Trei mirese

Confruntare

  Marcus oftă somnoros că i se deranjase somnul și pofti înăuntru pe musafir. Nu se aștepta să fie Lidia și prin urmare, rămase mut.

  — Te aștept în birou. Vreau să vorbim! a spus ea și el reuși să dea din cap afirmativ, când ea închise ușa și se îndrepta cu pași apăsați într-acolo.

După cinci minute, apăru și Marcus încă surprins de vizita ei neașteptată, deși bănuia cea avea să-i spună. Se așeză pe scaunul lui, din fața biroului de lemn ce susținea un rând de doasare și un lot de pixuri, arătând și ei cu un gest, să se așeze.

  — Ce e cu tine, așa devreme? Ești singură?

  — Sunt cu Damian, dar asta nu are nicio importanță.

  Lidia se apropie cu mult curaj de el și se opri lângă acesta, adoptând un ton dramatic.

  — De ce ne faci asta? Ce rău ți-am făcut noi, de te porți așa?

  Lidia se lăsă pe vine, cu mâinile pe genunchii lui noduroși. Gestul ei, îl copleșise, zguduindu-i toată ființa lui de bărbat.

  "Femeia asta mă face să spun totul, dar nu pot, nu suport mila. Nu a lor.Le-a mai fost o dată milă când m-au primit în casa și inimile lor...nu suport iar...nu pot. Stăpânește-te Marcus, ești bărbat! Ține-ți emoțiile în frâu!"

Fratele ei strânse degetele în pumni și se ridică iute, ocolindu-și sora. În cele din urmă se ridică și ea, lacrimile jucând în ochii ei albaștrii ca oceanul înghețat de frig. Se simțea insultată de neîncrederea în familia lui și șterse doi picuri ce se prelinse pe obraz.

  — Nu te mai cunosc...Ești rece, ai devenit un străin...și află că n-am să plec de aici până nu-mi vei spune ce povară ai pe suflet.

  — Nu fi ridicolă. N-am nimic.

  — Ți-aș spune să-mi spui asta privindu-mă în față, dar știu că mă vei minți uitându-te în ochii mei fără nicio reținere. Vreau adevărul, Marcus! Dacă vrei să scapi de noi trei din casa asta, îți voi ușura munca. Le voi lua pe surorile mele cu mine, dar vreau să aflu motivul îndepărtării tale de noi.

  Marcus se întoarse către ea. Trebuia să o rănească , ca să poată renunța la el.

  — Am fost vreodată apropiați?

  Cuvintele lui îi frânse inima ei deja ruptă în bucățele. Era încăpățânat.  Se chinuia să o dea deoparte și ea se ținea tare. Dintr-un motiv oarecare, simțea că se apropie de vulcanul din el.

   — Da, am fost Marcus. Ne-am iubit mult. Ai fost cel mai mare dintre noi, ne-ai apărat, ne-ai protejat și ne-ai crescut ca pe puii tăi. Nu poți nega că ne iubești, cum și noi te iubim, indiferent de ce ai în cap.

  — Dacă știi cât vă iubesc, de ce credeți că vă fac rău prin alegerea soților? Spune-mi, te înțelegi cu Damian? Ți-a făcut ceva?

  — În cazul meu, e un bărbat onorabil. Dar ceilalți de ce plănuiai să-mi unești surorile cu niște interlopi?

— Nu sunt interlopi, sunt oameni buni cu o stare financiară foarte bună. Nu am avut de gând să vă vând și nici să vă dau unor nelegiuiți.