Trei mirese

La hotel

   Întoarse înapoi acasă, cele două surori Katia și Laurie trântiră îmbufnate ușa și se descălțară în hol. Marcus le ajunseseră imediat după ce plătise taxiul.

   — De ce nu am mai rămas o zi? Nici nu ne-am luat rămas bun de la Lidia, se văita Laurie. Katia se tolăni pe canapea cu aceiași expresie pe chip.

   — Trebuia să vă luați înainte. Marcus nu ezită să menționeze purtarea nedemnă a surorii lor. În fond, e vina ei că a adormit la propria-i nuntă. Ce femeie în toate mințile ar adormi în cea mai importantă zi din viața ei?

   — Păi ai dreptate, adăugă Katia. La divorț sigur va fi foarte trează.

   — Ce insinuezi? Marcus se aproie amenințător de aceasta așteptând o aprofundare a afirmației. Ea nu se mișcă ci tăcu, iar pupilele i se dilatară astfel încât Marcus o apucă de umeri, dorind să știe ce îi băgau în cap Lidiei. Întrebarea lui rămase în aer căci Katia se lăsă moale în brațele lui și închise ochii. Leșinase. Nu era nimic nou pentru ei , fiindcă reacționa așa numai când era panicată și asta se întâmpla când era singură, fără Lidia cea curajoasă să-i ia apărarea, iar Laurie, singurul sprijin rămas, fugise de mult timp în camera ei să evite orice însemna nervii lui Marcus.

   La Washington, în camera de hotel a mirilor încă era liniște. Lidia dormea dusă în halatul de baie, singura alternativă a rochiei de mireasă, iar Damian stătea ghemuit pe un fotoliu din capătul inferior al patului. Lumina difuză ce pătrundea prin fereastra acoperită de o draperie deschisă la culoare, îi lumina fața, forțând-o să deschidă ochii. Căscă larg, se întinse, apoi îl observă pe Damian înghesuit în fotoliu și aproape i se făcu milă de el. Coborî tiptil din pat și îl înveli cu o pătură studiindu-l câteva clipe. Stătea acolo analizând fiecare trăsătură a celui care i-a devenit soț și decise că bărbatul ei arăta la fel de atrăgător chiar și când dormea chircit de frig. Surâse blând, căci el nu o putea vedea și se întoarse cu spatele să se îndrepte către pat.

  — Recunoști că mă placi? o surprinse el, în timp ce se așeza mai comod în fotoliu.

  Lidiei îi luă câteva secunde să răspundă, cât să găsească o replică pe măsură și să-i dispară roșeața din obraji.

  — Ba deloc! Ești un prefăcut! Nu dormeai deloc așa-i? se răstise la el cu mâinile în șolduri.

  — M-ai admirat.

  — Te-am învelit. Cel puțin am făcut-o din omenie, de care probabil tu nu ai auzit, spuse ea încrucișând brațele cu aroganță.

  Damian se ridicase brusc și se apropie de soția lui într-un mod indecent. Aceasta vru să se depărteze, dar se răzgândi. Nu vroia să pară o fricoasă sau o femeie pudică așa că rămase pe poziții. Privirea lui fixă se scălda în ochii ei albaștrii cu nuanțe de  cenușiu, apoi coborî pe buze și ea observă asta. Își întredeschise buzele, dar el nu intenționa să o sărute și deși nu recunoaștea, apropierea dintre ei doi, o tulbură și pe ea în aceiași măsură ca pe el.
Ignoră dorința comună și se aplecă ușor spre urechea ei și îi șopti seducător:

   — Nu am dormit nicio clipă...Te-am admirat în somn...

  Lidia închise ochii, fremătând de plăcere. Șoapta lui îi dezmierdau timpanul și tot ce el îi spunea, ea deduse că erau niște aberații.

  — Te-am privit cum te foiai, dezgolindu-ți picioarele fine, până la coapse și tare mult m-am abținut să nu-ți mângâi tălpile...când gemeai ușor prin așternut...

   El observă că ea amuțise și dorea la fel de mult ca el s-o atingă, așa că o prinse de mijloc și o lipi de el, continuând să o dezmierde. Făcu o grimașă la contactul cu trupul ei ce emana căldură, pe când el simțea furnicături în palmă. Femeia scoase un suspin dulce și el surâse satisfcut. Îi puse o palmă pe obrazul fin, dar ea nu deschise ochii decât atunci când el scoase perla.