Trei mirese

Final

Damian era devastat. Ce făcuse? Cât rănise tăcerea lui și cât dorea să șteargă totul cu buretele, dar îi era imposibil. Nu putea schimba trecutul și nici nu putea să o forțeze să-l ierte. Dar acum avea o prioritate mai mare decât cea de a se elibera de vină, aceea era de a-i salva viața.

  O ridică în brațe cu inima frântă și mintea tulbure, mai tulburată ca vremea de afară cu polei, gheață și frig, cu aburii ieșindu-i din gură precum un fumător ce a expirat o gură plină de fum. Chinuindu-se să ajungă la mașină, o puse în față pe scaunul din dreapta și îi prinse centura. Înainte să închidă portiera mașinii, observă stupefiat cum rochia ei albă și udă se înroșise pe poale, iar mâinile lui erau mânjite de sânge.

— Dumnezeule! Ce se întâmplă? Lidia?

Fața lui Damian se îngălbenise și închise portiera iute, apoi sări în mașină și porni către spital. Privirea lui îți provoca emoții dureroase uitandu-se la soția lui și lăcrimând des. Încerca să evite traficul, apucă vreo doi metri pe contrasens și făcu vreo câteva drifturi din cauza poleiului și vitezei apoi îndreptă mașina pe șosea, fiind aproape de o coliziune cu un camion. Îl evită la mustață și porni din nou către spital unde parcă mașina fără a mai ține cont de celelalte ambulanțe care încercau să iasă. Sări jos și din doi pași ajunse la soția lui, o ridică în brațe și strigă după ajutor.

Un asistent care coborâse din ambulanța parcată alături, scoase targa din autovehicolul medical și o întinse pe Lidia ca pe pat.

— O preluăm noi de aici încolo, spuse bărbatul, dar Damian, încăpățânat ca un catâr, o ținu de mână și alerga pe lângă asistent mai îngrijorat și distrus ca înainte.

— Nu puteți intra aici, îi spuse o asistentă după ce îi blocă accesul în camera în care urma să sosească doctorul. Mâna lui se desprinse de a soției sale și fără a lua în seamă spusele femeii, se repezi la gâtul ei, la figurat vorbind și o amenință să-i salveze soția.

— Facem ce putem, faceți loc să intre doctorul, vă rog.

Damian se dădu la o parte de parcă s-ar fi ferit de un pumn și de data asta îl abordă pe doctorul cu chelie și mustață.

— De ce sângerează așa? Domnule doctor vă rog să faceți ceva!

— Dacă ne dați voie, vom face.

Bărbatul se așeză pe canapeaua de pe hol și își lăsă fața în palme, cuprins de o doză de agonie. Îl dărâmase psihic starea în care ajunsese iubita lui și toată vina o ducea el pe umerii săi grei , apăsându-l dureros. Nu putea fugi, nu putea uita, nu putea să dispară, într-un fel fugise de responsabilitatea asta și acum îl acaparase întru-totul , ca patru pereți, strângându-i-se în jur. Fără ieșire, fără scăpare... Închise ochii și imaginea soției sale însângerată îi stăruia în minte... Se înfurie groaznic și dădu cu pumnul în perete, după care se apucase să mărșăluiască în fața ușii. Laurie și Noah apărură și ei acolo, grăbindu-se spre Damian să afle detalii.

— Voi...ce căutați aici? Cum ați aflat?

  Laurie se alarmă când văzu chipul cumnatului ei. Era ud, plâns, ochii roșii și tenul palid încât i se formă un nod în stomac.

— Servitoarea voastră mi-a spus, când am venit la Lidia să o ajut să...

Se opri. Nu avea rost să-i spună că voia să o ajute să pregătească o cină în doi, ca la carte, o surpriză pentru soțul ei.

— Ce a pățit sora mea?

— Nu știu...sângera vaginal...a leșinat...

— Doctore, a strigat Damian când acesta ieși din salon, încât Laurie nu avu timp să reacționeze.