Samira - Poveste fără sfârșit ( volumul 2 )

(* 18 *)

,,...Am venit să recuperez ceva ce-i al meu.,,

ALI:

Eram non-stop la curent cu orice lucru nesemnificativ pe care Samira îl făcea, nu mai ieșea nicăieri neînsoțită, de ce nu știu dar ce mă durea cel mai mult era prea multă apropiere de negroteiului.
Începusem să întrețin periodic, de fapt ca orice cuplu căsătorit relații intime cu Aziza însă fără sentimente și pasiune, totuși cu protecție încă nu eram pregătit să devin tată, până nu aflam adevărul legat de bebelușul pe care Samira îl purta în pântece.
Și iată-mă și în dimineața zilei de 15 septembrie, timp de 3 ore am tăbăcit covorul din birou în așteptarea unui telefon de la detectiv privind nașterea.
Văzând că nu mai suna risc și îl apelez eu.
- Domnule Saud tocmai mă pregăteam să vă sun.
- A născut?
- Da, în urma cu 30 de minute un băiat sănătos cu greutatea de 3,800g.
- Slăvit să fi Allah, și este născut la timp? Adică sarcina este ajunsă la sfârșit?
- Da domnule.
- Atunci e clar, copilul este al meu, Allah am un băiat, încep să strig ridicând ochii spre tavan, vreau să-mi trimiți poze cu bebelușul imediat, și de ce ai așteptat atât să mă anunți?
- Vedeți dumneavoastră domnule Saud, după cum știți domnișoara Samira a intrat în sala de operație în același timp cu prietena ei Irina.
- Ce-i cu asta?
- Prietena ei a decedat în timpul operației iar băiețelul care tocmai a fost adus pe lumea fost înregistrat ca frate geamăn, deci din documente reiese că astăzi domnișoara Samira Bakur-Iovan a născut doi băieții gemeni pe nume Adam și Alan.
- Ce tot spui acolo? întreb îngrozit adică nu-mi poți da poze cu fiul meu?
- Poze vă pot trimite dar cu ambii bebeluși.
- Trimite cum poți, închid telefonul și-l arunc pe birou.
- De ce vrei să-l ascunzi de mine Samira? De ce? Dar stai liniștită nu vei scăpa ușor din toată treabă asta vei vedea, mă voi transforma într-un prădător care va sta în umbră și va aștepta moment.

PESTE 4 ANI..........

Deși trecuse destul de mult timp de când Samira părăsise țara, o iubeam ca în seara în care am cunoscut-o.
Primeam zilnic un raport cu poze în care era ea și "gemenii", deși le-am studiat de mii de ori pozele în care erau cei doi, nu puteam să-mi dau seama care din ei doi era fiul meu, nici măcar pe culoarea ochilor nu m-am putut baza, ambii aveau ochii albaștri.

Ambii erau la o grădiniță foarte renumită și participau la multe activități, semn că erau doi copii foarte inteligenți.
Samira, era mai minunată decât o știam, sarcina o maturizase mult dar în sensul bun al cuvântului ce mă făcea să strâmb nasul de fiecare dată când citeam raportul era că apărea numele negroteiului.
Deși mă așteptam să se căsătorească cu el aceasta nu o făcuse, se mulțumeau doar cu o relație bazată pe sex.
După cum vă dați seama aveam un detectiv extrem de bun care îmi dădea orice detaliu legat de ea.
Rania împlinise 5 ani era o domnișoară foarte isteață și frumoasă, deși la aspect semăna cu mama ei, la caracter semăna cu mine.
Părinții mei nu o cunosc nici acum, au spus clar că până nu le duc un moștenitor nu vor să mai țină legătura cu mine, sincer mie nici nu-mi pasă, Aziza este cea care se consumă mereu.
Afacerile mele cu Damian înfloreau pe zi ce trecea mai mul, hotelul s-a dovedit o afacere foarte profitabilă.
Blanca și Layl au avut un mânz pe care l-am numit Arin, copia fidelă a armăsarului meu, știam că Samira se interesa frecvent de soarta Blancai, cel care îi dădea informații legate de ea era chiar Eugen care venea frecvent și făcea o mulțime de poze pe care i le trimitea.
Stau de 2 ore cu câteva documente în față în birou meu și nu mă pot concentra, trecuse mult prea mult timp de fapt trecuse mai mult decât credeam, așa că răbdarea mea ajunse la sfârșit.
- Tati, pot intra?
- Sigur, ce pot face pentru amyti ( prințesa mea)? îi fac semn să se urce pe genunchiul meu.
- Tati voiam să știu dacă în seara asta îmi citești tu sau mami.
- Îți voi citi eu în seara de mâine o să-ți citească mami, eu va trebui să plec 3 zile din țară.
- Pleci în Maroc? întreabă Aziza intrând în birou.
Deși nu le mințeam niciodată se pare că orice lucru are un început.
- Da, de fapt voi merge să văd cum merge treaba la fabrica de piei însă fără să dau pe la palat, ei nu vor afla că voi fi în Maroc mai ales că nici nu vorbesc cu noi.
- Totuși ar trebui să faci o încercare și să mergi la ei, Aziza mereu încerca să mă facă să mă împac cu ei.
- Nu, eu nu am greșit cu nimic față de ei, dacă cineva trebuie să își ceară scuze află că noi nu suntem aia.
Știind că nu mă va face să îmi schimb părerea se rezuma doar a zâmbi și atât.

Două ore atât am făcut cu avionul până în Franța mai exact până în Montepielle , aveam rezervare la hotelul de lângă casa în care locuiau Samira împreună cu "gemenii" și Said.
Hainele pe care le purtam erau șterse și nesemnificative, nu voiam să atrag atenția cu absolut nimic mai ales că era și un pic mai rece purtam și un fes.

Decid să ies și să mă plimb în jurul casei știam exact că la acea oră "gemenii" sunt la grădinița și că Samira urma să-i aducă acasă.
Mașina pe care o închiriasem nu mă mulțumea deloc și cu ea procedasem același lucru era ceva vechi și uzat, o parcasem pe trotuarul vis-a-vis cu casa ei și așteptam, verificând ceasul din minut în minut.
Emoții? Neliniște? Nu știu ce simțeam în momentul în care o văd că parchează mașina în fața mea și îi ajută pe "gemeni " să coboare.
Îmi venea să ies din mașină și să îi cuprind pe toți în brațe, pe ea să o devorez cu săruturi înfometate dar îmi strâng mâinile pe volan si mă mulțumesc cu atât.
I-am privit cu atenție pe cei doi și știam cine este Adam și cine este Alan însă nu știam care este fiul meu și asta mă măcina.
Băieții stăteau cuminți pe trotuar iar Samira scotea ceva din portbagaj, sângele de arab îmi clocotea și oricât de mult îmi doream să îmi temperez trăirile acum că eram aproape de ei îmi era împosibil așa că toată camuflarea mea nu mi-a folosit la nimic.
Deschid portiera și cobor din mașină, mă îndrept spre băieți și le zâmbesc, știam că vorbesc foarte bine româna drept pentru care mă las pe vine în fața lor și încerc să-i atrag într-o conversație.
- Bună băieți!
- Bună ziua domnule, îmi răspund amândoi în cor.
- Eu sunt Ali, le întind mâna.
- Eu sunt Adam, iar el este fratele meu Alan.
- Ce nume frumoase aveți, sunteți frați?
- Suntem gemeni deși mai toată lumea spune că nu semănăm, mami mereu ne spune că lumea este rea și nu trebuie să o lăsăm să ne facă să suferim.
- Foarte bun sfat v-a dat mama voastră, le zâmbesc și îi privesc foarte atent când pe unul când pe altul.
- Nu vreți să fim prieteni?
- Ba da, ne-ar plăcea.
- Băieți de ce nu ați intrat în casa? Aud vocea Samirei din spatele meu care se chinuia să ducă două sacoșe pline cu alimente.
Mă ridic în picioare și mă întorc ușor spre ea, când ochii noștri s-au întâlnit sacoșele au părăsit brațele ei, în jurul nostru strada se scalda în ouă sparte, sticle golite și legume.
- Ali.....șoptește îngrozită.
- Chiar eu habibi, îi zâmbesc arogant.
- Ce......ce faci aici? mă ocolește și se așează în fața băieților.
- Am venit să recuperez ceva ce-i al meu, îmi ridic o sprinceană.
- Ce-i al tău?
Cu pași mici dar siguri și cu zâmbetul în colțul gurii mă apropii de ea și îi șoptesc la ureche.
- E....