Ultima Ploaie- Volumul 1

Capitolul 11

CAPITOLUL 11

Inceputul lui octombrie avea să-i aducă un necaz mare.

Presentimentul acesta a urmărit-o tot restul zilei, după ce toţi au plecat la o petrecere a spaniolilor, asa cum îi spunea Elisa. S-a ghemuit între aşternuturi şi şi-a permis să închidă ochii, să lase liniştea să o camufleze şi să-i cuprindă conştiența în visare. Dar asta nu s-a întâmplat.

Era foarte târziu şi capătul patului se lovea treptat de perete de fiecare dată când se întorcea furioasă de pe o parte pe alta. Oftând, a alunecat din aşternuturi şi se postă în faţa ferestrei deschise. A crezut că poate răcoarea avea să-i maseze muşchii şi să îi calmeze, oarecum, dar genunchii îi tremurară imediat, slăbiţi. Nu mai mâncase ca oamenii de... nu ştia exact de cât timp. Dar stomacul ei părea să se fi obişnuit cu senzaţia de măcinare în gol, încontinuu şi încontinuu, la fel şi organismul ei care scârţâia ruginit ca un vagon vechi.

Adevărat era că slăbise câteva kilograme de când mama ei a fost internată, iar Isabelle se infiltrase in problemele de stradă ale drogaților din Dallas.

Viaţa ei era o hartă scrisă de orbi pe care nicio persoană sănătoasă nu o putea desluşi, pentru că era încurcată și toată lumea ştia aspectul ăsta. Atât de complicată că nici măcar ea nu ştia din ce direcţie să-şi înceapă drumul.

În clipa asta, singura ei dorinţă era să se regăsească înainte ca Hase să-i fure întru totul minţile.

După ce s-a întors de la petrecerea aniversară a lui Vincent, în urmă cu câteva zile, lucrurile s-au înrăutăţit mai mult decât şi-ar fi imaginat. Hase a ales să-şi mute lucrurile acasă la Mike doar ca să nu fie nevoit să convieţuiască sub acelaşi acoperiş cu Barbara și să continue luptele la sânge. Cuvintele pe care şi le-au spus nu putea fi retrase, dar impactul lor rămânea încă viu.

Tocmai de asta plănuia să înceapă cât mai repede munca de birou, să ia primul salariu şi să plece din casa lui Archer, poate în alt loc din cartier. Orice s-ar fi întâmplat, refuza să părăsească Englewood. Se ataşase mult prea mult de primejdia ce plutea în aer, acum să poliţiştii nu mai căutau harță cu golanii, dar cu siguranţă pentru că puneau la cale un alt atac.

Briza tăioasă a vântului i se strecură prin păr, fluturându-l peste umeri cât de lung şi negricios era. Buclele dese îi gâdila pielea încinsă a cefei şi pleoapele i s-au strâns într-o intenţie de concentrare. Cămaşa subţire de mătase i se lipi de piept, iar peste coapse îi coborâră furnicăturile de gheaţă ale toamnei.

Ar fi putut sta acolo o veşnicie, ascultând noaptea, dar telefonul i-a vibrat puternic pe noptieră şi a tresărit. S-a încruntat şi, cu paşi mărunţi, văzu de la distanţă numărul necunoscut.

Răspunse cu reținere, fără să vorbească.

— Barbara? Slavă Domnului! răsuflă Elisa, vocea sunându-i irevocabilă şi prea sacadată.

— De ce mă suni de pe numărul ăsta? Eşti în regulă?

Nu, nu era în regulă. Nimic nu era în regulă. Sonorul se întindea prost dinspre locul ei, de parcă firele de semnal erau îmbăiate în apă. Simţi nevoia să se aşeze la marginea patului ca şi când cineva i-a fi tăiat scuturile dintr-o mişcare.

— Eli?! ţipă Barbara.

— Sunt bine, doar că s-a întâmplat un mic incident, spuse şi se opri apoi, mimând o voce de copil vinovat. Unul micuţ, foarte, foarte, micuţ.