Capitolul 20

17.2K 1.2K 142
                                    

CAPITOLUL 20



Îşi balansă picioarele înainte şi înapoi, cocoţată pe blatul dur și deranjant din bucătărie. Nici acum după cinci ore de somn şi un duş revigorant nu putea mărturisi că se simte mai brează decât un zombie. Hase chiar are puteri supranaturale, pentru că i-a furat din vene toată vlaga, iar acum că era furios nici nu știa cum să reacționeze.

Nu a fost deloc fericit să afle despre noua slujbă a iubitei lui. Vestea că avea să lucreze cu gândacul acela chinez și tatăl ei nenorocit stricase aproape toata magia momentelor din urmă cu câteva ore. A încercat să-şi tempereze furia aşa cum obişnuia să o facă deseori, gândindu-se doar la modul în care s-ar descărca de toate gloanţele precum un pistol. Dar a sfârşit explodând ca artificiile în plin cer şi nimeni nu-l putea învinovăţi. Până la urmă, aflase lucrul acesta după ce, evident, și-a dat seama că Kawan era atras de Barbara încă de când se oferise să o însoțească la aniversarea lui Vincent.

De douăzeci de minute încerca şi Barbara să spună ceva. S-a remuzat de fiecare dată la a-l privi cum se învârte dintr-un capăt în altul ca un bodyguard rânzos, cu mâinile adânc îngropate în buzunarele blugilor pe care îi îmbrăcase imediat ce s-a trezit, şi meditând asupra situaţiei actuale.

— Tu n-o să fi secretara chinezului ăluia afurisit, decretă judecătoresc, oprindu-se în faţa ei ca un zid imens. Ia-ţi gândul de la asta, Barbara. Nu te îmbraci în rochii strâmte şi nici nu defilezi pe tocuri în faţa unui bogătan.

— E coreean, îl corectă după câteva secunde, cuprinsă de tupeu.

— Poate să fie și japonez sau somalez, va fi mort daca mai încearca vredata să-mi invadeze proprietatea și să-mi atingă iubita. Faptul că acum știi cine sunt nu o să mă impiedice să-i rup gâtul în două.

— Termină cu prostiile astea, Hase. Începi să aberezi, l-a calmat Barbara. Nu e deloc așa, ba din contră, Kawan e la fel de obligat ca mine să suporte situația pentru că tata l-a rugat să-i facă favorul ăsta. E strict profesional, a încercat să-l îmblânzească, dorindu-și doar ca apele să se liniștească.

Hase a pufnit și se rezemă cu palmele de blat, înconjurându-i coapsele.

— Strict profesional, a îngânat-o pe ton răutacios. Ţi-a oferit postul de secretară pentru că e atras de tine, femeie, a urlat cu mâinile în aer. Iar după ce şi-a făcut apariţia în cartierul meu, cu maşina lui de doi bani şi hainele de designer, nu am nicio îndoială că te vrea cât mai aproape de el pentru plăcerile lui strict personale, a evidențiat ultimele cuvinte, privind-o cum își dă ochii peste cap și mârâie dezarmată.

Oricât de mult încerca să drege situaţia şi să pară că nimic din ce îşi imagina Hase nu era real, nu a putut să ocolească prea mult adevărul. Ştia, în sinea ei, că posibilul ei şef nu trata toată „relaţia" dintre ei aşa cum probabil ar fi fost necesar. Și-a adus aminte felul în care o atinsese în noaptea aniversării şi modul în care plănuia să distrugă Englewood, doar ca să o salveze, şi toate gândurile acestea îi provocau un gol de nelinişte în stomac.

Hase nu trebuia să ştie niciodată că Kawan era, într-adevăr, insuportabil, pentru că altfel nu ar mai avea niciun acces la banii pe care plănuia să îi economisească.

— Îmi cunoști situația foarte bine, știi de ce am venit în Chicago și știi de ce am nevoie de bani, a vorbit. Nu o fac pentru mine, dar mama și Isabelle merită sacrificiile mele.

Ultima Ploaie- Volumul 1Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum