Ultima Ploaie- Volumul 1

Epilog

EPILOG

Nu ştiu exact cum se începe o scrisoare. Speram să îţi pot spune astea în timp ce dormi, ar fi fost mai simplu.

Îngeraş,

În momentul ăsta mă chinui foarte tare să-mi adun gândurile, în timp ce dormi dezbrăcată în patul meu. Fundul tău e o distragere periculoasă, ştiai? Nici semnul acela de pe coapsă nu mă ajută prea tare să mă concentrez, iar geamătul tău somnoros mă cheamă chiar şi în clipa asta. Dar am nevoie ca tu să ai nevoie de mine după ce, probabil, nu o să mai fiu aici ca să te privesc în timp ce dormi, în timp ce mănânci sau zâmbeşti. Ai foarte multe întrebări, iar eu am majoritatea răspunsurilor sau, aşa cred, momentan.

Niciodată nu ţi-am spus că te iubesc sau poate am făcut-o doar pentru că voiam să te văd fericită. Nu îţi spun ceea ce tu îmi spui în fiecare zi, pentru că nu e de ajuns ca să-ţi demonstrez că sunt al tău. Dar sunt al tău, îngeraş. Iar tu eşti a mea. Nu îmi aparţii ca femeie doar ca să arăt bine în preajma frumuseţii tale. Defectele tale îmi aparţin, calităţile tale îmi aparţin. Ai fost născută ca să îmi poţi aparţine complet. Crezi că e necesar să-ţi spun ceva atât de inutil ca Te Iubesc, când îţi pot demonstra în orice moment că totul e mai presus de câteva cuvinte? E mai mult decât un Te Iubesc. Înseamnă acum şi pentru totdeauna, doar noi doi, indiferent care moarte ne va despărţi.

Ploaia. Te-am făcut să o iubeşti, nu-i aşa? Da, mă simt mult mai bine ştiind că şi tu te vei simţi în siguranţă de fiecare dată când plouă. Nu vreau să iubeşti ploaia, iubito. Vreau să o simţi în cele mai cumplite momente, să adormi sub ea în cele mai teribile stări, iar eu o să fiu acolo lângă tine să-ţi privesc distrugerea. Nu voi fi fizic, ca să te pot îmbrăţişa, dar o să mă regăseşti în fiecare strop de ploaie.

Poate că, într-o zi, nu vom mai avea ocazia să privim furtunile împreună. Orice început are un sfârşit, iar al nostru va fi dureros, dar special. Vreau să îţi spun că e în regulă. Nu trebuie să te opreşti în loc din cauza lipsei mele, vreau să mă păstrezi şi să mă duci cu tine mai departe. Aş fi egoist să-ţi spun că nu vreau să plângi după mine. Vreau să suferi, Barbara. Suferinţa e a noastră. Ne-am cunoscut suferind, ne-am reîntâlnit suferind, ne iubim în timp ce suferim, aşa că suferă după mine. Îţi promit că şi eu o să sufăr după tine.

Citeşte scrisoarea asta de fiecare dată când o să-ţi fie dor de mine şi vei crede că eşti singură, iar întunericul este prea abrupt ca să poţi păşi prin el. Nu te voi părăsi niciodată, doar te voi veghea şi voi avea grijă de tine.

Plângi, iubito. O să mă simţi mai profund. Ultima mea ploaie, oricând va fi ea, peste zeci de ani sau chiar mâine, nu înseamnă sfârşitul. Ultima ploaie e începutul. Începutul tău. Începutul meu. Un început al nostru într-o altă realitate.

Fiecare avem o ploaie a noastră. S-a întâmplat ca tu să fi a mea, iar eu să fiu a ta.

Pentru tine, ploaia mea minunată!

Nu trecea zi fără ca Barbara să citească scrisoarea lui Hassen. Simţea că are nevoie să-şi amintească în fiecare moment că tot ceea ce au acum trebuie preţuit la extreme, mai mult ca niciodată, înainte să se piardă. O puteau face oricând şi chiar dacă două mari obstacole dispăruseră din calea lor, ştiau că există încă sute de impasuri dincolo de aparenţe. Aşteptau greutățile. Le puteau face faţă. Erau mai puternici împreună.