Trei mirese

Confesiuni

   Vremea era frumoasă și însorită. Zilele de mai, erau din ce în ce mai colorate și mai înflorite, inducând celor două tinere o stare de bine.

  — Nu pot să cred că m-a binecuvântat Domnul cu o cumnată așa de bună și perfectă, spuse Shila entuziastă , străbătând parcul la pas. Poți avea încredere în mine și te voi ajuta cu orice.

  — Mă bucur mult, răspunse Lidia. Fiindcă eu chiar am nevoie de tine. Ne așezăm?

   Când cele două, au luat loc pe o băncuță ce era încălzită de soare, Shila avea să înceapă interogatoriul.

  — Spune-mi! Cum v-ați cunoscut tu și fratele meu?

  Fata observă că Lidia se albi la față și deduse că nu avea încredere să-i spună orice, din prima.

  — Dacă nu ai încredere în mine, te înțeleg. Așa că îți voi spune eu secretele mele, deoarece se observă cu ochiul liber că ești de treabă și simt că între noi s-a format o legătură strânsă. Trebuie doar să accepți.

  Lidia se simțea flatată de cuvintele ei și decise că avea dreptate. Avea să-i spună totul, imediat ce termina ea de istorisit secretele pe care tocmai i le încredința Lidiei și o astfel de încredere nu putea fi trădată.

  — Deci...primul meu secret e că mai fug de acasă noaptea, fiindcă mama e foarte exigentă și nu permite ca eu, o fată din societatea înaltă , să fiu văzută "destrăbălându-mă " prin cluburi...sau să fiu predispusă la pericole.

  — Dar ești tânără...

  — De-ar gândi și mama la fel...Un alt secret pe care ți-l dezvălui, e că...eu m-am îndrăgostit de șeful de la securitate. Cel care e responsabil cu paza casei și a firmelor de care dispunem.

   — Doar tu îl placi?

  — Nu, nu. Și el mă place. E un bărbat plăcut și mă iubește, dar îl înțeleg când mă respinge. Îi e teamă de ce va spune mama sau fratele Damian când vor afla și nu numai că vom suferi dacă ei vor fi împotrivă, dar nici slujba nu vrea să o pună în pericol și îmi spune mereu că eu am crescut în puf toată viața , iar el trăiește normal.

  — Cam are dreptate...

  — Măcar tu înțelege-mă. Ne iubim și când fug seara, cu el mă întâlnesc. De la un timp ne vedem pe fugă, că nu are cine să mă acopere și mama deja bănuiește ceva, când mă prinde vorbind la telefon. De aceea cred că nu mă lasă să ies.

   — Ei, da ce viață tumultoasă mai ai și la numai șaptesprezece ani!

  — Provii dintr-o familie bună văd, dar nu înțeleg... Fratele Damian nu știu să fi fost timp așa îndelungat în Anglia încât să aibe timp de relații.

  — Deci a mai fost în Anglia
...

  — O, da! A fost când eram eu mai mică...adică știu de la mama. Nu știu sigur pe unde, dar eram curioasă din fire și..

  — Ești.

  Lidia râse.

  — Da, încă sunt. Tu ce crezi? Crezi că Laurent mă iubește?

  — Nu știu ce e între voi, dar poate că așteaptă să devii majoră...

  — Asta îmi spune și el...dar...

  — Știu. Îl iubești. Păi nu sunt eu în măsură să-mi dau cu părerea sau să-ți dau sfaturi, dar te voi ajuta să te întâlnești cu el și până când devii majoră, nu-l mai presa. Fiindcă dacă are gânduri serioase, nu poate face nimic până nu împlinești vârsta de optsprezece ani.

  — Așa spui?

  — Așa cred.

  — Dar tu?

  Lidia se hotărî să-i spună acum că și Shila, la rândul ei avea încredere în ea.

  — Nu-l știu pe Damian. L-am cunoscut în ziua nunții. Exact când am pășit spre altar și am aflat că mă voi căsători cu el cu câteva zile înainte de a o face.

  — Cum? Cum adică ai aflat? Nu a fost cu acordul tău? Adică nu-l iubești pe fratele Damian? El nu te iubește?

  — Oho...s-o luăm cu încetul, îi potoli avântul tinerei.

  — Fratele meu, Marcus a aranjat această căsătorie. Se pare că Damian a fost de acord să mă ia de soție în schimbul a mulți bani pe care Marcus trebuia să-i returneze fratelui tău. Am acceptat împotriva voinței mele. Damian nu pare să aibe ceva resentimente...el chiar mă dorește și nu știu cum reușește să accepte acest lucru cu așa ușurință, mai ales că nu ne-am văzut înainte. Sunt foarte supărată pe el și pe Damian că nu am putut alege pentru mine. Marcus m-a vândut și Damian m-a cumpărat. Cum să iert ușor așa ceva?

  — Nu pot să cred. Fratele Damian nu ne-a spus nici nouă nimic de tine. I-a poruncit ferm mamei să organizeze nuntă mare că se însoară. Bineînțeles, mama s-a supărat, că nu te cunoștea și că avea deja câteva pretendente care îl vroiau și care le chema mereu acasă să i se bage pe sub piele fratelui Damian , dar el le respingea. Normal că mama s-a înfuriat din nou...

  Lidia simțea urme de gelozie când auzi de pretendentele ce râvneau la soțul ei , dar fură înăbușite imediat de sentimenul de antipatie pentru soacra ei.

  — Deci, de asta v-ați întors devreme...constată Shila.

  — Da...

  — Și n-ați...

  — Normal că nu... încă nu mă pot dărui cuiva care nu are inima mea.

  — Dă-mi voie să spun ceva! Pentru mine ești un exemplu de femeie cu demnitate. O eroină. Mă întreb ce suflet poți avea să te ții tare și să lupți pentru cauzele tale, într-o așa manieră, încât nu am suspectat nimic...?!

  — E simplu. Nu fug din calea problemelor, ci le rezolv cum mă pricep mai bine. Destinul mi le-a pus în cale și a trebuit să le accept așa cum sunt. Cu cât le accepți și le rezolvi mai repede, cu atât îți va fi mai bine. Crede-mă.

  — Te cred pe cuvânt. Ce vei face acum că ești în postură de soție? Vei accepta asta? Pe el?

  — Cu toții merităm o a doua șansă , dar asta nu însemnă că o voi acorda prea ușor. Trebuie să îl cunosc, ca să îl accept și scuză-mi îndrăzneala, dar nu pot să o suport pe Filla nici dacă m-ai dezlega de această cununie.

  — Ai dreptate, întrutotul. Despre fratele Damian, pot să spun că e un bărbat bun și sufletist și nu cred că te-ar dezamăgi vreodată, cât despre mama, nu cred că te va avea la inimă vreodată. Urăște tot ce nu are implicarea ei. În privința ei nu pot face nimic, dar te pot susține în fața ei, că oricum nu are ce-mi face.

  — Ești o drăguță, Shila. Sper că ce-am vorbit, să rămână între noi.

  — Mă jignești, se schimonosi ea punându-și o mână pe piept, ca o babă nevinovată.

  Lidia râse.

— Hai să facem cumpărături, că mi-a dat Damian cardul.

— Super!

— Mai am o întrebare, spuse Lidia în timp ce se îndreptau spre mașină. De ce îi spui mereu fratele Damian?

  — El e băiatul mamei cu alt tată răposat și eu și alt frate, sunt cu tatăl al doilea, recent răposat.

  — Mai aveți un frate? El unde este?

  — A studiat în Europa și acum vine acasă în trei zile. Îl cheamă Louis și e mai mic ca Damian cu vreo patru ani. El umblă așa, mereu plecat. Nu stă de afaceri ca să le gestioneze și ar vrea să se mute definitiv după ce vinde acțiunile lui din firmă.

  — Înțeleg...Când îl cunosc pe Laurent?

  Schimbarea subiectului în favoarea Shilei, o surprinse pe fată și se aruncă în brațele Lidiei cu o recunoștință infinită.

  — Sper că fratele Damian știe ce comoară ne-a adus în casă...