Ultima Ploaie- Volumul 1

Capitolul 34

CAPITOLUL 34

Au ajuns în Chicago în urmă cu două ore, iar acum este noapte. După ce Hase a luat-o pe sus cu el în duş, au mâncat, s-au îmbrăcat gros şi s-au pornit direct spre persoana pe care Barbara trebuia să o cunoască neapărat. Insistenţele ei din ultimele zile şi discreţia lui au făcut-o să simtă un pietroi imens cum se aşază peste tot stomacul ei.

Încă nu ştia la ce să se aştepte. Și-a cântărit fiecare variantă şi, în final, a înţeles că e inutil să mai încerce. Era destul de clar că oricine ar fi acea persoană, e teribil de importantă pentru Hase dacă venise să o viziteze în miezul nopţii.

Casa în faţa căreia s-au oprit i-a degajat în interior doar nesiguranţă şi prea multe frisoane. Îi era frig, dar simţea că leşină de cald. Cum este posibil așa ceva?

— Am aşteptat momentul ăsta timp de trei zile, dar nu crezi că e prea târziu să deranjăm pe... oricine se află după acea uşă?

Hase şi-a lăsat palmele să alunece de pe volanul maşinii lui şi să-i cuprindă liniştitor coapsa.

— Niciodată nu e prea târziu sau devreme să îţi revezi familia. Nu e nicio problemă.

Aşadar, acea persoană făcea parte din familia lui. Amănuntul acela a băgat-o şi mai mult în ceaţă, pentru că, după cum ştia, familia lui era moartă de treisprezece ani.

— Ascultă, Hase! Încep să am prea multe filme şi nu sunt tocmai filmele potrivite.

A simţit diamantul încălzit sub degetele ei când îşi frecă inelul din mişcări nevrotice.

— La ce te gândeşti? a privit-o în timp ce răsucea şi mângâia disperată inelul, ca şi cum urma să-i fie furat şi încerca să-l protejeze de fiecare intrus.

S-a fâţâit şi el în scaun, aruncând o privire spre geamurile luminate de la parterul casei, având impresia că distinge o siluetă agitându-se de colo-colo după perdelele din voal galben. Ştia cine se trezeşte de obicei la ora asta.

— Nu vreau să o spun cu voce tare pentru că nu îmi face plăcere, dar familia ta e moartă, Hassen. Iar eu nu ţin minte să mai fi existat alt membru de care să ştiu.

Pieptul lui s-a dezumflat în urma unui oftat prelung şi mult prea dureros. Nu era o durere pe care să o simtă toată lumea, nu era nici măcar o durere familiară. Aşteptase momentul acesta prea mult timp, iar acum ceva îl făcea să învârtă cheia în contact şi să o ia din loc.

— M-ai întrebat de multe ori unde îmi petrec nopţile. Probabil te-ai gândit că mă distrez la petreceri, că bifez femeie cu femeie, iar apoi mă întorc la tine pentru că sunt îndeajuns de nemernic să te transform în micul meu secret.

Sprâncenele ei s-au crispat teribil de mult.

— Ai dreptate, chiar credeam că fugi la femei. Sunt destul de conştientă că ţi-a plăcut să-ţi muţi cuibul din copac în copac. Dar acum eşti căsătorit, dragule, ţin să îţi reamintesc, îi făcu scurt cu ochiul, iar Hase rânji ca un copil ce tocmai a încălcat o nouă regulă.

Oh, Dumnezeule, ce n-ar da să-i muşte din nou inelul acela din buză.

— Şi n-aş schimba asta pentru nimic în lume, iubito. În majoritatea nopţilor veneam aici, gesticulă spre casă, întrerupându-i gândurile obscene care începeau să se tot înmulţească.