Uşor de zis, greu de făcut-Volumul 1

CAPITOLUL 24

-Îmi place asta, spun și întind mâna spre o fotografie cu o ținută frumoasă și simplă.

Cum nu aveam ce face azi, am hotărât să-mi pierd vremea cu Julie și designerul angajat de ea, Dean. Îmi place mult faptul că eu și el avem aceleași gusturi.

-O alegere bună, zâmbește Julie.

Pot spune că Julie a intrat în camera mea azi de dimineață și m-a scos cu forța din casă, apoi mi-a programat o ieșire cu Jason, însă i-am explicat că m-aș simți prost să ies cu el, apoi ea mi-a ținut morală despre faptul că ar trebui să îi arăt lui Henry ce a pierdut.

-Julie?

-Hm?

-Ai putea să-mi reprogramezi întâlnirea cu Jason?

-Te-ai răzgândit? zâmbește ea șmecherește.

-Da. Mi-e foame.

Julie a fugit până la parter și probabil a vorbit cu Jason despre întâlnirea noastră. Mi-am luat geaca, fiindcă afară încă era frig, apoi am ieșit din complex. Jason mă aștepta în mașina lui călduroasă.

-Unde ai vrea să mănânci?

-Undeva unde au specific italienesc.

-Să înțeleg că asta este mâncarea ta preferată, râde el, iar eu zâmbesc puțin.

-Așa este...

Asta m-a făcut să-mi aduc aminte de vacanța de iarnă, în care Henry mi-a gătit cele mai gustoase paste pe care le-am mâncat vreodată. În orice detaliu îl regăsesc pe el. Orice aş face, mă gândesc la el.

-Știi ce? De fapt, am poftă de sushi.

-Um... În regulă.

Pe tot parcursul întâlnirii noastre, Jason m-a făcut să râd și să mă simt bine după atâta vreme. Într-o zi, am să-i fiu recunoscătoare și am să-i mulțumesc îndeajuns pentru că m-a scos din această cochilie în care m-am ascuns și din care n-am mai vrut să ies. Probabil că aveam nevoie de puțină bucurie și niște zâmbete. După ce ne-am săturat, Jason a insistat să mă lase în fața campusului. S-a grăbit să-mi deschidă ușa, înainte s-o fac eu. Mă simţeam ciudat.

- Mulțumesc Jason pentru seara asta frumoasă, spun eu, în timp ce-mi acopăr gâtul. Afară bate vântul.

- Nu ai pentru ce, Meddie. A fost o onoare, zice, făcând o plecăciune.

Momentul acesta m-a făcut să izbucnesc într-un hohot de râs.

- Încetează, îl lovesc jucăuș peste umăr. Ar trebui să intru. Se face frig. Ne vedem mâine, spun și mă îndepărtez, în timp ce-i fac cu mâna.

- Stai! O poți lua înainte, de fapt.

- Poftim?

- Şi eu învăţ aici.

- Asta e bine, atunci.

În timp ce mergeam spre scările campusului, l-am zărit pe Henry și pe cei din One Help discutând. Henry m-a recunoscut și s-a oprit din vorbit. M-am oprit și eu din mers, doar ca să îl văd pentru o secundă, apoi am grăbit pasul spre camera mea. Nu aș fi fost pregătită pentru alte priviri sau pentru discuţii cu el. Dacă m-a văzut cu Jason, nu aş ştii ce să îi explic. Liz citea o carte când am intrat în cameră, apoi m-a privit ciudat.

- Zâmbești, constată ea.

- Așa și? Omul nu mai are voie să zâmbească?

- În ultima săptămână cred că ai și uitat definiția zâmbetului...

- M-am întâlnit cu Jason. Am fost să mâncăm ceva.

- Hei, Jason nu este băiatul ăla drăguț de la studio?

- Ba el este.

- Și cu Henry cum rămâne?

- Ce este cu el? îmi dau ochii peste cap.

- N-are nimic de zis în legătură cu Jason?

- Nu ştiu dacă ne-a văzut împreună... Oricum eu şi Jason suntem doar prieteni, nimic mai mult. Nu trec de la un băiat la altul.

Mai voiam să-i spun ceva lui Liz, dar ușa camerei care s-a deschis brusc.

- Henry ce faci aici? Liz întreabă înaintea mea. Nu ai auzit de bătut la ușă?

- Med? Ce făceai cu Jason?

- Te rog să pleci, Henry. Nu trebuie să îţi dau explicaţii... Jason îmi este amic.

Henry mă mai privește câteva secunde, apoi iese fără nicio expresie pe față. Liz se uită insistent la mine, apoi ridic plictisită din umeri. Doar nu se aştepta să mă comport drăguţ cu el. Dacă nu mai sunt a lui, atunci nu mai trebuie să-l intereseze ce fac, unde sunt şi cu cine.