- Dă-mi să te ajut, se oferă Henry să-mi ducă bagajul, când suntem în fața campusului
- Am și eu mâini, Henry.
- Trebuie să fii așa mereu? mă întreabă disperat.
- Așa cum? întreb nedumerită.
-Nu îți pasă că vreau să te ajut.
- Ai deja o prietenă care probabil are mai multă nevoie de tine decât am eu.
-Med, nu este prietena mea... Tu eşti.
- Eu? Nu prea cred...
Îmi doream din tot sufletul să îi spun ,, Da, eu sunt prietena ta!''.
-Henryyyy, țipă Alice din spatele nostru. Ce faci? întreabă, apropiindu-se de noi și uitându-se dezgustată la mine.
-Se întâmplă ceva? intervine la un moment dat și Lenny.
Nu înţeleg de unde atâta tupeu. Lennz a râs tot drumul cu Alice, iar acum îl interesează de mine.
-Nu pune întrebări. Am nevoie de persoane cinstite în viața mea. Persoane care să fie de partea mea.
Mi-am luat bagajul și am intrat în campus. Liz despacheta când am intrat în cameră și m-a ajutat și pe mine.
-Îmi pare rău că ai parte de așa ceva încontinuu, Med, spune ea. Aş vrea ca eu să îţi iau durerea de pe suflet, însă ai văzut măcar un pic cum se comportă Henry cu Alice? O tratează ca pe un nimic. Liz se așează lângă mine pe pat și îmi ia mâinile într-ale sale. Eu cred că ai greșit în legătură cu Lenny. Nu el este persoana de care ai tu nevoie, ci Henry. Abia acum am sesizat și regret că n-am făcut-o mai devreme. Până la urmă, toți oamenii greșesc, Med...
Cu cât îmi explica mai mult, cu atât credeam ce spune și îmi plăcea ce aud.
-Cred că ai dreptate.
Fără nicio bătaie în ușă, Henry dă buzna în camera noastră.
-Ar trebui să ieșiți undeva, se grăbește să spună Liz. Am privit-o insistent, dar ea râdea pe sub mustăți, prefăcându-se că n-a yis nimic. În schimb Henry, nu înțelegea ce se petrece. Nu stați degeaba, râde prietena mea. Ieșiți în parc. Oriunde. Vorbiţi şi rezolvaţi problemele.
Henry mi-a întins mâna și i-am acceptat-o, după care am plecat spre parc.
***
-Henry?
-Hm?
Băiatul creț se oprește din mers, iar eu îmi pierd gândurile. Totul cu el este așa de magic. E frumos să stai și să te pierzi în culoarea verde a ochilor lui și să nu-ți mai pese de ceea ce este în jurul tău. Mi-am dres glasul și m-am pregătit să-i mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine. Pentru faptul că el este acea persoană care mă face să zâmbesc. În loc să-i spun asta, l-am tras într-o îmbrățișare, iar el mi-a răspuns. Mă simțeam ca și cum i-aș fi spus tot ce am pe suflet. Mă simțeam liberă.
-Vrei înghețată? mă întreabă dintr-o dată.
-Nu este cam frig pentru înghețată?
Adevărul este că iarna se apropie ușor, ușor, iar afară nu mai este atât de cald, însă o înghețată nu strica.
-Uită ce am spus. Chiar am poftă de una, adaug eu.
În parc, era un bătrânel care vindea inghețată. Henry i-a cerut o înghețată cu vanilie și una cu ciocolată. Nu știu ce vede așa interesant la ciocolată. Eu mereu am fost înnebunită după vanilie. Ne-am retras pe o băncuță. Henry începea să-mi privească buzele insistent, așa că m-a rușinat repede.
-Ți-a rămas înghețată, spune el.
Dau să mă șterg cu un servețel, dar Henry îmi prinde mâinile și mă sărută. În acest moment nu știu cine este mai dulce. Henry sau vanilia?
-Ești mai dulce ca înghețata, șoptește, iar eu zâmbesc. Ce ai de făcut în seara asta?
-Aș prefera să-mi termin cântecul pentru cursul de mâine.
-Bun atunci. Inseamnă că trebuie să ne îndreptăm spre cameră.
După ce am ajuns înapoi în patul meu, Liz m-a bombardat cu fel de fel de întrebări, așa cum face întotdeauna și i-am povestit tot, apoi am terminat cântecul. Era deja miezul nopții când m-am culcat. Timpul trece repede.
A doua zi alergam din nou pe holul școlii. Așa îmi trebuie dacă întârzii. Toată ziua am cântat melodia la care am lucrat, iar când am ajuns în sala de muzică cu Liz, am început să tremur de emoții.
-Hei, liniștește-te, mă încurajează prietena mea. N-ai de ce să ai emoții. Cântecul e ceea ce te reprezintă. E ca un discurs.
O iubesc pe Liz când este lângă mine, când mă ţine de mână şi mă încurajează.
Profesorul a vrut mai întâi să-i asculte pe băieți, după care mi-a venit și mie rândul. Când au cântat cei din Direction 5, am rămas complet uimită. Deci ei cântau la munte de fapt. Nu am putut să nu observ privirea calmă a lui Henry când cânta refrenul și mă privea cu încredere. În drum spre scenă, mă rugam să nu greșesc notele sau versurile sau orice. Mă rugam să nu mă împiedic ca o prostănacă din cauza fricii. M-am așezat pe scaunul de lângă microfon și am dat drumul glasului. Aplauze, strigăte și fluierături se auzeau în toată sala, după care am făcut o plecăciune, mulțumindu-le pentru atenția acordată.
-Ai o voce minunată, Meddie! Ar trebui să îmi urmezi sfatul și să îţi dezvolți talentul. Uite, spune și îmi întinde o carte de vizită. Spune-i că te-a trimis Alexander Will, zice profesorul si după ce pleacă, Liz și Alesia vin să mă "sugrume".
-Ai fost geniala!
* * *
Ajunsă inapoi în cameră, am ieșit pe balcon și m-am ghemuit în canapeaua rece.
-Med?
Mă întorc pentru a-l vedea pe Henry venind din camera lui. Se așează lângă mine și îmi pune păturica lui pe umeri. Îi zâmbesc şi îmi pun capul pe umărul lui.
-Merci, îi spun eu, după care mă sărută ușor, ca și cum i-ar fi frică să nu greşească cu ceva. Henry? mă retrag eu încet.
-S-a întâmplat ceva? mă întreabă nedumerit.
-Nu, nimic. Doar îmi doream să-mi cânți acel cântec. Cântecul de la curs.
Henry zâmbește, apoi mă strange mai bine la pieptul său, în timp ce vocea lui mă încălzește.
CITEȘTI
Uşor de zis, greu de făcut-Volumul 1
Romance''După ziua de azi, am un sentiment că încep toate să decurgă aşa cum ar fi trebuit să se întâmple mai demult'' Viaţa lui Meddie se complică de când începe liceul şi de când îl întâlneşte pe el, băiatul cu ochii verzi. Nu se aşteaptă ca în viaţa ei...
