Soarele dă buzna în cameră și mă întind după telefon. E prea devreme. Îmi aduc aminte că aseară Lenny mi-a făcut o mare surpriză cu cele două bilete. Orele încep imediat, dar am destul timp să mă pregătesc. Când m-am trezit, Liz nu era în cameră. Probabil a coborât până la Alesia sau cine ştie.
Prima oră am engleză și mi-am luat din dulap cele necesare, apoi m-am îndreptat spre clasă. Am fost surprinsă să-l găsesc pe Henry vorbind cu o fată frumoasă, înaltă, roșcată. Sunt mai mult decât bucuroasă, fiindcă este ocupat acum. Pe Lenny nu l-am mai văzut de aseară, de când a plecat din dormitor. Habar nu am ce oră are, dar știu ce oră are Henry, atunci când îl văd că ocupă locul din spatele meu. E îmbrăcat complet în negru cu niște blugi strâmți. Ziua asta cu siguranță va fi lungă și chinuitoare.
Profesorul de engleză ne-a povestit despre istorie și celebrii scriitori britanici. Henry în schimb, m-a deranjat toată ora strigându-mă, însă nu m-am sinchisit să îi răspund. La un moment dat l-am auzit întrebându-mă cum mă cheamă. Acum sunt la cantină împreună cu Liz, Alesia și încă un băiat căruia nu îi știu numele, însă e la același curs de engleză cu mine.
- Med el e Tony. Tony, ea e colega mea de cameră, Med, mă prezintă Liz băiatului. După ce dăm mâna ca între prieteni, ne apucăm să mâncăm.
- Ce oră aveți? îi întreb eu după un timp.
- Eu am desen, spune Liz.
- Și eu, adaugă Tony.
- Eu am biologie. Tu Med? mă întreabă Alesia.
- La fel ca tine. Sunt bucuroasă că e cineva cu mine. Chiar nu vreau să am de a face cu Henry sau Lenny.
- Med vii în excursie cu profesorul de engleză?
- Ce excursie? întreb neștiutoare.
- Proful de engleză face o excursie cu profesoara de franceză care e soția lui și în excursie merg clasele de engleză și franceză, adică cei care au fost azi la oră.
Asta înseamnă că e posibil să apară pe acolo și Henry.
- Și cine e la franceză?
- Noi, răspund în cor Liz și Alesia. Și Lenny.
- Nu știu ce să zic. Voi veniți? îi întreb.
- Dacă vii și tu, da, răspunde Alesia.
- Păi atunci, am să vin.
Nu contează dacă vine Henry sau Lenny. Contează că prietenii mei vor fi acolo cu mine.
-Perfect, strigă Tony. Eu am terminat. Liz vii?
- Sigur, îi răspunde ea. Fetelor vă las. Aveți biologie, zice și pleacă cu Tony, ieșind pe ușile cantinei.
- Mergem? mă întreabă Alesia după câteva minute de stat. Mă ridic și ieșim împreună.
Ora de biologie nu a fost foarte interesantă așa că am avut timp de gândire. Oricum excursia este peste două săptămâni.
Acum stau și citesc o carte de la bibliotecă la biroul meu. Liz s-a dus cu Tony la dentist fiindcă o durea măseaua, iar Alesia a vrut să se odihnească. Aud cum ușa apartamentului se deschide și se închide înapoi imediat.
- Uite, trebuia să mă aperi! Nu să cadă tăntălăul ăla peste mine! recunosc vocea înfuriată a lui Lenny.
- Tăntălăul ăla se numește Zack și nu-i vina mea că nu ești în stare să ții o minge, se răstește Henry.
Băieții sunt în camera lor, dar se ceartă în așa fel încât îi pot auzi de aici. Mă hotărăsc să mă duc să liniștesc apele. Il observ pe Lenny cum își ia pătura lui și ţine o pernă în brațe.
- Stop! Opriți-vă! țip eu la ei. Ce se întâmplă?
- Nu e treaba ta!
Tonul pe care l-a folosit Henry m-a speriat. Nu înţeleg de ce se comportă aşa. Nu i-am greşit cu nimic până la urmă.
- Vezi? Deaia nu ai nicio prietenă. Fiindcă eşti un monstru, spune Lenny.
- Poate că puteam să am una dacă nu te băgai tu.
Deja nu mai puteam face faţă, aşa că m-am retras în cameră şi m-am rezemat de uşă. Îmi doresc să nu îl mai văd niciodată pe Henry. Uşa apartamentului s-a închis atât de tare încât m-a făcut să tresar şi să mă ascund sub pătura călduroasă a patului. Am stat acolo până am adormit.
CITEȘTI
Uşor de zis, greu de făcut-Volumul 1
Romance''După ziua de azi, am un sentiment că încep toate să decurgă aşa cum ar fi trebuit să se întâmple mai demult'' Viaţa lui Meddie se complică de când începe liceul şi de când îl întâlneşte pe el, băiatul cu ochii verzi. Nu se aşteaptă ca în viaţa ei...