Uşor de zis, greu de făcut-Volumul 1

CAPITOLUL 12

Astăzi m-am trezit mai repede, fiindcă m-am simțit prost față de Clark că m-a găzduit, așa că mi-am luat tălpășița imediat ce i-am lăsat un bilet mic pe măsuța din sufragerie. Nu am mai urcat la etaj ca să-mi schimb hainele, deoarece mi-e frică să dau ochii cu Henry. M-am dus la prima oră, fără să am manualul necesar, apoi la dulap m-am întâlnit cu Lenny.

-De ce ai plecat așa de repede de dimineață? Mă întreabă el.

-Nu am vrut să deranjez, spun uitându-mă în altă parte.

-Știi bine că nu deranjezi.

I-am zâmbit recunoscătoare, apoi o mare de cârlionți mi-a atras atenția. Lenny a observat că înghit în sec și după ce și-a dat seama ce se întâmplă, m-a luat de mână și am plecat în partea opusă.

-Med? aud vocea speriată a lui Henry în urma mea. Nu îmi doream să se întâmple toate astea. Nici măcar nu mi-am plănuit să îl văd pe holul școlii, dar se pare că astăzi am o zi ghinionistă. Modul în care mi-a pronunțat numele, m-a înmuiat, dar merită să-l tratez cu indiferență.

După ce eu şi Lenny ne-am îndepărtat suficient, mi-am smucit mâna.

- Nu era necesar să faci asta. Mă descurcam şi singură.

***

Ziua de miercuri a decurs bine într-un final. Henry insista cu privirea, atât la ore, cât și la cantină, iar pe mine mă enerva. Ar fi trebuit să mă simt bine, dar n-am făcut-o. Mă simțeam secată de orice putere. N-am mai pus piciorul în camera mea de ceva vreme. Am hotărât să merg la Alesia, care m-a primit cu brațele deschise. În prima seară dormită la ea ni s-a alăturat și Liz, apoi le-am povestit cele întâmplate. Amândouă au fost șocate. Trebuia s-o ascult pe Liz de la început, dar când cineva îți interzice să faci un lucru, te tentează mai mult să n-asculți. Liz îmi aducea în fiecare dimineață haine noi și caietele necesare și în același timp era bombardată cu întrebări prostești de-ale lui Henry. Prietenii lui au fost confuzi când m-au salutat, iar eu nu le-am răspuns înapoi. Probabil lui Henry îi este prea rușine să își asume greșelile şi sigur nu le-a povestit cele întâmplate. Nici nu vreau să dau ochii cu el azi în autocar. Este 5 dimineața și plecăm din fața campusului la ora 8. Bagajul este făcut de aseară. De când n-am mai dormit la Clark, n-am prea mai vorbit nici cu Lenny. Am stat mai mult cu fetele, iar cu el m-am văzut foarte rar. Oricum nu plănuiesc să fiu prietenă cu el. Eu nu sunt Henry.

Am fost prima care a intrat în autocar alături de Liz. I-am cerut să stau eu la geam, pentru a nu interacționa în niciun fel cu Henry. Cu timpul, autocarul s-a umplut. Am simțit un gol mare în stomac când după Henry a intrat Alice, mestecând gumă şi fluturându-şi părul lung şi roşcat.

- Gata! Plecăm, strigă profesorul. Vă rog să vă aşezaţi la locurile voastre.

Pe tot parcursul drumului a trebuit să ignor gălăgia din spatele autocarului, unde normal că stătea Alice, Henry și alte personae gălăgioase. După ce proful ne-a spus că am ajuns, am coborât repede și am inspirat aerul curat de munte. Nu am fost niciodată într-o vacanţă, aşa că sper ca aceasta să fie perfectă.

-Am ajuns la cabană? o întreb pe Liz, uitându-mă în jurul meu.

- Trebuie să urcăm pe poteca asta, îmi arată ea cu degetul. Autocarul nu poate ajunge acolo.

Să urc muntele ăsta nu este trecut pe lista mea de dorințe. Afară este frig și am pe mine doar un hanorac care nu este destul de gros. Îmi împreunez mâinile și încerc să mă gândesc la ceva drăgut care să mă încălzească. Pentru o secundă îmi vine să mă uit după Henry, dar alung gândul ăsta.

În scurt timp am ajuns la cabană unde peste tot vedeai zăpadă. Abia așteptam să ajung aici. Eu, Liz și Alesia ne-am luat camera numărul 2 împreună și am trântit bagajele în mijlocul ei. Camera avea un stil rustic, exact aşa cum mă aşteptam să fie.

- Drăguț nu? Mie îmi place. Exact ca la munte! spune Liz entuziasmată, admirând modelele de pe perdea.

-Fiindcă suntem la munte, îi reamintesc eu, iar Alesia începe să râdă zgomotos.

Profesorul a spus să ne cazăm liniștiți și după o oră să coborâm la restaurant pentru a lua prânzul. Am profitat de acest moment, pentru a o suna pe mama. Am încercat să găsesc semnal bun, dar singura variantă era să ies pe balcon. Deși este frig afară, nu-mi pasă. Am nevoie să vorbesc cu mama, deoarece nu am mai auzit-o demult la telefon. Nici eu nu am mai avut timp să o sun.

-Alo? răspunde ea repede.

- Hei mamă! Ce faci?

-Chiar mă gândeam când o să-ți mai cauți mama, spune ea.

-Îmi pare rău că nu te-am sunat așa de des, dar am avut treabă, zâmbesc trist, deși ea nu mă poate vedea.

-Cum stau lucrurile pe acolo? Te înțelegi bine cu amicii tăi?

-Ei bine, s-au întâplat multe, dar totul este bine.

-Mă bucur scumpo.

I-am povestit mamei despre cursul de muzică și simțeam că n-o să mă mai opresc. Am evitat subiectul legat de Henry, deoarece nu vreau ca mama să-și facă griji. După ce am închis telefonul, Liz m-a anunțat că cineva mă așteaptă la ușă. Era Lenny.

-Voiam să vă întreb dacă în seara asta veniți în apartamentul de la etajul 1.

-Cine stă acolo? întreb curioasă.

-Habar nu am. Clark a venit cu ideea asta.

-Le voi întreba pe fete. Dacă vor să vină şi ele.

După ce Lenny s-a întors în camera lui, noi am intrat în sala de mese. Acolo stăteau Henry, prietenii lui și Alice la un loc. Mi-am mutat privirea de la ei la cea mai îndepărtată masă, unde m-am așezat cu Liz și Alesia.

-Tot nu vorbești cu el, așa-i? mă întreabă Alesia.

-Nu avem ce vorbi, oftez.

Ba chiar avem. Ştiu că trebuie să vorbim despre ce se întâmplă, fiindcă nu mai pot continua aşa, însă nu îmi fac curaj să îi vorbesc.

* * *

Mă uit pentru ultima dată în oglindă și ies din cameră. Urc scările cu Lenny și cu Liz, apoi batem la ușa numărul 23, care se deschide după un timp.

- Oh, ați venit! Salut Med! zice zâmbăreț Zack.

Mă uit la Lenny confuză, iar el stălejer pe un scaun. Mă uit înapoi la Zack care îi face cu ochiul lui Liz. Ea oftează. În apartament este Alesia cu Tony, ceilalți băieți din Direction 5, dar Henry nu este nicăieri. Poate că aşa e mai bine...

- Luați loc! ne întâmpină Noah.

- Imediat vin sucurile, strigă Zack.

Ușa apartamentului se deschide, iar pe ea intră Clark, Andrew şi... Henry.

- Bun! Ăștia suntem. Nu-i mare lucru, dar n-am vrut mai mult de... Med? întreabă Henry într-un final când mă observă. Tot ce face este să blocheze intrarea, stand cu sucurile în mână. Clark și Andrew își schimbă greutatea de pe un picior pe altul, așteptând ca Henry să se dea la o parte.

- Închide gura că intră musca, strigă Lew, iar ceilalți râd zgomotos, inafară de mine. Henry lasă punga cu sucuri lângă canapele, apoi intră într-o cameră.

Dupa ce am jucat adevăr și provocare, Zack a vrut să punem muzică la volumul maxim.

Lewis s-a apropiat de mine cu o farfurie și mi-a spus la ureche să îi duc de mâncare lui Henry. M-am simțit prost, dar nu îl pot refuza. El nu mi-a greşit cu nimic. Intru tiptil în cameră, apoi aud un mârâit.

- Cine e?

- E-Eu, răspund repede, apoi las farfuria pe noptieră și dau să ies, dar el mă oprește. Henry, dă-te, Vreau să ies, oftez.

-Vreau să mă asculți și să vorbim. Nu știu de ce ești supărată pe mine.

-Cum poți să spui așa ceva? Te prefaci că nimic nu s-a întâmplat. Nu avem ce vorbi, spun nervoasă, ieşind din apartament.