Capitolul 36:
- Stai! Ce s-a intamplat mai devreme?
- Am spus ca mergem! - Nu am mai spus nimic, ci am intrat in masina. Drumul pana acasa fu mult mai lung, deoarece ne-am oprit la insistentele baietilor, in jur de 2 ore ca sa mancam. Nate era foarte rece si autoritar si tot nu imi spunea ce se intamplase mai devreme. La ora 7 dimineata am ajuns acasa si am parcat in fata blocului.... Multi oameni se deplasau la servici sau ieseau la alergari. Cred ca paream ceva gen traficanti de droguri, deoarece eram imbracati in negru si cu totii eram destul de incordati. Cand am intrat in apartament am simtit o caldura linistitoare.
- Baieti, puteti ramane in seara asta aici. Avem destule camere.. - M-am retras in dormitor pentru un somn binemeritat. Am facut un dus, iar cand am iesit din baie l-am vazut pe Nate stand in pat, iar tricoul si geaca erau aruncate pe jos. - Imi spui si mie ce ai facut acolo?
- Tu ai putea sa nu ma mai sacai atat la cap?
- De ce te comporti asa?
- Pentru ca ma exasperezi! Am folosit Intunericul, asta am facut! Crezi ca de ce lipseam de acasa?
- Esti bine? - M-am asezat langa el, privindu-l ingrijorata. Am vrut sa ii ating bratul ranit, dar mi-a impins mana. - Ce e cu tine, Nathaniel?
- Nu am nimic, acum lasa-ma!
- Te-ai deschis prea mult in fata Intunericului, asa-i? Trebuie sa te stabilizezi cumva.. Incearca sa folosesti Lumina.
- Ti-am spus sa ma lasi naibii in pace! - O lacrima mi se scurse pe obraz. L-am privit inlacrimata... Trebuie sa il ajut cumva, nu? Nu vreau sa devina un demon.
- Te rog, Nate.. Lasa-ma sa te ajut. - In clipa urmatoare se ridica si ma privi nervos. M-a izbit de usa dulapului si m-a apucat strans de par. Cand mi-a dat drumul am cazut in genunchi langa dulap.
- Nu ma impresionezi daca plangi! - Nu am mai spus nimic, ci m-am asezat in pat si am incercat sa adorm.
Peste o luna...
Totul devenea din ce in ce mai groaznic. Nathaniel isi schimbase comportamentul total de atunci si nimeni nu putea face nimic. Nici nu ma lasa sa il ating, iar daca incercam sa il ajut, totul se termina cu vreo palma si cu tipete. Plangeam din ce in ce mai mult si stiu ca asta nu ii facea bine copilului care se dezvolta din ce in ce mai rapid. Am aflat ca in primele 3 luni iei cel mai mult in greutate. Desi aveam o luna si jumatate, abdomenul meu era destul de umflat, nelipsind unele dureri. Stateam intinsa pe canapea, asteptand sa ajunga Nate acasa. Trebuie sa fac ceva. Nu poate ramane asa pentru tot restul vietii. E ca si Kevin... Stai putin. Kevin e asa pentru ca a folosit Intunericul. Cum de nu m-am gandit la asta? Doar parea destul de okey cand ne-am intalnit prima oara. Usa de la intrare se tranti puternic, iar Nate intra in casa, aruncandu-si geaca pe undeva prin camera.
- Unde ai fost?
- De cand trebuie sa iti dau tie explicatii?
- De cand sunt iubita ta si sunt insarcinata si imi fac griji pentru tine idiotule!
- Ai grija cum vorbesti.
- Pana nu ma lasi sa te ajut , o sa iti vorbesc cum vreau. Nu ma suport sa stau in aceeasi casa cu tine! De fiecare data vii, ma lovesti cand vreau sa te ajut si te comporti josnic! Nu mai pot, intelegi?
- Nu imi pasa..
- Poate de mine nu iti pasa, dar de copilul tau? Nici de el nu iti pasa? Cat de imposibil poti fi! Ai vrut copilul asta si te-ai bucurat cand ai aflat ca sunt insarcinata si acum nu iti mai pasa de el?
