Uşor de zis, greu de făcut-Volumul 1

CAPITOLUL 14

După plecarea lui Henry, nu am mai participat la discuțiile prietenilor mei. Doar am stat și m-am gândit. La ce? Ei bine, cred că nu mă gândeam la nimic. Băieții au părăsit camera după scurt timp, iar noi fetele ne-am îmbrăcat și am coborât la cină. Profesorul urma să ne facă un anunț important după masă.

- Ok dragilor. Mâine plecăm la ora 9 imediat după micul-dejun, așadar fără petreceri în seara asta. Am luat legătura cu profesorul Will și am înțeles că cei de la cursul de muzică au niște cântece de predat luni la ora 18, deci o să mai aveți timp de exersat la ele. Acum că afară s-a întunecat și altceva nu mai aveți de făcut, băieți ne cântați ceva? întreabă profesorul.

Îi urmăresc atentă pe cei din One Help cum se îndreaptă spre o scenă mică. Lumea începe să-i aplaude pentru a-i încuraja, în timp ce ei bat palma cu câțiva jucători de baschet din echipa școlii. Am început să mă gândesc cum ar fi să mă pun în locul lor. Cu siguranță se simt mândrii când urcă pe o scenă și își fac fanii să zâmbească. Mă uitam prin jur și toată lumea era încântată de acest moment, cu excepția lui Henry. El stătea încruntat și se uita în gol. Chiar sunt curioasă la ce se gândește.

Fiind așa atrasă de aerul său misterios, nu m-am putut concentra pe One Help. Când am văzut că toți colegii mei chiuie de bucurie am sesizat că deja au terminat, iar eu n-am savurat nici un pic din melodie.

-Ți-a plăcut? mă întreabă Lenny tot un zâmbet.

-Da, a fost minunat, îl mint eu.

M-am întors să-l caut cu privirea pe Henry, dar el și amicii lui erau de negăsit. Am oftat și i-am spus lui Liz că mă duc să iau o gură de aer. Am ieșit afară și m-am așezat pe băncuța din fața cabanei. De la etajul unu se auzea un cântec lent la chitară, apoi am recunoscut vocea crețului. Mi-am ridicat privirea, apoi am încercat să mă apropii de camera băieților. Deci de aceea au plecat ei?

-Ce faci aici?

Tresar și îl privesc pe Tony, prefăcându-mă că nu făceam nimic interesant.

-M-ai speriat, îl mustrez eu, încruntându-mă.

-Proful face o petrecere karaoke în sala de mese, îmi explică. Plus că afară este frig.

Am acceptat să merg cu el, doar ca să nu-mi pună întrebări despre ceea ce făceam mai devreme, însă am regretat că n-am apucat să aud tot cântecul acela. La petrecere nu am prea participat, deoarece fredonam într-una cântecele, fără să știu vreun vers.

***

A doua zi m-am trezit mai devreme și m-am așezat pe canapeaua rece de pe balcon. Priveam brazii acoperiți de zăpadă și fredonam ceea ce am fredonat toată seara. Am auzit un foșnet în jurul meu și m-am oprit din cântat. Oare m-a auzit cineva? Gândindu-mă la asta intens, n-am mai cântat nimic, ci doar m-am jucat cu degetele în poală, așteptând ca fetele să se trezească.

După micul-dejun profesorul ne-a spus să ne facem bagajele, fiindcă după aceea ne întoarcem la autocarul de la poalele muntelui. Mergând pe drumul cu zăpadă, simt ceva pe umărul meu.

-Med, putem vorbi ceva?

N-a mai trebuit să mă întorc pentru a vedea cine vrea să vorbească cu mine. M-am oprit și m-am întors.

Henry se pregătea să îmi zică ceva, dar Alice l-a întrerupt.

-Henry! Haide vino aici!

Alice îi făcea cu mâna, iar pe mine mă privea cu ură. Am încercat să ignor asta, apoi i-am zis lui Henry:

-Du-te... Te așteaptă.

Henry a oftat și a luat-o înainte, în timp ce eu am rămas ultima din șir. Sunt dezamăgită de faptul că este vrăjit de o fată falsă care dorește doar atenție. Şi mai ales, sunt dezamăgită de faptul că m-a abandonat pentru o astfel de persoană.

În drum spre campus, în spatele autocarului era o gălăgie de nedescris. Mai deranjant ca la venire. Profesorul se uita din minut în minut la copiii din spate, dar ei nu băgau de seamă.

-Liniște acolo domnișoară Holster! Parks, fă schimb de locuri cu ea.

-Poftim? De ce eu?

-Prea multe întrebări. Irosim timpul, spune ușor nervos.

M-am ridicat cu grijă pentru a nu cădea și m-am dus în locul lui Alice, care era fix lângă cel al lui Henry. Cum se nimerește mereu să am de-a face cu el? Stătea cu capul lipit de geam și asculta muzică la căști. Am oftat și m-am așezat mai bine pe scaun, chinuindu-mă să nu trag cu ochiul la el. În fața mea o vedeam pe Alice cum vorbea cu Lenny în timp ce-și rotea o șuviță de păr pe degetul arătător. Cel mai mult mă surprinde că Lenny stă și ascultă prostiile ei, în loc să n-o bage în seamă. Am pufnit nervoasă și mi-am pus mâinile în sân. Încep să cred că am din ce în ce mai mult ghinion.

Încet, încet ochii mi s-au închis de oboseală și am adormit.

***

În jurul meu lumea cânta și aplauda, dar nu m-am sinchisit să deschid ochii și să particip și eu. Dormeam prea bine și aveam o pernă așa de moale. Plus că mă simțeam încălzită. Brusc, mi-am adus aminte că nu m-am culcat pe nicio pernă și în niciun caz nu am adormit într-o poziție confortabilă. După ce mi-am deschis ochii și l-am văzut pe Henry deasupra mea, cântând cu cei din autocar și zâmbind, nu-mi mai luam privirea de la el. Rareori l-am văzut zâmbind cu adevărat, iar acum nu mai există nicio încruntătură pe chipul lui. Dar era greșit. Era greșit că-l priveam în felul ăla. Era greșit că mă ținea ca să nu cad. Era greșit că îl foloseam pe post de pernă, așa că m-am ridicat și mi-am aranjat părul ciufulit.

-Ai dormit bine? mă întreabă el.

-Da, recunosc eu. Cât mai avem până la campus?

Trebuia să schimb cumva subiectul cât mai repede, fiindcă simțeam că se face din ce în ce mai cald.

-Nu mult, spune, zâmbind.

Avea un zâmbet misterios, tipic lui.

-De ce zâmbești?

-De ce n-aș face-o?

N-am mai spus nimic și am continuat să fiu atentă la drum până acasă.