Ultima Ploaie- Volumul 1

Capitolul 1

CAPITOLUL 1

În spatele unor ochi inexpresivi şi un zâmbet puternic se ascunde întotdeauna o decizie proastă. Acel gen de decizie care îţi schimbă viaţa radical, te stăpâneşte şi te bruschează în cele mai critice momente. Oamenii acţionează impulsiv în astfel de clipe, iar Barbara ştia că se trezise în prăpastie din secunda în care îşi îngheţase raţionamentul şi sentimentele.

Spre deosebire de mama ei, Barbara era conştientă că nu o bântuie nicio fantasmă a trecutului şi că e capabilă să lupte într-un oraş nou, alături de străini, pentru a-şi atinge unicul scop. De aceea se afla aici, neîmblânzită.

— Fir-ar să fie, aşteaptă! a gâfâit ea, întinzându-şi mâna dreaptă pentru a gesticula cât mai evident spre şofer.

Tenişii ei uzaţi se înglodară până la şireturi. N-a mai avut timp nici să-şi scoată şerveţelele ca să cureţe surplusul de mizerie, pentru că nu-i păsa. Acum era pe cale să piardă şi ultimul autobuz care ar fi circulat în miez de noapte spre destinaţia sa, oricare ar fi aceea. Să nu mai punem la socoteală că, în cele cincisprezece minute în care aşteptase în staţie, nu văzuse un singur taxi. Unul singur.

Ce Dumnezeu se întâmplă in oraşul ăsta? Nu e ca şi cum se află în Narnia, pana la urmă.

Dacă nu ar fi alergat ca o bezmetică ar fi rămas cu siguranță abandonată în mijlocul nopţii, cu o ditamai geanta pe umăr, până când avea să se lumineze de zi. Gândul acesta îi provocă un fior bizar pe şira spinării, aşa că-l alungă de îndată ce gustase un strop de teamă. În noapte se păstrau cele mai negre pericole, iar ea avea nevoie de puţină lumină ca să poată respira uşurată.

În ultimul moment, uşile autobuzului s-au deschis cu un scârţâit deranjant. Fericită, suspină relaxată, suflându-şi în sfârşit din ochi buclele umezite de păr.

Respiră greu din piept, întinzând bărbatului bancnota de zece dolari.

Drept răspuns, burtosul de la volan îşi dezveli dinţii înnegriţi, rânjind mai sinistru decât un psihopat în serie. Observă cu silă insistența cu care o începuse să o privească pe sub sprâncenele lui stufoase.

Ok. Asta e dezgustător.

Făcând abstracție de la rânjetul sugestiv, îi mai lipsea doar toporul ca să intre în liga sonaţilor. Înfăţişarea şi disperarea de pe chipul lui spuneau tot ce trebuie ştiut. Tipul era obsedat. Un obsedat care, probabil, nu mai întreţinuse relaţii sexuale de foarte mult timp, judecând după privirea tulbure. Văzuse sclipirea aceea maniacă în ochii lui când îşi trecu vârful limbii peste buze, umezindu-le vorace.

În ce rahat te-ai vârât, Barbara?

Auzi deseori că Chicago este cunoscut pentru rafinamentul bărbaţilor, pentru grija excesivă cu care sunt tratate femeile şi pentru soiul diferit de talente. Chicago este punctul potrivit în care trebuie să oprești, dacă îți dorești ceva diferit. Acum, însă, cel mai sigur nu nimerise în zona perfectă a rafinamentului. Cretinul din faţa ei făcea parte, fără îndoială, din categoria excepţie, undeva foarte aproape de mârlănie.

— La ce naiba te holbezi? s-a răstit la el, ştergându-şi dezgustată palmele de blugi.

— Uşor, fetiţo! mormăi amuzant șoferul. Ai idee măcar în ce oraș te afli în momentul ăsta?