Trei mirese

Nunta

   În spatele ușilor închise, Lidia încerca să-și reprime emoțiile de pe chip și să se abțină să nu fugă. Surorile ei o susțineau din ambele părți și o îndemnau să fie curajoasă, dar cu fiecare clipă ce se apropia de căsnicia cu Damian, cu atât devenea mai ambițioasă să îl ignore, să îl respingă. Nu era sigură de intențiile lui , dar părea foarte clar că nu-i păsa de ea.

  — Surioară! Katia o atinse pe braț cu tandrețe și o anunță că era timpul să se îndrepte către  altar. Noi ne așezăm în față, pe locurile noastre și Marcus te va conduce.

   — Bine, încuviință ea cu inima bătând nebunește și mâinile începură să tremure.

   Marcus, cu părul dat pe spate și îmbrăcat la patru ace, îi oferi brațul printr-un gest galant, iar Lidia acceptă. Acum nu mai putea da înapoi și nu ar fi vrut să se facă de râs nici dacă ar fi putut.

   Orga bisericească scotea sunete profunde și mireasa le simțea prin fiecare por. Marcus era mândru de fiecare pas făcut alături de sora lui și zâmbea necontenit. Lidia avea voalul pe față, dar chiar și așa nu se uita la nimeni. Mergea cu fruntea sus, fiind conștientă că el era acolo la altar, privind-o cum pășea. Îi simțea privirea lui frigând-o din cap până-n picioare și nu era singurul. Toată mulțimea curioasă o privea, dar ochii ei nu cercetau decât covorul roșu întins dintr-un capăt al sălii până în celălalt. Oare ce avea să facă atunci când va fi la câțiva centimetri de el sau când va urma sărutul în fața tuturor celor prezenți?! Gândul o înfiora până la oase și era prea târziu să se gândească la intimități din moment ce acceptase toată șarada asta.

   La altar, Marcus apucă mâna Lidiei și o puse în palma lui Damian. Atingerea celor doi produsese scântei pe care doar ei le-au putut simți. Lidia a ridicat pentru prima dată privirea și s-a uitat la el. Îl prinse cercetând-o atent și observă că îi zâmbea de parcă ar cunoaște-o de o viață întreagă. O cută de nedumerire îi apăru pe frunte , dar el nu părea să observe. Damian străpunse cu privirea voalul și încerca să-i descifreze fiecare trăsătură. Era mai nerăbdător ca oricând să o atingă și mai curios de firea ei. În ochii lui părea blândă și cel puțin la fel de curioasă ca el să se împreuneze. Îi admirase trupul tras ca prin inel în timpul defilării ei la brațul lui Marcus și nu regretă că o făcuse fiindcă acum nu-și putea dezlipi ochii de la chipul ei. Nu o putea vedea prea clar, palmele îi transpiraseră de la atmosfera din jur și preotul nu termina o dată predica.

   În cele din urmă preotul îi ceru acordul lui întâi, la care răspunse afirmativ, clar și răspicat. Sunetul vocii lui baritonale, o zgâriase un pic pe Lidia și totuși i se păru atât de plăcută când își dăduse acordul. De această dată,  prelatul o întrebă pe ea.

  — De bună voie și nesilită de nimeni, iei în căsătorie pe cetățeanul Damian Sawyer?

  Pauza făcută ridicase o mulțime de întrebări invitaților lui Damian și lui Marcus care se uita la murmurul din jur. Se abținu cu greu să nu se ducă și să o îmboldească de la spate.

  "De bună voie? Pe bune? Nesilită de nimeni? Nu sunt eu o bisericoasă, că altfel v-aș fi răspuns eu la întrebare și v-aș fi blestemat pe amândoi că m-ați transformat într-o marionetă...Imbecililor! Te uiți cu fețișoara ta nevinovată la mine, ca un cățeluș ce așteaptă să-și primească osul. Las că-ți dau eu oase, numa să vezi!"

  Părintele repetase întrebarea din nou și când văzu că Damian își mutase privirea către preot, atunci Lidia răspunse.

   — Da...

   — Puteți fi mai concisă? Când părintele rosti întrebarea Lidia se întoarse către el cu o furie ce arsese voalul de pe chip și prelatul amuți. Le dădu binecuvântarea ca să scape mai repede apoi rosti cele mai periculoase cuvinte.

   — Poți săruta mireasa!

  "Hai, sărută-mă! Ce mai aștepți? Ce te reține? Abia aștept, ai să vezi că n-ai să-l uiți cât vei trăi!"

  Damian aștepta clipa asta de când pășise în biserică, iar acum ceva îl avertiza că miresei lui nu prea avea să-i placă. Ridică cu sfială voalul și i-l dădu peste cap, apoi fu înghețat peste măsură de ochii ei albaștrii și reci. Atât de reci, încât un fior i se prelinse până pe șira spinării. Buzele ei trandafirii cereau săruturi iar ale lui ardeau de atingerea alor ei. Și cum să nu?! La cât de frumoasă era, pălea totul în jur. Lumea aștepta momentul cu pricina și inima i se strânse de jenă mai ales că trebuia să o sărute atunci și acolo. Lidia închise ochii și el simți că ea îl invita tăcut să o sărute. Prin gestul ei deduse că și ea își dorea și poate avea dreptate dacă intențiile ei nu erau altele.

  Se apropiase încet. Ea simțise căldura respirației lui profunde și ritmice și întredeschise ușor buzele, invitându-l să o guste. El acceptă imediat lipindu-și-le pe ale sale într-o atingere fină ca a unor petale ce cad una peste alta. Atingerea  îi înfierbântă pe amândoi electrizându-le trupurile rigide și Lidia se înmuiase rapid. Damian o apucă finuț de obraz cu o mână și cealaltă de mijloc și ea se topi când o atinse așa brusc. Inițial uitase ce avea de gând să facă, lăsându-se purtată de gura lui dulce și moale și de îmbrățișarea lui strânsă.

   Când liniștea fu străbătută de ropote de aplauze, Lidia se dezmetici dându-și seama că nu erau doar ei doi, așa cum părea mai devreme și că toată lumea îi privea, iar el chiar o sărutase, iar ea chiar îi răspunse. Damian nu se oprea, o degusta îndelung iar ea știa că atunci era momentul prielnic să i-o plătescă, așa că îl mușcă de buza superioară iar el dădu să se retragă dar ea nu-l lăsa. Strângea cu dinții și trăgea de ea, încât el era mai mult ca sigur că-i dăduse sângele. Îl durea, dar era o durere suportabilă , cel puțin orgoliul îl împiedica să sufere în public, așa că rămase nemișcat până îi dădu ea drumul. Gestul ei îi declarase clar că ceva o supăra, ceva în legătură cu el. Cel mai ciudat era că deși dureros, îl incitase maxim îndrăzneala ei. Pe deasupra mai și zâmbea seducător, iar privirea ei aprigă demonstrase că avea ceva periculos și diabolic în minte femeia lui. Fără să-și rostească niciun cuvânt el știa că va avea de tras cu ea până să o înțeleagă.

  Își frecă cu limba locul dureros și simți gust de sânge în gură dar nimic grav. Lidia citea cu satisfacție pe chipul lui încruntat că îi displăcuse capcana sărutului ei. Următorul pas era să îi dea mâna și să zâmbească celor prezenți până la limuzina care avea să-i ducă la petrecere. Lucru dificil, căci atunci când îi prinse mâna într-a lui, Damian i-o strânse puternic și Lidia aproape icni de durere, dar se ținu tare și zâmbi forțat tuturor, încercând să pară neafectată. Era mândru și impresionat de cât de mult curaj dădu dovadă.

   Un moment incomod fu și în drum spre petrecere. Amândoi în spate , unul lângă altul, el încerca să o atingă, ea se ținea cât mai departe de el privind prin geamul mașinii, prefăcându-se că el nu e acolo deși îi simțea căldura și parfumul îmbătător. El se întreba de ce e atât de rece și distantă  cu el deși nu ia greșit cu nimic, iar ea se ruga ca Dumnezeu să-i dea răbdare să-l suporte până a doua zi. Ceea ce o îngrozea și își plănuia în minte să evite era noaptea nunții, căci nu o va avea decât acela ce îi va câștiga inima.