Trei mirese

Îmbunătățiri

  După două luni...

Lidia făcuse o baie lungă și fierbinte. Își lăsă capul pe spate în cadă și închise ochii. Îi era dor de Katia și suferea mult gândindu-se la sufletul ei inocent și tinerețea ei pierdută în van. Încă purta vina accidentului petrecut. Regreta că ultimul lor contact fusese atunci când i-a tras o palmă. O lovise pe sora ei și numai Dumnezeu știa cât regretase gestul necontrolat. Lacrimile ei, se împreunară cu apa din cadă și atunci își aminti de testul pe care îl băgase în buzunarul pantalonilor. Dezamăgirea veni o dată cu gândul la ceea ce făcuse cu el. Când a băgat rufele în mașina de spălat, nu a verificat buzunarele, așa că testul era categoric eșuat sau influiențat de apa în abundență. Îl făcuse degeaba, dar întrucât nu-i mai fusese rău de ultima dată când amețise, nu mai era posibilă acea variantă a stării ei.

După baia binemeritată și analiza scurtă a vieții ei de până atunci, decise că îi e foame. Mâncase acum jumătate de oră niște legume, dar acum ar fi dorit niște fructe. Nu venise ora cinei, dar nu mai putea să aștepte. Își trase o pereche de pantaloni de trening și un tricou negru, apoi coborî în bucătărie unde Karen pregătea cina. Nu era singură. Când ajunse în ușa bucătăriei, ea și Devon, păreau să se înțeleagă minunat, ba chiar el o mai privea cu blândețe , iar ea se mai arăta interesată de poveștile lui amuzante, probabil unele chiar inventate, menite să țină atmosfera în picioare. Când Lidia își făcu simțită prezența, Devon se albi la față și Karen o privea de parcă tocmai a făcut ceva rușinos.

— Cumnată, zise ea...și se bâlbâi, încercând să explice despre ce râdea, iar Devon își făcea de lucru cu niște farfurii, în încercarea de a evita privirea cercetătoare a Lidiei.

— E gata cina? întrebă ea mai interesată de mâncare decât de conversațiile lor. Devon și Karen se uitară unul la altul, apoi răspunse ambii.

— Aproape, spuse Karen.

— Mai are de pus carnea, zise Devon și plecă după ceva anume, de care Lidia nu dăduse atenție.

Privirea ei era ațintită asupra bolului cu fructe. Apucă un cuțit și bolul cu totul, apoi se strecură pe lângă Devon, afară din bucătărie, strigându-le peste umăr, să o cheme când e gata masa.

Lui Devon i se păru ciudat, apetitul ei, dar era mai ușurat că nu a făcut vreo aluzie, cum că râdea împreună cu Karen, deoarece nu prea mai suporta veselia de când ieșise Marcus și Katia din viețile lor. Pe de altă parte, Karen uită să mai mestece în tigaie și rămase cu ochii în podea. Devon îi dădu un ghiont și ea tresări, reluând amestecatul în tigaie.

— Ce s-a întâmplat?

— Nimic...spuse ea, dar adevărul era că bănuia din nou că Lidia e gravidă, amintindu-și că și ea avea aceleași simptome și aceleași pofte de mâncare. Știa cum reacționase ultima dată când i-a sugerat să facă un test, așa că nu voia să se mai bage în sufletul ei și o lăsă să-și dea seama singură de bucurie.

La cină, li se alătură și Sadie, împreună cu asistenta ce o îngrijea pe fetiță. Se simțea mult mai bine și putea să stea câtva timp fără perfuzie, pentru a se mai juca și pentru a mai ieși la aer.

— Devon, voiam să-ți spun că mâine, voi pleca la Washington și  vreau ca tu să mai rămâi o perioadă aici, să o ajuți pe Karen cu ce mai are nevoie.

— Dar...

— Te rog...mi-e dor de soțul meu, de sora mea și vreau să merg să-i văd, apoi mă întorc ...

Să rămână cu Karen, părea o idee bună și în ochii Lidiei, asta era ideea, să le dea timp să mai uite de tristețile lor. Când ai companie, te face să uiți de rănile care te dor, te ajută să te vindeci.

— Cu siguranță, voi avea o companie plăcută...mai ales că mai nou, am o nouă prietenă, nu-i așa Sadie? Suntem prieteni?

— Da, mătușă Lidia, eu și Devon suntem prieteni, chicoti ea ca un șoricel.

— Grozav...Mă retrag în camera mea acum, Devon, când termini cina, aș dori să stăm de vorbă dacă se poate...

— Sigur, răspunse el, mutându-și privirea la Karen.

  În câteva minute, Devon îi ciocăni la ușă și Lidia îl pofti înăuntru după ce trase tricoul în jos. Își examina burta și constatase fericită că era întradevăr gravidă. Menstruația nu-i venise de aproape patru luni, poate mai puțin, pofta ei nejustificată și amețelile îi dădură de înțeles că în curând va fi mamă și pentru a se bucura pe deplin, trebuia să-i spună față în față lui Damian.

Devon păși în încăpere cu multe semne de întrebare și se opri în fața Lidiei, adâncind mâinile în buzunare.

— Stai jos, îi făcu semn lângă ea, pe pat.

— Devon...nu știu cum să îți spun asta, dar vreau să știi că am iubit-o și eu pe Katia, dar asta nu înseamnă că nu-mi mai iubesc sora cea mică fiindcă nu mai este ea...Șansele rămân pentru a fi date altora...Acordă-le și tu fără perdea... Nu te feri de mine...

— Eu...

— Știu, ai iubit-o pe Katia, dar s-a dus...doare, adevărat, dar nu ne punem lacăt pe inimă și aruncăm cheia. Am văzut că o placi pe Karen... și ea e la fel de atrasă de tine...văd în ochii ei. Marcus era un om familist, dar și violența era punctul lui forte. Karen a iubit și a suferit în același timp. Aș vrea să nu mai sufere. E mai bine să uitați...Nu spun să vă prefaceți că n-au existat, dar gândește-te că și ei și-ar fi dorit ca voi să fiți fericiți.

— Mulțumesc, Lidia, oftă ușurat și se ridică în picioare. Faptul că am avut discuția asta mi-a ușurat o parte din inimă. Credeam că dacă râd sau plac altă femeie, voi trăda pe Katia sau pe fratele tău...

— Acum știi că nu e cum gândeai. Dimineață la prima oră, voi pleca la Washington. Ai grijă de fetele mele!

— Voi avea, nu-ți face griji! Noapte bună, Lidia.

— Noapte bună, Devon!