Uşor de zis, greu de făcut-Volumul 1

CAPITOLUL 22

După vacanța de iarnă...

Am ajuns înapoi în Anglia azi de dimineață și Henry a plecat împreună cu băieții la producătorul lor, iar eu am rămas singură. Am așteptat-o pe Liz, dar văzând că nu vine, am intrat pe mail-ul meu și am căutat adresa studioului. Eram nerăbdătoare și îmi doream să vizitez cât mai repede clădirea în care voi înregistra, așa că m-am îmbrăcat și am coborât repede. Nu îmi place să mă aştepte Mike, chiar dacă este plătit să facă asta.

Casa de discuri era un complex cu mai multe case, cu porți mari și negre din fier.

-Scuzați-mă, știți unde îl găsesc pe domnul Lynch Howard? întreb un bărbat care curăța zăpada din fața unei case.

-În prima vilă.

Am urcat scările din fața primei vile și am intrat fără să mai bat la ușă.

-Jason, încearcă să te concentrezi!

N-aș avea cum să nu recunosc vocea lui Howard, dar nu credeam vreodată că-l voi vedea nervos.

-Se poate? întreb, sperând să nu țipe și la mine.

-Meddie, ce surpriza! Intră, ia un loc, zâmbește el.

-E frumos aici, spun, în timp ce privesc ornamentele de Crăciun frumos aranjate pe pereți.

-Meddie, el este Jason, spune Howard.

Abia acum l-am privit pe băiatul blond care purta niște căști imense și care probabil el a fost certat mai devreme.

-Sunt Jason, spune acesta, ieșind din camera micuţă de înregistrări.

-Meddie, spun eu încet.

-Jason, ce ar fi să-i faci turul lui Meddie?

-Sunt de accord, spune băiatul și îmi face semn să-l urmez. Aici este una dintre sălile în care artiștii înregistrează.

-Nu te-am mai văcut până acum la televizor, sesizez eu.

- Asta fiindcă sunt abia la început, zâmbește el. Vom fi colegi.

- Și... Cânți singur?

- Da. Îmi place să fiu pe cont propriu. Deocamdată. Aici se editează videoclipurile, îmi arată el o cameră unde nu se află nimeni. Este pustiu fiindcă cu toții sunt în vacanță. Să vezi câtă nebunie e în timpul săptămânii. Uneori mă rătăcesc pe aici.

După ce Jason mi-a făcut turul, ne-am întors de unde am plecat. Howard era din nou nervos și agitat.

- De ce ești nervos? îl întreabă Jason.

- Avem o problemă. Trebuie să vorbim. Tot acest complex se va muta în America la vară.

- Poftim? întreb eu, rugându-mă să fie o glumă. Nu am cum să plec de aici.

- Meddie, n-ai de ales, oftează Howard. Ai semnat contractul. Iar în contract scrie clar că dacă casa de discuri se mută, orice artist va proceda la fel. Exact ce ți-am povestit la prima noastră întâlnire.

- Nu putem rezolva asta cumva?

Simţeam furnicături în zona ochilor şi în vârful degetelor. Ce mă fac?

- Tot ce trebuie voi și ceilalți să faceți este să ascultați instrucțiunile. Nu aveți de ales, copii, spune el supărat.

Asta nu se poate întâmpla! Îmi dă toate planurile peste cap. Cum rămâne cu Liz, cu Henry, cu toți ceilalți?

Nu am de ales...

***

După discuția de la casa de discuri, am sunat-o pe mama. Mama mereu mă va înţelege, mă va asculta şi la final îmi va spune cum vede ea lucrurile.

- Da scumpo, răspunde ea din prima.

- Mamă, am nevoie de sfatul tău. Am nevoie să-mi spui dacă am luat o decizie corectă.

- Despre ce este vorba? S-a întâmplat ceva?

- Vorbesc despre muzică.

- Puiule, dacă ție chiar îți place muzica, eu te susțin cu toată inima.

-Nu despre asta este vorba. Casa de discuri se mută în America, iar eu am semnat deja contractul. Nu este cale de întors. Sunt nevoită să merg cu ei.

-Scumpo, ai 18 ani. Cred că poți lua decizii singură pentru tine. Eu doar îmi voi da cu părerea. Dacă tu chiar asta vrei să faci de azi încolo, atunci accept, însă știu ce te împiedică pe tine. Ții prea mult la Henry...

-Așa este... Nu îl pot lăsa singur.

-Nu îl vei lăsa. Ia-l cu tine.

-E ușor când o spui, dar el nu este de accord, iar când va auzi nu știu cum va reacționa.

-Dacă te iubește așa cum spune că o face, te va însoți. Ai grijă ce vorbești cu Henry, îmi spune, apoi închide.

În drum spre casă, îmi făceam un discurs pentru el, dar mă pierdeam în cuvinte și îmi făceam singură rău. Când am intrat în cameră, el stătea la biroul lui și scria. Era atât de liniştit. Nu îmi doream să îi stric ziua aşa. Când mi-a simţit prezenţa, s-a ridicat și a venit să mă sărute pe frunte.

-Trebuie să vorbim, oftez eu.

I-am povestit tot... Absolut tot. I-am spus că la vară plec în America și i-am sugerat să mi se alăture.

- Nu. Adică nu pot.

- De ce?

- Băieţii ce vor spune? Med şi eu sunt legat de cariera mea, de trupa mea. Nu pot da cu piciorul la munca pe care am depus-o. Nici tu nu ai face asta. Mai bine am lua o pauza. Aşa e mai bine pentru amândoi.

Înainte de a ieşi din apartament şi-a luat nervos cheile maşinii şi a trântit uşa în urma lui. Am profitat de faptul că sunt singură în cameră şi mi-am luat o pernă în braţe, încercând să uit ce a spus ultima oară. Aşa e mai bine pentru amândoi? Nu, nu este! Nu e bine deloc.