Ultima Ploaie- Volumul 1

Capitolul 9

CAPITOLUL 9

— Te-ai mai gândit la propunerea lui Vincent?

Nu, Elisa! La naiba, chiar trebuia să adânceşti rana de tot în seara asta?

Prelungi momentele de tăcere şi se abţinu cu greu să nu comenteze la fel de răutăcios precum sunase şi vocea din capul ei. Ultimul om pe care voia să-l condamne pentru flăcările mocnite în ea era Elisa.

— Să zicem, a mormăit în barbă, desfăcând două sticle de bere. O să vorbesc mâine dimineaţă cu Kawan, poate încă mai e disponibil postul.

Elisa îşi ridică privirea surprinsă din amestecul de băuturi pe care îl prepara.

— Asta înseamnă că o să accepţi? a chicotit glasul ei cu entuziasm. Asta e minunat, Barb. O să fi secretara unui tip bestial, deştept, şi cu accent orgasmic. Ce ţi-ai dori mai mult de atât?

Un topor ca să mă sinucid cred că ar fi bine venit.

— E super! Abia aştept, bălmăji secată de puteri, controlându-şi suficient de bine lacrimile ca să nu izbucnească într-un plâns isteric.

Ultima săptămână a fost mai mult decât groaznică. A supt din ea toată rezerva de sânge care încă o mai ţinea în viaţă, capabilă să respire şi să arate câtuşi de puţin normal.

Cearcănele şi stresul vizibile pe chipul ei anunţau o cădere brutală de calciu, ceva căruia nu-i dădea importanță nici jumătate pe cât ar trebui. Din moment ce toate scopurile se învârteau în jurul unei singure persoane prefera să îşi renege fiecare sentiment şi senzaţie contradictorie. În felul ăsta reuşea să accepte mult mai repede asaltul de durere, aşa cum era obişnuită.

De când dansase în garaj cu Hase, ceva intoxicase atmosfera din casa lor cu o doză majoră de furie şi indiferență sau poate că totul pornea de la faptul ca ticălosul de Archer o ignora ca pe o marchiză snoabă. Abia dacă mai venea acasă când se afla prin preajmă și în șapte zile numărase pe degetele de la o mână de câte ori vorbise cu ea.

Ştia că se afla lângă el, o simţea de la aproape 10 kilometri, însă asta nu l-a împiedicat deloc să se comporte ca şi cum existenţa ei era inutilă pentru el. Si nu intelegea de ce. Nu-i vorbea. Nu o privea. Nu o asculta. În schimb, fugea cât mai departe de ea imediat ce Barbara voia să discute cu el despre problema care îl neliniştea.

Respingerea primită de la el durea de zece ori mai mult decât cea pe care o primise de la restul lumii. Motiv clar că tot ce s-a întâmplat în acea noapte, în garaj, a fost o prostie colosală alimentată de amândoi.

O prostie pe care a crezut-o atât de reală, atât de vie şi puternică, încât îşi permisese să viseze pentru o noapte ca o puștoaică naivă.

Copil fraier! Când te înveţi minte?

— Mulţumesc că mă ajuţi în noaptea asta șa bar, dar nu trebuia să te deranjezi, a oftat Elisa, apropiindu-se cu paşi reticenţi.

Folosise deja toate intonaţiile posibile şi încă nu reuşise să scoată de la Barbara mai mult de zece cuvinte rostite într-o oră.

— Nu e un deranj, e o distragere potrivită, i-a turnat înapoi, fixând-o scurt pe sub pleoapele umflate de somn.

Pumnul Elisei se trânti de masă.