POVESTEA LUI
Viorina Pop
Ulița-i bătătorită de tropote de cai,
Pe prispa bătrâneții,nu ai dori să stai.
Totu-i paragină,zac lacrimi în pomeți,
Doare, revărsarea dramelor atâtor vieți.
Singurătatea-i ca o fantomă-ntre uluci,
Nu mai scârțâie podeaua sub papuci .
Un ghemotoc de om,care odată era brav,
De dorul de copii ,se stinge și e bolnav .
Truda și zbuciumul anilor ce-au fost odată,
Se-adăpostesc de-acum în grinda cea crăpată.
Odaia-i pustie,persistă un miros de mucegai,
Pe masa veche, stă-nvelită o pâine de mălai.
Și ea, pare c-așteaptă a familiei reîntregire,
Să fie frântă-n sapte,să fie împărțită cu iubire.
Vlăstarele-s plecate ,consoarta-i îngropată,
El stă pierdut ,cu ochii țintă și ușa încuiată.
CITEȘTI
O ȘOAPTĂ RETORICĂ
PoesíaDin spațiul vast al trăirilor intense,o șoaptă retorică de pe buza timpului conturează cu al ei ecou un suflet ce și-a găsit alinarea în poezii.Neîncetat se pierde-n nostalgie,ca mai apoi să se înalțe slăvind iubirea cu o intonație deosebit de duioa...
