Uşor de zis, greu de făcut-Volumul 1

CAPITOLUL 27

- Ce?! am țipat eu. Ei bine, dacă vor veni şi ei, atunci nu îmi vor strica vacanţa.

- Totul va fi bine, spune.

Ne-am pus repede câteva haine într-un rucsac, apoi ne-am urcat în maşina mea.

- Cum mai este cu Zack? o întreb încă atentă la drum.

-E bine, răspunde ea ca de fiecare dată. Tu cum ești cu Jason?

- Liz, eu și Jason suntem doar prieteni.

-Mhm, mormăie ea indiferentă. Ai mai vorbit cu Henry?

-Nu, bolborosesc eu.

Timpul a trecut extrem de greu, având în vedere că n-am mai vorbit de atunci cu Liz, dar imediat ce am parcat mașina în fața hotelului, ne-am îndreptat spre recepție. Am lăsat-o pe Liz să se ocupe de obținerea cheii, apoi am urcat în camera unde ne-am pus imediat costumele de baie.

-Ați venit, strigă Jason, apropiindu-se.

-Unde este Alesia și Tony? îl întreb când mă desprind din îmbrățișare.

-Sunt prin apropiere. Haideți la ceilalți.

Jason ne-a condus la șezlongurile noastre, la care trebuia să ajungi doar dacă treceai prin fața băieților. Rușinoasă, mi-am plecat capul, fără a mă uita la ei și am grăbit pasul până la șezlong. Nu îmi place să stau în costum de baie în faţa băieţilor.

-Med, hai până în apă, spune dintr-o dată Liz.

Eu am luat-o înainte, intrând în apa mării și crezând că pașii pe care îi aud în spatele meu sunt ai ei, dar m-am înșelat. De fapt era Henry. Îmi întinde mâna, dar încerc să mă îndepărtez. Nu vreau ca mâna mea să o atingă pe a lui. În încercaresa mea de a păşi cu spatele, m-am împiedicat de o piatră. Am așteptat să simt apă pe toată faţa. Am aşteptat să mă scufund şi să simt apă în tot corpul, dar tot ce simțeam erau două brațe în jurul meu și briza care bătea. Mi-am deschis pe rând ochii, apoi l-am zărit pe Henry atât de apropiat de fața mea, încât m-am desprins din îmbrățișare.

-Hei, se aude vocea lui Jason de pe mal.

Jason ne privea îngrijorat cu două sucuri în mână, așa că m-am grăbit să ies din mare, lăsându-l pe Henry acolo singur.

-Ți-a făcut ceva? întreabă Jason.

-Nu, mulțumesc oricum.

M-am întors pe sezlong și am încercat să ignor privirea fetelor. Știu bine că lui Liz i-ar fi plăcut să-l iert pe Henry, dar noi două nu suntem în aceeași situație, ca ea să știe ce înseamnă asta. Soneria telefonului mi-a atras atenţia.

-Howard, uite, îmi cer scuze și în numele lui Jason, dar suntem la mare! La câteva ore de Londra! Nu putem ajunge la studio, spun, oftând la final.

-Sunteți iresponsabili, zice el dezamăgit. Of, bine, fie. Sunteți tineri. Distrați-vă.

-Ești minunat, Howard, spun zâmbăreață și închid apelul.

Chiar mă simt prost în legătură cu absența noastră de la studio. Ar fi trebuit să-l anunțăm pe Howard. Telefonul a început să sune din nou, iar de data asta am răspuns cu zâmbetul pe față, văzând că este Tina.

-Hei, o salut eu.

-Med, începe ea cu o voce ciudată.

-Tina? Ce se întâmplă? o întreb deja panicată.

-E-Eu, încearcă ea să vorbească.

-Tina, spune-mi ce se întâmplă!

-Max a avut un accident!