Rejected by Marinette Dupain-Cheng

Capitolul 30

      Un mic căscat îmi scapă printre buze și privesc ora de pe telefon.

       Aproape șapte dupa-amiaza

       Mă ridic cu greu din pat, simtindu-mi corpul ușor amorțit după peripețiile prin care am trecut azi. Mă îndrept către geam și rămân plăcut surprinsa  când observ peisajul cu nuanțe portocalii pe care îl pot vedea de pe balconul meu. Cred ca este prima data când văd un apus așa frumos de când am ajuns în Paris. Am avut așa de multe pe cap în aceste doua săptămâni încât am uitat sa văd partea frumoasa a orașului în care m-am născut, iar apusul acesta este doar unul din ele.

-Ai auzit din întâmplare dacă mama sau Brigette sunt acasă?imi întreb kuami-ul

-Brigette a venit sa te anunțe ca pleacă la niște prieteni însă a plecat crezând ca dormi. Iar mama ta este la supermarket. Dacă nu ma înșel,  a spus ca se va întoarce în doua ore.spune Tikki.

-Bine, mulțumesc.zic intinzandu-mi brațele în speranța că se vor trezi din amorțeală.

      Îmi iau telefonul de de pe pat și cobor către bucatarie.

       Deschid televizorul și ascult unul din serialele pe care le privește mama, în timp ce îmi fac un ceai.

       Pun apa la fiert și încep sa caut prin toate sertarele și dulăpioare din bucătărie niște mușețel, planta pe care as prefera sa o pun în băutura mea. Găsesc cutia si scot un pliculet, urmând sa il așez intr-o cana, în care torn mai apoi apa clocotita.
   
       Mă pregătesc sa amestec însă ușa care se izbește violent de perete mă face sa tresar și sa scap pliculețul înapoi în cana.

-Mari!aud șoaptă mult prea cunoscuta a prieteni mele și mă întorc cu fata către ușa.

-Anne!zic și zâmbesc imediat cum o văd.
    
       În loc sa reacționeze la fel ca mine, Anne se întristează mai tare și aleargă spre mine imbratisandu-ma strâns. Iar eu desigur ca i-am răspuns.

-Îmi pare așa de rău!spune roșcata sughitand din cauza plânsului. E numai vina mea. Nu trebuia sa pun la suflet gluma proasta pe care mi-a facut-o Luka! Vezi? Din cauza asta sunt nepăsătoare! O data mă întristez din cauza unei glume și atunci îmi rănesc cea mai buna prietena.spune și rad ușor.

-Nu iti face griji Anne! Sunt bine, vezi? Nu am pățit nimic rău.ii aduc la cunoștință însă nu reușesc decât sa îi calmez puțin plânsul.

-Și dacă ai fi pățit Mari? Cum as fi trăit eu cu gândul ca m-am rănit cea mai buna prietena? Daca ai fi ramas paralizata? Dacă îți raneam un organ vital? D-daca te-

-Anne!spun de data asta autoritara prinzandu-i umerii cu palmele și indepartand-o din îmbrățișare. Asculta! Sunt bine, vezi? Intreaga și mai sănătoasă ca niciodată. Nu ai de ce sa te îngrijorezi!

-D-dar-

-Nici un dar! Sunt bine!spun din nou de data asta accentuând cele doua cuvinte. Încetează sa te gândești prin ce ai trecut, bine? Contează ca tu ești în regula, la fel ca mine. Bine? Trecutul nu contează!spun și o observ calmandu-se.

     Îmi da o alta îmbrățișare, luandu-ma prin surprindere. Spre deosebire de cea precedenta, îmbrățișare asta îmi pot da seama ca este de mulțumire. Mulțumire pentru înțelegere oferită

-Imi pare așa de rău Marinette!zice rupând îmbrățișarea privindu-ma îngrijorată.

-Și mie îmi pare rău Anne. Poate dacă eram acolo reușeam sa îl pedepsesc pe Luka înainte sa te simți așa mizerabil. Jur ca îl voi face sa regrete.zic iar roșcata chicoteste ușor în timp ce mai fac o ceașcă de ceai petru ea.