Trei mirese

Vizită inopinată

Lidia și Damian arătau ca doi copii rușinați de orice atingere sau privire. Și nu că nu ar fi avut curajul să se poarte bărbătește cu soția lui, dar se temea să nu o sperie, acum că se mai apropiase puțin de el. Decise că lucrurile trebuiau să decurgă normal și el să fie spontan. Se comportase ca un gentleman tot timpul, având grijă la coborârea din avion și urcarea în taxiu, cât și la necesitațile ei. De la aeroport până vila unde a copilărit, mai era o oră de mers cu mașina și în acest timp, Lidia ațipise din nou. Capul îi alunecase din nou pe umărul lui Damian, care părea destul de încântat să o țină lipită de el, dar din nefericire pentru el, ea simți că se izbise cu obrazul de umărul lui și se prefăcu somnoroasă, schimbându-și poziția, aplecând capul în partea opusă. Nu vroia să-l incomodeze, deși soțul ei se simțea respins în acel moment, lăsă totul pe seama inconștienței ei.

Șoferul oprise la adresa respectivă și îi comunică lui Damian, care se uita la soția lui cum tocmai își dezmorțea oasele.

- Dumnezeule, am devenit o leneșă somnoroasă!

- Nici vorbă, drumul a fost lung, încercă el s-o scuze.

- Am ajuns...Haide, i-a spus ea și coborî imediat, repezindu-se spre ușă și se opri. Se comporta nedemn față de soțul ei, uitând să se poarte ca atare și zâmbi drăgăstos.

- Nu intrăm?

- Ba da, dar te-am așteptat...sunt cam aiurită în ultima vreme.

- E în ordine. Te înțeleg...

Apăsă cu emoție soneria și imediat ce servitoarea minionă deschise, se năpusti înăuntru agitată, apoi se întoarse spre soțul ei, care o urma zâmbind și îi făcu semn să înainteze. Cu permisiunea lui apucă pe scări în sus și se opri numai în camera Katiei.

- Katia!

- Lidia? Sora ei mijlocie încă era în pat la ora aceea matinală și se întreba dacă nu visa sau totul era real.

Sora ei cea mare, o luă în brațe și o mângâie drăgăstos. Fata părea ușurată să o vadă și chiar avea nevoie de un sfat de al ei sau o alinare.

- Am urcat imediat în avion când mi-ai spus că Laurie a fugit și că ești forțată să te măriți.

- Defapt, nu a mai venit nimeni, în chip ciudat am avut noroc, dar să știi că eu am o vagă bănuială că Marcus pune ceva la cale și nu e numai vorba că ne mărită. A mai spus că știe unde e Laurie și m-a asigurat că e în siguranță.

- Cum? De unde știe unde e Laurie? A luat legătura cu el?

- Mai mult ca sigur că nu, doar de el a fugit...Mă întreb unde e surioara noastră mică...se tângui Katia, iar Lidia o mângâie pe spate.

- E foarte bine, a venit la mine acasă. E cât se poate de în siguranță...

Sora ei, oftă ușurată, trecându-și mâinile peste obrajii palizi.

- Cât mă bucur...aș fi venit și eu, dacă știam că la tine vine.

- Defapt nu a venit la mine. Eu nici nu știam că avea intenția asta.

- Cum așa?

Katia era confuză.

- Defapt, a venit la Damian mai întâi. Lui, i-a cerut ajutorul.

- Trebuie să fi fost tare speriată, încât să se ducă la ultimul om căruia i-ar cere ajutorul...

Lidia ar fi vrut să o contrazică, în schimb, simți nevoia de a spune ceva în apărarea soțului ei.

- Știi, Katia...soțul meu nu e așa cum l-am crezut...

- Adică? Adică n-are rost să te întreb asta, fiindcă ai dreptate în totdeauna. Se poartă frumos?

- Mai mult decât atât. De la început, a fost răbdător cu mine, nu s-a pierdut niciodată cu firea și nu a fost vreun maniac în noaptea nunții , dornic să-mi răpească virginitatea. Pe lângă acestea, a venit după mine la aeroport, deși eu plecasem fără să-l anunț. Nu a venit să mă oprească, ci să mă susțină. Cred că m-am înșelat în privința lui.

- Spui că îl placi? Și cum să nu...arată ca un zeu, dacă se și comportă ca un gentleman, adevărul e surioară, că poate Marcus a știut ceva... Deși sunt curioasă de multe lucruri... Fratele nostru se poartă ciudat, e din ce în ce mai distant și am văzut pe chipul lui o tristețe mare. Nu știu motivul... Uite...Lidia.. sunt de acord că e frate vitreg, că e adoptat și așa mai departe, dar gândește-te cât de bun și recunoscător era înainte și acum noi l-am lăsat la greu imediat...Eu vreau să aflu!

- Ai dreptate, dar orice ar fi, în momentul ăsta sunt foarte furioasă pe el.

- Damian unde e?

Acum că sora ei adusese vorba de el, Lidia își dădu seama că uitase de el.

- E jos...l-am lăsat cam ... singur...

- Cum așa? Trebuie să-l cunosc pe cel care i-a furat inima surorii mele, spuse Katia hotărâtă și tâșni iute din pat, către dulapul cu haine. Scotoci după câteva piese vestimentare până trase pe ea o rochie dreaptă , vișinie, până la genunchi și își ciufuli părul, lăsându-l desfăcut și lejer.

Lidia o urmări pe Katia, aranjându-se cu o viteză uimitoare, dar gândul ei era concentrat asupra situației nu prea liniștitoare. Avea să coboare în salon, să o lase pe Katia în compania cumnatului ei și ea va purta o discuție clarificatoare cu Marcus. Nu avea să plece până nu afla ce îl înverșunase împotriva surorilor lui.

- Lidia? Te simți bine?

- Da, să coborâm. Vreau să-l cunoști pe Damian cât mă duc să vorbesc fratele nostru.

- Nu...ce-i vei spune? Nu vreau să se supere pe mine apoi, să nu mai pot da ochii cu el.

- Nu mai poate continua așa. Dacă vrea să ne vadă pe toate trei plecate din casa asta, trebuie să-mi explice motivul și îi voi ușura munca.

- Adică?

- Nimic...Haide, o îndemnă pe scări în jos.

Damian așteptase în capul scărilor, în tot acest timp, cât soția lui își revăzuse sora. Nu se clintise nici în stânga, nici în dreapta, cu excepția mutării de pe un picior pe altul.

Atenția lui îi fu atrasă de cele două fete care coborau, fiecare cu o altfel de expresie pe chip. Katia exprima o încântare bizară că îl vedea și o curiozitate în ceea ce-l privea. Spre deosebire de Lidia lui, care pe lângă grația unei regine de care dădea dovadă, pe fața ei se citea o jenă împletită cu o sclipire miraculoasă ce îl făcea să creadă că era ori emoționată, ori fericită că îl vedea. Asta îi făcea inima să bată mai tare și fu convins că soția lui începea să se simtă atrasă de el. Katia deveni frustrată când nu o băgase în seamă, apoi zâmbi când realiză că atenția lui era îndreptată toată, către superba lui soție. Lidia zâmbi prostește și arăta ca o fecioară naivă și supusă.

- Îmi cer scuze că te-am lăsat așa... singur și în picioare...se fâstâci ea, iar Katia era surprinsă de purtarea neobișnuită a surorii ei mai mari.

Lidia se uită la Katia, îndemnând-o din privire să ia cuvântul, iar tânăra se supuse imediat comenzii tăcute și îl trase de braț pe Damian, către salon. Lidia rămase pe loc o clipă, apoi se îndreptă către camera lui Marcus. Deși Damian, privi spre Lidia peste umăr, acesta nu refuză compania cumnatei sale. Se încredința în puterea soției sale, că avea să rezolve cu multă rațiune această problemă de familie.

Lidia bătu cu multă dârzenie la ușă, fără să-i pese dacă se trezise sau nu. Prima bătaie nu fu auzită, așa că insistă mai aprig până primi un răspuns cam înfundat și clar, nemulțumit de deranj.