Ultima Ploaie- Volumul 1

Capitolul 30

CAPITOLUL 30

— Unde a dispărut Hase?

Gâtul ei era gata uscat de vreo patru ore, de când a simţit turbulenţele avionului imprimate direct în stomac.

Pastila pe care a cumpărat-o de la farmacie contra răului de mişcare – in caz de orice –, se pare că nu şi-a făcut efectul câtuşi de puţin. Patru ore izolată într-un scaun strâmt, între doi masculi tăcuţi şi anoști nu i-a fost de ajutor să-şi ocupe mintea cu altceva decât cu gânduri sinucigaşe.

Hase, din dreapta ei, a scos fix zece cuvinte tot zborul. Zece cuvinte monosilabice. Nu i-a fost prea greu să le numere, abia dacă şi-a deschis gura pentru altceva în afară de a expira agitat sau nervos. Dar de ce era tensionat? Lui nu-i era frică de călătoriile cu avionul, asta ştia cu siguranţă, şi nici nu lăsase în urmă o duzină de probleme nerezolvate ca să-şi bată acum capul cu ce se întâmplă acasă. Până la urmă, el venise cu ideea de a fugi într-o vacanţă spontană.

Apoi West, în stânga ei, a dormit ca un urs sleit de când a decolat avionul şi până când a aterizat pe pista principală a aeroportului din Montego Bay.

Exceptând paloarea bolnăvicioasă care o făcea să arate precum un schizofrenic chinuit, a încercat să afle ce se întâmplă cu Hase care, dintr-o dată, părea mort. Aşa, pur şi simplu, de când a venit din vizita scurtă de la acel prieten a cărui nume nici măcar nu-l pomenise, nu a mai vorbit cu nimeni. S-a închis în el şi cheiţa de la lacăt părea să fi fost uitată în Chicago.

Cu tragere de inimă a cuprins-o la pieptul lui vreo două ore ca să poată dormi, dar, bineînţeles, nu reuşi să adoarmă când greaţa îi era amară în gât şi inima lui Hase se zbătea ca pe o trambulină.

Elisa şi Mike au fost singurii care au părut că se distrează de mama focului. Au făcut poze pe ascuns, pentru că scheletele acelea lungi şi îmbrăcate elegant – stewardesele –, le atrăgeau atenţia din minut în minut. Avertismente la care Elisa a răspuns exact ca o domnişoară educată şi manierată, cu ţiglele pe casă şi pământul zdravăn sub picioare, cum ar fi: Du-te dracului de şchioapă, nu-mi spui tu mie când şi unde să mă sărut cu iubitul meu.

Mhm, cam aşa de manierată este prietena ei.

— Nu a fost aici acum câteva secunde?

Mike s-a răsucit într-o parte şi în alta, căutându-l cu privirea prin tot aeroportul. Abia ce au trecut de verificarea actelor de identitate, iar acum aşteptau un anume Jah. Era un prieten foarte bun de-al lor, care le-a asigurat transportul şi tot confortul pe timpul întregii săptămâni.

— Poate că e la baie, se schimbă, mormăi somnoros West, căscând larg gura odată cu braţele întinse deasupra capului său. Doamne, ce bine am dormit!

Barbara pufni enervată.

— Bineînţeles, doar te-ai tolănit pe mine ca un afurisit de motan.

— Motanii sunt adorabili.

— Urăsc pisicile, se strâmbă Barbara.

Îmbrăcat într-un tricou albastru celest şi o pereche de pantaloni scurţi, negri, West arăta ca o figurină masculină cu care ai vrea să te joci de dimineaţă până seara. Părul lui vâlvoi stătea şi acum ridicat în toate direcţiile, conferindu-i un aspect complet neglijent şi foarte sexy, în acelaşi timp.