Uşor de zis, greu de făcut-Volumul 1

CAPITOLUL 23

Toată săptămâna a fostun eşec. Am stat numai și numai în cameră, închisă, nefăcând niciun fel de contact cu nimeni. Doar vorbeam puțin cu Liz care mă ruga să ies din cameră și să mă plimb prin parc, dar am refuzat ca de fiecare dată. Henry nu m-a vizitat deloc, dar nici în momentul ăsta nu aștept să intre pe ușă și șă îmi vorbească... Nu știam nimic de el, dar nici nu îndrăzneam să aflu. Îmi era prea frică. Mi-am dus mâna la frunte. Fierbeam de-a dreptul. Nu puteam să plâng. De ce? Fiindcă nici lacrimi nu mai aveam. Howard mi-a trimis un mesaj să trec pe la studio și de data asta n-am vrut să-l refuz. Dar mai întâi, voi trece pe la ore.

Liz sigur este deja la ore, așadar mă grăbesc să ajung și eu la timp. Când intru pe ușa clasei, o văd pe Liz citind, iar în spatele ei pe Henry. Este prima dată când îl văd după cele întâmplate. Avea cearcăne şi părul nearanjat.

-Med? întreabă el cu o voce stinsă.

În a doua secundă eram deja în drum spre cameră. Cum am putut crede că voi reuși să fac asta? Vocea lui era așa de frumoasă şi doar când am auzit-o mi-am dat seama cât mi-a lipsit. Am ieșit din liceu, l-am sunat de grabă pe Mike și am plecat spre studio. Acolo, Howard vorbea cu doi bărbați.

-În regulă, ne vedem mâine, spune el. Med?

-Hei, spun în șoaptă.

-Meddie ești așa de slabă, spune, analizându-mă din cap până în picioare. Ai mâncat ceva săptămâna asta?

-Nu prea, recunosc eu.

-Ar trebui să mănânci. De ce nu ești la școală?

-E complicat, oftez eu.

-Înțeleg că ai avut probleme cu el... Dar mănâncă ceva, te rog.

-Voi mânca.

Am stat la studio doar câteva ore, apoi am vrut să mă întorc la campus, unde Liz stătea la birou și făcea teme.

-Hei străino, spune ea, zâmbind.

În schimb, eu nu am vrut să-i răspund, așa că m-am băgat în pat.

-De la cine sunt florile alea? o întreb. Zack ți le-a dat?

Mă durea să văd acele flori... Măcar ea să fie fericită.

-De fapt, sunt de la Henry.

-Henry îți dă flori?

-Sunt pentru tine, spune încet.

-Henry îmi dă mie flori?

-După cum vezi, da. Med, îi pare rău.

-Și tu de unde știi asta? întreb, uitându-mă la tavan.

-Fiindcă am vorbit cu el.

-Liz, îți mulțumesc, dar între mine și el nu mai este nimic. El a decis că e mai bines ă luăm o pauză.

-Nu spune prostii, oftează și se așează pe partea ei de pat.

-Nu spun prostii. Spun adevărul. Nu mai are rost să fim împreună dacă mă voi afla pe celălalt continent, fără el. Știi bine că relțiile la distanță nu rezistă. Aș prefera să nu mai vorbim despre el niciodată.

Minţeam. Normal că relaţia noastră ar fi ţinut şi dacă eu mă duceam pe lună. Distanţa nu contează. Contează ce simţi...

-Bine, voi respecta asta.

-Mulțumesc.

După discuția noastră, m-am întors cu spatele la ea și am încercat să adorm. A doua zi, m-am trezit și am auzit că telefonul vibrează.

Julie: Neața vedetă mică. Avem ceva de vorbit. Sună-mă când te trezești.

N-am ezitat și am sunat-o, așa cum mi-a cerut.

-Med, vineri vei apărea la televizor!

-P-Poftim? întreb uimită.

-Da, zice ea. Totul e pus cap la cap de către Lynch. Tu trebuie doar să n-ai emoții. A spus că melodia ți-a ieșit perfect la înregistrări și dorește să o pună pe youtube. Ești de accord?

-Logic, spun eu încă șocată.

-Minunat, se bucură ea. Toată lumea o să te audă!

În ultimul timp am avut parte numai de ghinion,dar vestea lui Julie mă face fericită. Măcar muzica să mă facă să mă simt maibine...