Samira - Poveste fără sfârșit ( volumul 2 )

(* 26 *)

,,...ambii băieți sunt nepoții mei de sânge.,,

ALI:

Prost, prost, prost asta eram un mare prost cum a putut gura mea să pronunțe aceste cuvinte fără să le gândesc, mintea mea cu ce a fost ocupată, mă uram pentru că o dezamăgisem.
Deși îmi doream să alerg după ea, cel mai bine era să mă abțin și să o las puțin, oricum știam că nu plecase departe de mine, coborâse la grajduri.
Mă așez ostenit pe scaun și îmi lipesc fruntea de birou, aud ușa biroului meu că se deschide semn că se întoarse, dar când privesc mai bine persoana care era în prag îmi dispare zâmbetul de pe buze, nu era ea ci tatăl meu.
- Tată, tu aici?
- Trebuie să îmi cunosc și eu nepotul nu crezi? se așeză pe canapea cât mai confortabil.
- Vrei să bei ceva?
- Nu nu mulțumesc. Când îmi pot vedea nepotul?
- Tată , îl poți vedea oricând dorești doar că el nu știe că eu sunt tatăl. Dar așteaptă puțin cred că știu persoana cea mai indicată care te va lămuri.
Pun mâna pe telefon sub privirile urâte ale tatălui meu și încerc să o apelez pe Samira, convins că nu-mi va răspunde mă uimește rapiditatea cu care îmi acceptă apelul.
- Ali.....
- Samira spune-mi te rog că nu ai părăsit hipodromul.
- Nu sunt alături de Blanca.
- Poți urca puțin în biroul meu? Tatăl meu este alături de mine și am nevoie de ajutorul tău să-i ofer câteva răspunsuri.
-........ești sigur că trebuie să vin?
- Te rog habibi, șoptesc în speranța că nu mă va auzi tatăl meu.
- Bine imediat ajung.
Închid telefonul și mă așez pe scaun în fața lui.
- Mama ce face?
- Cum crezi că este având în vedere că divorțezi? Nu a mai vrut să iasă în târg de o săptămână spune că se uită lumea urât la ea.
- Îmi pare rău, sunt sigur că în curând mă va înțelege.
Două ciocănituri în ușă ne făcuse pe amândoi să ne îndreptăm privirea spre femeia care tocmai intra pe ușă.
- Bună ziua, mă bucur să vă revăd domnule Ahmed, îi întinde emoționată mâna spre tatăl meu.
- Plăcerea este de partea mea frumoasa mea Samira, ne surprinde tata pe amândoi.
- Te rog ia loc alături de noi , tu ești cea mai potrivită pentru a-i oferi câteva răspunsuri la întrebările tatălui meu.
- Sigur, sunt aici pentru a va lămuri, își trase un scaun lângă mine.
- Faceți o pereche foarte frumoasă, remarcă tatăl meu.
- Nu-i așa că este cea mai frumoasă femeie din această lume? îmi așez brațul pe scaunul Samirei devenind un pic mai relaxat.
- Așa este fiule încearcă să o protejezi și să lupți pentru ea dacă ți-o dorești cu adevărat.
- Asta voi face, poți fi sigur de asta.
- Samira vreau să-mi explici exact această poveste încurcată legată de nepotul meu și să știi că nu vreau să fiu prostit.
- Nu am nici o intenție de a va încurca , vă voi povesti exact pentru a înțelege întreaga situație.
- Te ascult am tot timpul din lume.
- Eu când l-am cunoscut pe Ali nu am știut niciodată o clipă că acesta urma să se căsătorească având în vedere că nu mi-a dat nimic de bănuit, am aflat în seara inaugurări din Maroc atunci când ne-am întâlnit cu toții.
- Îmi amintesc, să știi că atunci am observat câtă tensiune a existat între voi, trebuia să îmi dau seama de pe atunci că între voi se întâmplă ceva.
- Abia apoi am aflat că sunt însărcinată, el fiind tatăl unei fetițe deja și căsătorit nu am vrut nici o clipă să îi distrug căsnicia și am ales să plec în Franța alături de fratele meu Said și de prietena mea Irina care era și ea însărcinată la unchiul meu Rami.
- Îmi este foarte dor de el, într-o zi trebuie să-mi fac timp să-i fac o vizită în Franța, dar ce mă neliniștește pe mine este familia acestei tinere, înțeleg că a murit dar familia ei nu a cerut niciodată drepturile asupra copilului.
- Nu, și nu o vor face prietena mea Irina este originară din Iași pe numele ei Irina Dobrov.
- Dobrov? repetă uimit tata.
- Da, ea a fost asistenta mea aici în București unde l-a întâlnit și pe soțul ei mult mai mare decât ea, care a murit chiar în ziua nunții lor, aceasta căsătorie a pus capăt relației ei cu mama ei și tatăl său vitreg.
- Cum o chema pe mama ei? întreabă tata cu teamă.
- Miruna Dobrov.
- A fost cumva de profesie chelneriță?
- Da.
Tata se ridică de pe canapea și își duse o mâna la gură pentru a-și înăbuși un suspin, se apropie de fereastră iar noi doi îl urmăm cu privirea șocați de gestul lui.
- Domnule Ahmed s-a întâmplat ceva? face Samira primul pas.
- Ai fotografii cu Irina?.......Și cu Miruna?
- Cu doamna Miruna nu, dar cu Irina aveam una în portofel imediat v-o arăt, se apucă de scormonit în geanta ei mare.
- Uitați , ea este Irina îi întinse o fotografie .
Cu mâine tremurând tata o luă cu două degete micuța poza, aceasta fiind rapid acoperită cu lacrimile lui care începu să curgă necontenit.
- Tată te simți bine? mă ridic speriat, era prima dată când îl vedeam pe tata în halul asta.
- Și Irina este înmormântată acolo în Franța? întreabă privind în continuare fotografia.
- Da, răspunde tristă Samira, în urmă cu 3 luni și mama acesteia doamna Miruna a pierdut lupta cu cancerul și aș vrea să-i aduc trupul în țară să o înmormântez alături de mama ta.

- Allah, de ce......începe tata să plângă și cade în genunchi.
Deși am purtat întotdeauna masca unui om dur și de nepătruns, fără sentimente, am iubit din toată inima, cu toată ființa mea o făptură minunată, nu am avut curajul să lupt pentru ea așa cum ai făcut-o tu fiule pentru Samira, tatăl meu mi-a interzis total să am orice legătură cu ea aflând că este româncă și că am lăsat-o și însărcinată, știam că născuse o fetiță, am stat în umbra ei până când aceasta s-a căsătorit. Allah de ce ai permis să se întâmple asta? De ce a trebuit să moară fiica mea că să aflu despre ea? De ce a murit și Miruna de ce? Îți dai seama că ambii băieți sunt nepoții mei de sânge?
Tata arata ca un om răvășit , greu încercat de soartă iar noi ca doi pioni pe o tablă de șah care nu știam cum să ne comportam în fața lui și a adevărului care tocmai ieșise la iveală.