Samira - Poveste fără sfârșit ( volumul 2 )

(* 7*)

,,...Căsătorește-te cu mine, fii a doua mea soție.,,

SAMIRA

Trăiam o frumoasă poveste de dragoste, iubeam și eram iubită ce îmi puteam dori mai mult?
Fiecare zi care trecea eram tot mai convinsă că el este bărbatul lângă care vreau să îmi petrec viața. El era bărbatul care îmi puteam oferi o familie, copii, o iubire fără sfârșit asemeni părinților mei.
De o săptămână era plecat în Maroc, urmând să se întoarcă peste 3 zile, trupul meu îl strigă cu disperare îmi era tare dor de el.

- Pot să intru? se ivește mama în pragul ușii.
- Bineînțeles mamă, te rog intră.
- Ce se întâmplă cu tine de câteva zile, ești atât de abătută cine ți-a furat inima? se așează pe pat lângă mine.
Mă cunoștea destul de bine și știam că nu va pleca până nu îi voi spune ce am pe suflet.
- Este o persoana atât de minunată mamă, îl iubesc atât de mult.
- Scumpa mea este cel mai frumos sentiment pe care omul îl poate trăi, să înțeleg că îți este împărtășită dragostea.
- Da mamă, mă iubește cu aceași intensitate cum îl iubesc și eu.
- Deși nu te voi întreba despre cine este vorba sau când îl voi cunoaște, mi-aș dori din toată inima să ai încredere în mine.
- Am mamă, veți afla în curând, voi pregăti o cină specială și vom face publică relația noastră.
- Samira mâine seară are loc inaugurarea în Maroc al noului sediu ce spui ai vrea să ne însoțești? Va veni și Ali împreună cu familia sa.
- Sigur că da.
Gândul că îl voi revedea îmi sălta inima de bucurie
Era ocazia perfectă să îl revăd, de fapt să-i fac o surpriză.
- Atunci te las să te odihnești scumpa mea, avionul va pleca mâine la ora 12:00, ne va însoți doar Said, Victor din păcate nu poate, știi cât de conștiincios este, noapte bună.
- Noapte bună mamă.
Mă ridic bucuroasă din pat și mă îndrept spre dulapul cu rochii trebuia să-mi găsesc una cât mai decentă.
Telefonul își face simțită prezența în cameră, zâmbesc și sărut ecranul cu poza lui înainte să-i răspund.
- Ali, știam cât de mult îi plăcea să-i pronunț numele așa că asta făceam ori de câte ori aveam ocazia.
- Habibi, dormi?
- Nu, de fapt acum mă pregăteam de somn, ce faci tu?
- Ți-am spus astăzi că te iubesc?
- Aham, mi-ai spus.
- Știi că întreaga zi mi-am dorit atât de mult să te sun, să îți aud vocea să te întreb ce faci, știi de ce?
- De ce?
- Pentru că voiam să îmi spui că îți este dor de mine, că îți lipsesc, vreau să îmi repeți la nesfârșit habibi.
- Mi-e atât de dor de tine Ali, mi-aș da un an din viață să te am acum în fața mea doar pentru o clipă.
- Simt că nu te merit câteodată habibi, nu merit iubirea ta.
- Ali, de ce ești trist?
- Mi-e dor de tine asta nu este de ajuns?
- În curând vom fi din nou împreună Ali, te iubesc.
- Și eu te iubesc habibi, li'ahlim bi ( să mă visezi).
- 'ana dayimaan 'ahlam bik ( mereu te visez).

- Ești gata îngerul meu? mă întreabă tata imediat ce mă vede coborând scările .
- Da tati putem pleca.
Ne urcăm în mașina condusă de unul dintre șoferii familiei și plecăm spre aeroport.
Drumul până în Maroc a durat 4 ore care au trecut fără să-mi dau seama, Said ne-a întreținut buna dispoziție și a transformat ora în minut.
Aerul cald și locul în sine era fascinant, mă simțeam ca o prințesă într-o lume de basm.
Prințesa care își întâlni prințul cu cal negru nu alb.
Imaginea femeii acoperite în întregime, tăcută și mereu cu capul în pământ îmi dădea sentimentul de sclavie nu de supunere, de aceea îi mulțumeam mamei în gând că a reușit și s-a descătușat.
Condițiile hotelului în care ne-am cazat erau exagerat de luxoase, ne-am cazat toți pe același palier și cu camerele lipite una de alta.
Cada plină de spumă însoțită de uleiuri parfumate mă relaxa dar în același timp mă agita, în câteva ore urma să mă întâlnesc cu prințul meu aici în lumea lui.
Mă privesc încă odată în oglindă și sunt mulțumită de ceea ce văd, rochia neagră lungă cu bretele și cu despicătură pe piciorul stâng, îmi punea corpul în evidență într-un mod decent, părul coafat.