Trei mirese

După șase luni

  Fulgii de zăpadă se așterneau încet peste oraș și vuietul de mașini prinse în trafic, se diminuaseră. Era liniște, precum liniștea cea mare dinaintea furtunii, iar conflictele produse cândva de vârstnica Filla Sawyer, luaseră sfârșit. Se mutase împreună cu Shila în vechea vilă la câteva străzi depărtare, când aceasta deveni majoră, în urmă cu câteva săptămâni. Acum avea permisiunea liberă de a se întâlni cu iubitul ei , iar mama sa, era nevoită să accepte că fiica ei a crescut și că are dreptul la libertate. Laurie și Katia se mutaseră într-un apartament din apropiere de vila Lidiei și se vedeau des.

  Era într-o vineri seara. Lidia le făcuse o vizită surorilor ei și tocmai se pregătea să plece.

  — Cât mă bucur că totul a revenit la normal... zise ea, nu că nu era, dar acum suntem și mai fericite, spuse din nou și bănuia că se gândeau toate la același lucru. Marcus.

— Eu plec, spuse Laurie. Trebuie să mă pregătesc pentru inaugurarea galeriei lui Noah. Are o expoziție importantă și e necesar să-i fiu aproape.

— Minunat, tu Katia, nu te pregătești? Mi-ai zis că Devon e punctual și știu cum stai tu la aranjat câte o oră și ceva...

— Desigur că mă voi pregăti, e primul dineu la care iau parte și vei fi și tu, soția patronului...e o postură înaltă nu-i așa?

— E un fleac. Dar nu neg, vom arăta trăznet!

  Katia râse și Lidia o sărută de rămas bun, apoi plecă spre casă unde o aștepta o coafeză și o cameristă ce îi pregătise câteva rochii și accesorii din care să aleagă pe cele potrivite.

  Șoferul parcase mașina pe alee și ea coborî iute, intrând în casă. Frigul de afară nu te lăsa să respiri nici trei secunde fără să clănțăni dinții. Damian o întâmpină imediat de cum fusese înștiințat că Lidia sosise. O sărută lung și o privi în ochi cu dragoste.

  — Frumoasa mea soție...Mergi să te pregătești?

— Acum mă duc. Sunt așa fericită, a spus ea cu un suspin dulce și se cuibări în brațele lui.

— Sunt așa mândru că voi ieși la braț cu tine, la această petrecere importantă!

  Lidia zâmbi și îl sărută scurt, apoi se retrase în cameră. Camerista îi înșiră pe umerașe trei rochii diferite, dar toate la fel de minunate și scumpe. Dintre un roșie lungă, despicată la coapsa dreaptă cu bust transparent și mâneci lungi, una scurtă mulată din  catifea neagră și mâneci clopot, o alese pe cea de a treia. O rochie negră, lungă cu bustul alcătuit din paiete aurii și negre, cu bretele late și decoltată cât să-i pună formele în valoare. Coafeza abia aștepta să-și facă treaba, dar fu puțin întristată să afle că Lidia nu dorea decât să-i adune tot mănunchiul de păr într-o împletitură pe care să o atașeze pe cap într-un fel de coc.

  — Mulțumesc, Liz! E perfect așa, spuse Lidia și îi lăudă îndemânarea, după care își puse pantofii pe când coafeza ieși din încăpere.

  Și Damian era fascinat de apariția ei impecabilă, studiind-o de fiecare dată când avea ocazia. Îi oferi brațul când urcară în mașină și la coborâre și o complimenta des, pentru a-i aminti cât de mult o iubește.

  La petrecere, ei doi erau în centrul atenției ca fiind cuplul cel mai de vază din acea seară. Toți invitații erau cu ochii pe el și Lidia, chiar și Devon al Katiei o sorbea din priviri pe Lidia, pe soția prietenului să și patron totodată, fiindcă era prima dată când o văzuse în carne și oase. Cu excepția ochilor, înălțimii și a altor deosebiri minore, Katia era copia fidelă a Lidiei, astfel Devon era mândru ca o avea pe sora șefei sale. Katia îi atrase atenția Lidiei printr-un semn discret că arăta senzațional și avea dreptate. Fiecare invitat o studia, în timp ce chipurile, salutau pe Damian. Și soțul ei observa că toți erau cu ochii pe ea, atenți la fiecare gest, zâmbet și pas făcut, dar el era mândru că mai presus de toate, era a lui și nicio ocheadă nu putea schimba acest lucru.

De asemenea, și Lidia la rândul ei, ochise o doamnă tânără îmbrăcată inadecvat,  după părerea ei, care avea părul desfăcut și purta o rochie simplă neagră. Privirea ei îi atrase atenția cel mai tare. Pe lângă faptul că se încrunta de frustrare că nu găsea persoana pe care voia, străbătea și mulțimea în lung și în lat în căutarea cuiva. Făcu doi pași în apropiere și luă din treacăt un pahar de șampanie de pe tava unui chelner. Încerca să capteze privirea femeii și cu cât se îndrepta mai mult spre ea, care ajunsese în partea opusă de unde se afla ea și Damian, cu atât mai mult era convinsă ceva se întâmplă cu acea femeie. În ochii ei se citea disperarea și părea imposibil să găsească ceea ce căuta printre cei două sute de invitați. Lidia se opri o clipă să se uite către soțul ei. Ținea un pahar de wisky în mână și era antrenat într-o discuție atractivă deduse soția lui din atenția ce o acorda celor doi bărbați care gesticulau intens. Își reluă drumul către misterioasa femeie ce îi trezise interesul și voia cu orice preț să ajungă la ea și să-i ofere ajutorul. Fiindcă mai mult ca sigur avea o problemă și nu venise acolo cu chip să se distreze. O fracțiune de secundă  întoarse capul să salute o doamnă în etate ce-și exprima recunoștința față de ea și tânăra disparu. Era pregătită să o caute afară din sala petrecerii, când Damian o prinse de mijloc și o trase spre el.

  — Ești bine, iubito?

  — Ăh? Da...sunt bine, voi merge până la baie, zise ea și el îi acordă libertatea de care avea nevoie.

Lidia profită de ocazie, își ridică cu mâna poalele rochiei de care se împiedica dacă mergea prea repede și se grăbi afară din sală. Sunetul viorii din interior, se auzea până afară în aerul rece și uscat. O văzu din nou. Era pregătită să urce în taxiu și în acel moment o strigă, dar ea nu auzi. Era prea grăbită și probabil prea ocupată cu ale ei, pentru a răspunde unei simple chemări. Ea chiar voia să o ajute și pe moment îi păru rău că nu fusese mai rapidă.

Se întoarse la petrecere și reveni lângă Damian care discuta cu câțiva prieteni de-ai lui.

  — Iubito, ei sunt...

  Damian îi enumeră pe toți și pusese accent pe Luis, un tip care după cum spusese el, îi era prieten foarte vechi. Acel Luis se albi deodată la față și Lidia dar și Damian observaseră. 

— Tu...te cunosc. Tu ești...sau poate te confund, dar nu sunt sigur . Se întoarse către Damian...

— Ea e cea care...ai dat ...adică...

  — Luis...nu-mi deranja soția cu prostii...fii respectuos. Luis nu pricepu semnele de pe fața lui Damian, dar lăsă moartă acea chestiune și începu să povestească ceva haios din trecutul său.

Lidia nu dădu importanță aluziei lui Luis și zâmbi tuturor cu gândul la acea femeie, pe când Damian stătea ca pe ace.

" Luis, dobitocule! Era cât pe aci să strici totul cu mintea ta idioată. Nu mă așteptam ca el să-și amintească de ea din acea zi , dar mă așteptam ca ea să-și amintească de ce a fost între noi...oare nu a însemnat nimic pentru ea sau nu vrea să-și amintească trecutul? Totuși, de ce nu i-a spus Marcus când a avut ocazia de atâtea ori să o rănească? Ar fi putut folosi  împotriva ei, trecutul. Oare ce a pățit Lidia mea? Dacă mai întâlnesc mult cunoștințe din trecut, totul se va duce de râpă..."