Samira - Poveste fără sfârșit ( volumul 2 )

(* 10 *)

"....îmi urla sufletul disperat de dorul ei"

ALI:

Două zile mai târziu, Aziza a fost externată, deși avea mâna ruptă se simțea foarte bine.
Servitoare de la palat ne pregătise deja valizele pentru mutarea definitivă.
Tata nu a fost deloc încântat de această decizie, își dorea ca nepotul lui să crească în palat dar văzând că sunt de neclintit, renunță.
Dacă am crezut că știu cum arată cu copil fericit m-am înșelat, când Aziza a urcat în avion a fost în extaz, mai ceva ca un copil căruia i sa făcut un capriciu, zborul a durat ca deobicei 4 ore, pentru orice eventualitate am ales să fim însoțiți de un medic și o asistentă, sarcina destul de avansată trebuia monitorizată.
Și uita-ne în fața unei minunate vile cu un singur etaj, cu o minunată grădină de trandafiri în față, garaj subteran, piscină în spate, câțiva pomi fructiferi în jurul ei, era casa oricărui familist.
Ceea ce nu am specificat este că se află la două străzi distanță de casa familiei Bakur-Iovan.
- Îți place? Rămân în urma Azizei, adoram să-i privesc entuziasmul cu care se bucura pentru orice lucru mic.
- Dacă îmi place? Este mai mult decât perfect, spune în timp ce își dă jos vălul.
- Am câteva cv-uri pe birou, m-am gândit că vei dori să alegi tu oamenii de servici.
- Oricum nu vreau decât unul pentru bucătărie, unul pentru curățenie, cineva pentru afară și un șofer, așa că te rog să-i alegi tu începând de mâine chiar vom avea nevoie.
- Ai uitat de cei doi bodyguarzi, mă așez pe canapeaua din spațiosul salon.
- Crezi că mai avem nevoie aici? se așează și ea cu greu lângă mine.
- Îmi place să te știu în siguranță , îi mângâi obrazul.
- Te deranjează dacă merg în birou? Am ceva de lucru, am lipsit un pic cam mult de la hipodrom și sunt mai mult decât sigur că am căsuța de email plină.
- De ce să mă deranjeze? Mergi eu voi urca în cameră, o să mă odihnesc un pic.
- Diseară ieșim să mâncăm ceva bine?
- Mi-ar plăcea.
Mă sărută pe obraz și o urmăresc cu privirea până ajunge în dormitor.
Intru în spațiosul birou care îmi plăcea atât de mult, modul în care era decorat, fereastră extrem de mare invita lumina să intre, lemnul greu emană personalitatea mea.
Mă așez pe scaunul din piele și îmi deschid laptopul, pe ecranul acestuia apare poza cu noi doi fericiți.
- Dacă ai ști habibi, cât de aproape sunt de tine......
Deschid căsuța de email a hipodromului și îmi atrage atenția un email de la ea, mă grăbesc să-l deschid și aștept cu nerăbdare să se încarce.

Domnule Saud, vă anunț că mâine dimineață voi trimite un camion după Blanca, mi-aș dori ca întreaga operațiune să se desfășoare fără incidente având în vedere starea ei.

O va lua pe Blanca înapoi, acum nu numai eu voi avea inima frântă ci și Layl, dar totuși nu înțeleg la ce se refera când a spus de starea ei așa că formez imediat numărul lui Petre.
- Bună ziua domnule Saud.
- Bună Petre, vezi că mâine un camion va veni să o mute pe Blanca înapoi la asociație, care este starea ei?
- În urma unui control veterinarul a descoperit că este gestantă.
- Gestantă? sar de pe scaun bucuros.
- Da și noi ne-am bucurat tare mult, sunt două exemplare foarte frumoase chiar au început pariurile între angajați privind culoarea mânzului, dar acum dacă ne-ați anunțat că va pleca nu face decât să ne întristeze.
- Știu Petre și mie, mai ales acum că un nou mânz este pe drum, tu să o ai pregătită pe Blanca mâine când va veni camionul.
- Bineînțeles domnule, o zi bună.
Închid telefonul și îl arunc pe birou, un pui era pe drum, mi-aș fi dorit un copil cu Samira, un copil al nostru, fructul iubirii și pasiunii noastre, dar nu aveam șanse, mereu ne protejam. Ultima injecție contraceptivă ar fi trebuit să o facă luna trecută , asta însemna că mai petrecusem încă două nopți împreună.
Scutur din cap vrând să-mi eliberez mintea, Samira nu avea cum să fie însărcinată.
Deschid sertarul biroului în căutarea încărcătorului pentru laptop și găsesc cheile apartamentului nostru, locului unde am fost fericiți , îmi înghit lacrimile și le bat în buzunarul pantalonilor, mă voi duce într-o zi dar nu știam când, nu aveam curaj să pășesc în acel loc sacru.
- Deranjez? intră Aziza cu fața somnoroasă.
Îmi arunc ochii la ceasul de pe birou și realizez că lucrez de 3 ore.
- Intră, bineînțeles că nu deranjezi, te simți bine?
- Da, voiam să te întreb pe la ce ora ieșim.
- Este 16:34 la 18:00 e bine? Rezervarea o avem la 18:30 și mi-ar plăcea să îți prezint câteva locuri de aici.
- Mulțumesc Ali, se ridică de pe canapea și se apropie de mine sarutandu-mi obrazul.
- Voi urca și eu mai târziu puțin să mă schimb.
- Ți le las eu pe pat pregătite.
- Nu este nevoie.
- Ali, ști cât de mult îmi place să fac lucrurile astea.

Două ore mai târziu eram în restaurant, așteptăm să ne aducă mâncarea comandată.
- Ali, tu mâine pleci la hipodrom?
- Da, dar nu înainte de a venit angajații, nu pot permite să rămâi singură.
O privesc mai atent și zâmbesc îmi plăcea ceea ce vedeam.
- De ce râzi? Am făcut ceva comic?
- Am observat că ți-ai lăsat acasă mai mult de jumătate din bijuteriile pe care obișnuiai să le porți, ești mult mai drăguță așa simplă, îmi întind mâna printre paharele de pe masă și o prind de mâna bandajată.
- Da, nici mie nu-mi place dar na ști cum e mama ta, trebuia să port cât mai mult aur pentru a demonstra lucruri, și eu observ că în continuare porți verigheta.
Îmi privesc mâna și zâmbesc trist.
- Am uitat să o pun la loc de câteva ori când m-am întors în Maroc, răspund rușinat.
- De câteva ori? Mereu ai uitat, uitucule. Ali, vreau să te întreb ceva foarte serios.
- Ce s-a întâmplat ?
- Dacă nu va fi băiat, o să mă înapoiezi părinților mei?
- Bineînțeles că nu, dacă este fata o vom iubi la fel de mult, îi strâng mâna încercând să îi transmit încredere în ea.
Ochii mei fug spre cele două persoane care tocmai intrase în restaurant, Samira îmbrăcată într-o rochie roșie asemănătoare celei pe care o purta în seara în care am cunoscut-o, un pic trasă la față, dar la fel de frumoasă, elegantă și grațioasă pășea la brațul lui Said.
Contactul vizual pe care îl avem nu poate fi exprimat în cuvinte își trece razant privirea de la mine la Aziza pe care o studiază scurt.
Pentru câteva clipe am citit ură și dor în ochii ei superbi albaștri, ura care mă golea de tot ce însemna speranță, oare nu putea să vadă cum îmi urla sufletul disperat de dorul ei?
Mă chinuiam să nu clipesc nu voiam să elibereze lacrimile care mi se formase în ochi.
Indiferența și zâmbetul ei de gheață știu că ascundea multe lucruri.
Când Said ne observa mă salută scurt din cap și se lasă conduși de ospătarul care le oferă o masă apropiată de a noastră.
- Ce s-a întâmplat Ali, parcă ai văzut o fantomă, mă întreabă râzând soția mea.
- Samira tocmai a intrat în restaurant, îi răspund fără să-mi iau ochii de la femeia pe care o iubeam.
Aziza îmi dă drumul la mâna și se întoarce discret pentru a-i vedea.
- Cine este cel cu care a venit? L-am văzut și în Maroc.
- Este Said, fratele ei.