Ultima Ploaie- Volumul 1

Capitolul 22

CAPITOLUL 22

ULTIMA PLOAIE

- partea 1 -

Vincent a întâmpinat-o imediat ce uşile metalice ale liftului s-au deschis la etajul doi. A fost tentată să riposteze acelei priviri iscoditoare şi să fugă în dinţi înapoi acasă.

O avalanşă de senzaţii a năpădit-o încă de când tatăl ei a păşit spre ea, emanând nonşalanță şi perseverenţă, cu un zâmbet aproape la fel de topitor ca al lui Hase, doar că mult mai viclean. Tocmai îşi scoase mâinile din buzunarele pantalonilor eleganţi de stofă, intenţionând să o cuprindă în braţe.

— Bună dimineaţa, domnișoară Weller!

Domnișoară Weller?

După tot ce aflase despre Vincent și-a dorit să poată avea un control mai antrenat al reflexelor şi să zboare de lângă el înainte să o atingă, dar asta nu s-a întâmplat. A rămas rece ca o sculptură din granit, în timp ce el o lăţea ca pe o păpuşă de pluş la pieptul lui.

— Lasă-mă în pace, moşule! a protestat fără grai. Când te-a lovit dragostea paternă?

— Uită-te la tine cum arăţi, eşti mai palidă decât o lămâie, s-a arătat destul de îngrijorat, iar Barbara nu ştia dacă într-adevăr îşi juca rolul obișnuit sau, mai nou, era bătut în cap de cucuvele.

— Ştiu că par ca şi cum mi-au fost smulse ficatul şi splina, dar nu sunt decât la menstruaţie, a mârâit ca o adolescentă sufocată de presiunea părinţilor.

Barba lui deasă şi tunsă estetic, în stil hipster, îi zgârie obrazul când se depărtă milimetric.

— Puteam să-mi duc veacul în dimineața asta şi fără să știu detaliul ăsta, Barbara.

Barb şi-a dat ochii peste cap, încercând să macheze dezgustul pe care îl resimţea gândindu-se unde se află şi în preajma a căror oameni. Nu voia să se mai gândească la tatăl ei ca fiind acea secătură coruptă dintre multe altele, dar chiar asta era, până la urmă.

— Ţi-am spus să fi aici la opt fix. Ai întârziat mai bine de zece minute, a certat-o pe un ton plat, şi nu înţelegea de ce devenise în ultima perioadă atât de interesat de viaţa ei.

O sunase ieri seară să vadă cum se simte după mica „gripă" neanunţată, şi azi-dimineaţă i-a mai dat şi un mesaj de genul:

Fie ca zorii zilei să-ți aducă numai bucurii, iar atingerea toamnei să te cuprindă în ale ei brațe.

Ce. Mama. Dracului.

Aproape ca s-a pornit să-i răspundă la mesaj cu o replică din American Pie, dar a fost prea reținută să priceapă ce naiba se întâmplă în ultima vreme cu toată lumea. Cred că Elisa a avut dreptate. Marţienii chiar au coborât pe Pământ şi i-au mâncat buricul lui Vincent.

— Vreau să ştiu dacă, din întâmplare, un anumit bărbat blond, animalic, cu înfăţişare de criminal sexy te-a schingiuit noaptea trecută doar ca să te porţi astăzi cu mine precum un Arhanghel.

Sprâncenele lui groase s-au contopit într-o singură linie atunci când se încruntă. Nu părea agresat în niciun fel, ridurile lui ce chemau bătrânețea erau singurele crestături care îi încadrau colțurile ochilor si fruntea, iar asta a mulţumit-o chiar dacă merita mulţi pumni în mutră. Adevărul era că până să ajungi la Vincent Ulrich, mai întâi trebuia să treci de monştrii robotici care îi păzeau spatele.