Capitolul 42:
Spre sfarsit Nate se aseza in genunchi si imi saruta abdomenul, dupa care ma privi in ochi. Am zambit, iar el s-a ridicat, strangandu-ma in brate. Am mers la masa si ne-am asezat. Era goala pentru ca toti ceilalti dansau. Mai era la masa doar baiatul necunoscut. Inca nu aflasem cine era, dar nu ma interesa. Dar totusi, am un presentiment rau. Urmeaza sa se intample ceva. Mi-am ...intors privirea spre baiatul brunet, care ma privea intr-un mod suspicios.. In cateva secunde se ridica de la masa si pleca, scotandu-si pe drum telefonul din buzunar.
- Nate, ma duc pana la baie.
- Vrei sa mearga Ella sau Alicia cu tine?
- Nu. Revin in cateva minute... - M-a privit pana am trecut de usa alba a baii. M-am privit in oglinda. Machiajul era inca intact. Nu stiu de ce , dar am un gol ciudat in stomac. In secunda urmatoare am simtit o mana la gura, dupa care un miros ciudat. O stare de ameteala ma cuprinse, iar pamantul imi fugise de sub picioare.
Cand mi-am revenit, o stare de greata imi facu prezenta. M-am ridicat in fund si am obserat ca eram intr-o camera necunoscuta. M-am ridicat cu greu din pat si am mers la fereastra cu gratii. Oh, Doamne! Unde sunt? Totul pare mai mult un deja-vu. Kevin! In secunda urmatoare usa se deschise si persoana la care ma gandisem intra in camera cu un ranjet pe fata.
- Ce face mica Printesa?
- Da-mi drumul idiotule! Ce mai vrei?
- Viata ta. Razbunarea mea pe dragul tau iubit inca nu e completa. Asa ca o sa scap si de iubita lui si de copii. Frumos, nu?
- Ma dezgusti! Acum imi pare rau ca te-am salvat! Daca nu eram eu, acum erai mort!
- Uite de asta ma gandeam sa te las in viata dupa ce iti omor copii. O sa stai aici, cu mine. Ce spui?
- Nu te atingi de ei!
- Ce emotionant... Nu vrei sa terminam mai repede?
- Nu! Lasa-ma! - Ma apuca de gat si ma trase mai aproape. - L-lasa-ma! - Simteam ca nu mai am aer. - Da-mi.. dr-drumul. - Imi dadu drumul , iar eu am cazut in genunchi, tinand mana la gat.
- Cred ca iubitul tau ar trebui sa apara din clipa in clipa. Cred ca l-a rezolvat pe tipul de la masa voastra, nu?
- Esti josnic! Dupa ce ti-am salvat viata si Nate te-a ajutat sa scapi de Intuneric tu acum vrei sa te razbuni pe el ucigandu-i copii? Chiar nu ai deloc inima? Ei cu ce sunt vinovati? Nu au absolut nici o vina!
- Ti-am mai spus ca nu ma impresionezi. Si poate ca m-a scapat de Intuneric, dar el e inca in mine. Mai este inca ceva acolo care nu o sa dispara niciodata.
- Te rog, Kevin.. Te rog sa ii lasi in pace. Omoara-ma pe mine.
- Nu, draga. Tu o sa stai alaturi de mine pentru tot restul vietii noastre. Iar ei doi o sa dispara, la fel si iubitul tau. In curand o sa fim doar noi doi..
- Nu prea cred. - Am tresarit cand i-am auzit vocea.
- Oh.. Esti destul de punctual.
- Lasa-i in pace. Pe toti trei.. Pe mine ma vrei, nu?
- Moartea nu e cea mai buna razbunare. Suferinta e.. Si ma bucur ca esti aici sa iti vezi copiii murind. Nici macar nu i-ai vazut nascandu-se... Ce tragic, nu? - O spuse pe un ton ironic, dupa care se indrepta spre mine. Ma apuca din nou de gat si ma ridica. Din nou simteam ca nu mai am aer, dar nici unul nu mai facu nici o miscare. Pe usa mai intrara inca cateva persoane cunoscute. Kevin ma arunca intr-unul din pereti. Am cazut la pamant tinand o mana pe abdomen. Incepea sa doara din ce in ce mai tare si abia mai puteam respira.
- Trebuie sa o scoateti de aici. Acum!
- Nu pleaca nicaieri! - Nate ii dadu un pumn, iar acesta se dezechilibra, dar nu cazu. Ash ma ridicase in brate si iesi repede cu mine din camera. In jur se aflau mai multe cadavre. In cateva secunde ma simteam trasa ca printr-un tunel si am aterizat undeva in apropierea unui spital. Nu mai stiam ce e cu mine, ma simteam ametita din nou, iar tot ce imi amintesc e ca am lesinat.
Din perspectiva lui Aracely.
- A reusit sa scape, Ash?
- Da.. Am adus-o la spital , dar a lesinat. Acum sunt pe hol.. Nu stiu nimic de Nathaniel. - Se auzi vocea lui grava pe fir. Am izbucnit in plans, iar Alicia ma stranse in brate. Am inchis telefonul si l-am aruncat intr-unul dintre pereti.
- Gata , Aracely. O sa fie bine, o sa vezi.
- D-daca l-l-a omorat?
- Nathaniel e bine. O sa vezi ca o sa vina inapoi.
M-am intins in pat, privind peretii, inca cu lacrimi pe obraji. Oare de ce nu mi-am dat seama? Daca nu era tipul ala acolo, acum totul ar fi fost bine. A fost doar vina mea ca nu mi-am dat seama ca nu e demon de foc. In scurt timp am adormit, inca plangand.
Perspectiva Anelisei:
M-am trezit cu o durere insuportabila de cap. Am clipit de cateva ori, dar tot ce vedeam in jur era alb. Unde sunt? Am incercat sa ma ridic, iar atunci o asistenta intra in salon cu un zambet pe fata.
- Stati calma, doamna. Trebuie sa va odihniti. Copii sunt complet sanatosi, la fel si dumneavoastra. Vreti sa vina baiatul de pe hol?
- D-da.. - Speram sa fie Nate, dar pe usa intra Ashton. Nu era o surpriza faptul ca am nascut. Era si normal, datorita acelei cazaturi destul de puternice. Ashton zambi amar si se aseza pe scaunul de langa pat.
- Esti bine?
- Lasa-ma cu astea. Unde e Nate? Spune-mi ca e bine! Te rog!
- Nu stiu. Nu stiu nimic de el si nu ma pot intoarce acolo. Pur si simplu imi e imposibil. E ca si cand m-as lovi de un zid care ma trimite inapoi.
- Nu a mai venit nimeni? Ai fost la palat?
- Am fost si nu a mai ajuns nimeni. Toti sunt ingrijorati. Incearca sa te linistesti.
- Daca Aracely ar putea sa moara si eu ti-as spune sa te linistesti, desi nu stii nimic de ea, tu ai sta calm?
- Nu, dar..
- Nici un dar! - M-am lasat pe spate, iar o lacrima imi curse pe obraz. Usa se deschise, iar inauntru intra mama, neinsotita de nimeni. A venit imediat langa mine si m-a strans in brate. - Mama..
- Da, draga mea. O sa fie bine. Nu plange..
- Dar, Nate... Daca e mort?
- Nu e mort. O sa vezi.. Cu siguranta e bine.
Simteam ca nu mai am viata, energie... Daca e mort? Daca a fost ucis din vina mea? Cateva lacrimi cursera pe obraji. Nu e posibil! Cand in sfarsit am fi putut si fericiti, apare din nou Kevin si strica tot! Nu pot sta pe un pat de spital, cand stiu ca iubitul meu e pe undeva, poate mort sau poate inca supravietuieste. Regret din tot sufletul ca l-am salvat atunci. Trebuia sa il las sa moara!
- Mama, nu pot sta aici. Trebuie sa fac ceva..
- Nu, Anelise. O sa stai aici.
- Mama! Nu pot sa stau aici cand stiu ca Nate are sanse mai mari de 80% sa moara!
- Nu e singur, Ane.
- Nu! O sa moara si alte persoane! E in regatul lui Kevin! Ai uitat? Tu chiar crezi ca nu o sa observe nimeni si o sa-l omoare pe Kevin si o sa se intoarca acasa?
- Nu, Ane... Ai macar putina speranta in tine?
- Pentru ce? Speranta mea nu o sa-l ajute cu nimic! Vreau sa plec!
- Nu e mort! Inceteaza!
- Sunteti imposibili! Voi chiar credeti ca nu e mort? Si daca e..
- Nu , nu e.. - Am tresarit brusc si am ridicat capul privind spre usa. Lacrimile au inceput sa curga mai repede pe fata.
1. Ce credeti ca s-a intamplat cu Nate?
