Trei mirese

Ape tulburi

  Lidia se năpusti în camera Shilei și se așeză pe pat. Fata era cu căștile pe cap ascultând muzică și când o văzu pe cumnata ei, intrând, le dădu jos.

  — Fața ta radiază ca soarele! spuse ea. Fratele Damian e cauza?

  — Vom ieși în oraș să luăm cina.

  — Pe bune? Nu pot să cred...cum ai reușit?

  — Îți spun...ajută-mă să mă pregătesc, fiindcă plecăm într-o oră.

  În câteva secunde tranversară holul și se năpustiră asupra dulapului cu rochii. Schimbând una câte una, votul unanim rămase rochiei verde închis satinat, cu bretele late și plasă neagră pe decolteu, dreaptă până deasupra genunchilor. Shila o aranjă la păr, forțând-o să se așeze pe scaunul din fața oglinzii, plimbându-și degetele prin podoaba capilară a Lidiei.

— Ești sigură că știi ce faci?

— Calmează-te, am mai făcut coafuri prietenelor mele...

  — Ai prietene?

  — Aveam. Odată cu vârsta au aflat și ele că nu pot sta împreajma mea...Mama mereu le scotea ochii cu ținuta, manierele și alte lucruri cu care mă făcea de rușine.

  — Îmi pare rău să aud.

  — Nu te demoraliza pentru nimeni în seara asta. Concentrează-te, doar la soțul tău.

  — Ai dreptate. Tu cum ești cu Laurent?

  Shila privi în jos și se lăsă moale pe pat, iar Lidia se întoarse către ea.

— V-ați certat?

— Cam așa ceva. Nu neapărat ceartă. Îi e teamă, cum îmi e și mie...nu mi-a zis că ne despărțim dar nici ce vrea în continuare să facem. Totuși mi-a zis că mă iubește. Mereu îmi spune... doar că eu cred că..

  — Doar nu te gândești că te înșeală...nu?

  — Nu, nu, adică nu știu, dar nu cred. Oricând, la orice oră îmi răspunde și pe toaletă dacă e.

  — Și?

  — Nu am îndrăznit să-l sun.

  — N-o face. Dacă te iubește, jur că pană mâine seară te va suna el.

  — Crezi?

  — Vino aici, îi spuse Lidia și o îmbrățișă cu delicatețe. Sigur te va suna. Pun pariu că până în ora șase seara, te va suna.

  Shila rămase îngândurată la acel moment în care o va căuta și strânse mâna Lidiei.

  Jos, Damian o aștepta, schimbând două vorbe cu Louis, fratele său care se trezise între timp.

  — Știi frățioare, ar trebui să fi călătorit mai mult prin lume. Să fi văzut ce femei, ce locuri...

  Damian râse.

— Femei! Prea multe femei la tine, Louis, ar trebui să te însori și să-ți deschizi o afacere. Urmează-mi exemplul!

— Să mă însor? Glumești, nu? Sunt prea tânăr pentru asta...Apropo...nu ți-am văzut încă femeia...e una din alea care se gătesc și plâng?

  — Ție îți trebuie una sălbatică, să te chelfănească puțin...Când am ajuns noi la discuții despre femei? N-are importanță, continuă Damian când o văzu pe Lidia și sora lui coborând.

  Louis văzuse încotro se îndreptă atenția lui și își întoarse și el capul într-acolo. Când Damian citi cu satisfacție reacția de pe chipul fratelui să, zâmbi cu mândrie. Lidia arătă fermecător de atrăgătoare, înaltă și perfectă așternând numai impresii plăcute celor din jur. Louis rămăsese cu gura căscată, iar Damian îi ridică bărbia pentru a i-o închide și se îndreptă către soția lui, întinzându-i mâna. Aceasta zâmbi cuceritor către el și apoi către Louis.

  — Draga mea, acesta e fratele meu Louis.

  — Încântată, spuse ea și întinse mâna într-un salut, iar bărbatul parcă hipnotizat, se uită în jos la mâna întinsă și apoi din nou la ea. Nu mai zâmbea. Se simțea insultată că nu-i acceptase salutul, apoi râse subtil când văzu ce figură tâmpă are. Cei doi se retraseră spre ușă, când îngăimă și el un " Asemenea..." urmat de urarea Shilei.

  — Distracție plăcută!

  — Ne ducem să mâncăm, spuse Lidia peste umăr.

  — Știu, râse tânăra, sperând la mai mult.

   — E o zeiță...zise Louis, iar Shila se încruntă.

   — Să nu faci vreo belea! E a fratelui Damian și se iubesc, rosti fata destul de ferm și plecă.

   — Stai calmă...nicio intenție!

 
   Laurie era la duș. După o zi întreagă de dereticat prin camere, merita un duș fierbinte. Se grăbi să se șteargă și își puse o rochie de un roz mat, apoi se îndreptă către bucătărie. Avea o foame de lup și ar fi mâncat orice ar fi gătit Katia. Când păși în bucătărie lăsându-se răsfățată de mirosurile îmbătătoare, o surprinse pe Katia cu telefonul în mână. Aceasta din urmă când o văzu pe sora cea ei mică, îl puse imediat pe masă. Prea târziu însă.

  — Ce faci?

  — Ce fac? Se prefăcu ea, aranjându-și vreo două șuvițe de păr.

  — L-ai sunat?

  — Nu... de ce să-l sun?

  — Mincinoaso! Te-am văzut!

  — Și ce? Nu mă pot abține! Oricum, nu a răspuns, nu-ți face griji degeaba.

  Laurie se așeză la masă, lângă ea.

  — Nu-mi fac. Ești liberă să faci ce vrei, dar nu vreau să fii rănită la nesfârșit. Mai bine te-ai obișnui cu lipsa lui. Nu ne-a vrut niciodată. Înțelege asta!

  — Laurie...eu simt altfel. Voi v-ați obișnuit cu ușurință și credeți tot ce spune el, dar eu cred că minte. Eu cred că are un motiv foarte bun și mă tem să nu înțeleg prea târziu.

  — Ești paranoică. Asta vrei tu să crezi. Te agăți de orice amintire frumoasă și vrei să crezi că acum, totul e ireal. Ei bine...e real. Chiar s-a întâmplat, iar eu nu sunt stau unde nu sunt dorită. Cine mă dorește mă caută. Știi și tu că am încercat. Ne respinge. Acum dacă nu te superi, aș vrea să mănânc ceva, spuse mezina și începuse să bată darabana cu degetele pe masă, iar Katia se ridică și se supuse cererii.

  La vilă, Shila, Louis și mama acestora, luau cina. Louis povestea întâmplări hazlii și belele pricinuite unora de prin Europa, sora lui râdea cu gura până la urechi, abia îmbucând ceva, iar Filla era consternată de ceea ce auzea. Nu doar că fiul ei uitase manierele și nu știa ce e respectul pentru vâstnici, dar poantele porcoase ce le rostea, o făceau pe femeie să digere mâncarea în noduri. Ca să-i taie cheful de râs și bârfit pe Europeni, aduse ca subiect de discuție, șederea lui definitivă în Washington.

  — Nu, mamă, nu voi face nebunia asta. Să mă simt ca un parazit prin orașul ăsta sub supravegherea ta? Inacceptabil!

  — Tu crezi că vei primi ceva din moștenirea tatălui tău vitreg? Te înșeli dacă tu crezi că îți voi da vreun șfanț ca să-i cheltuiești tu prin vagabonțeala ta. Dacă nu-i drămuiești cum trebuie, nu vei mai avea ce cheltui când îi vei termina.

  — Mă vei lăsa să mor în sărăcie?

  — Te voi lăsa să muncești ca să știi cum se câștigă și ce valoare au!

  — Bine! Nu vreau nimic. Plec și nu mă mai întorc!

  Louis trânti furculița în farfurie, împinse scaunul în spate și plecă să-și facă bagajele. Shila se uita urât la mama ei, care își ținea fruntea ridicată de mândrie.

  — Mamă, fă ceva! Va pleca pentru totdeauna!

  — Nu-ți face griji, se va întoarce la fel cum va pleca. Acum are bani, dar când va da de greu va fugi în brațe la cine l-a crescut.

  — Sper să fie așa! Altfel și eu voi face la fel! spuse fata și se ridică și ea ducându-se valvârtej spre camera lui să-l împace. În zadar. Bărbatul era pornit împotriva mamei sale și nu avea să cedeze din propriul ego.