Samira - Poveste fără sfârșit ( volumul 2 )

(* 17 *)

"...astăzi am adus pe lume doi băieți gemeni de nota 10."

SAMIRA:

- Te rog să intri i-a loc, îmi face semn Rami cu mâna spre scaunul din fața biroului său.
- Rami s-a întâmplat ceva? Mă sperii.
- Acasă nu am ocazia să vorbesc cu tine din cauza Adelinei, Samira cine este tatăl copilului tău?
- Rami nu înțeleg, de ce vrei să ști?
- Este Ali Bin al Saud, nu?
Îl privesc speriată și nu știu la ce să mă aștept, ce va urma.
- Cine ți-a spus? Îl omor pe Said, mă ridic în picioare.
- Stai jos, îmi face semn cu mâna, nu de la Said știu, am făcut câteva investigații personale.
- Rami....las capul în pământ.
- De ce tocmai el scumpo? După cum pot deduce el nu știe de existența bebelușului, nu-i așa?
- Nu, el nu știe.
- Exact cum am bănuit, se ridică de pe scaun și se îndreaptă spre fereastră, îți poți imagina ce se întâmplă dacă el sau Ahmed afla de existența copilului, mai ales că soția lui Ali tocmai ia dăruit o fiică și Ahmed și-ar da și jumătate din viață să aibă un nepot?
- Dar încă nu știu sexul.
- Presupunând că este băiat, și va afla că ai mințit.
- El a fost cel care m-a mințit, nu mi-a spus că este însurat.
- Samira îți va lua copilul, și nu îl vei mai vedea niciodată, Ahmed este în stare să calce pe cadavre.
- Dar Ali nu știe unde sunt, mama și tati nu i-a spus nimic, n-ar avea de unde să mă găsească.
- Nu zău? îmi aruncă în față un ziar românesc în care sunt pe prima pagină alături de Pierre.
Vorbea despre o presupusă relație între mine și el și despre sarcină.
- La naiba!
- Așa am spus și eu, se așeza lângă mine și-mi cuprinde mâinile.
- Rami, nu îi vei da voie să-mi ia copilul, nu? încep să plâng.
- Trebuie să căutăm o soluție, ei nu vor sta cu mâinile în sân, îi cunosc avem acelasi sânge. Suntem arabi!
- Ce mă sfătuiești să fac?
- Nu mai ieși neînsoțită, să fii mereu alături de Pierre, Said sau Irina, poate o posibilă căsătorie între tine și Pierre, începe să-mi spună.
- Nu, te rog nu Rami nu vreau să fac asta, nu pot.
- Încă îl iubești?
- Inimii nu-i poți porunci, nu-i așa?
- Ești identică cu mama ta, prin aceleași lucruri a trecut și ea și la fel gândea ca și tine.
- Da dar la ea a fost mai simplu tati deși știa de existența mea, a decis să renunțe la mine iar mama niciodată nu a stat cu frică în sân că voi fi luată de lângă ea.
- Ba da Samira, afla că Damian a amenintat-o că te va lua de lângă ea dacă nu acceptă să se întoarcă la el, bine dar asta a fost în seara petrecerea tale aniversare, și apoi cu cât te apropiai mai mult de el Jamilei îi era frică că te va pierde .
- Tati a fost în stare de asta? Biata mamă.
- Dar ce mai contează astea acum? Se iubesc ca în prima zi, trecutul e trecut.
- De acum tu și Irina aș vrea să stați mai mult pe acasă, nu vreau să mai stați mult pe aici, sarcina avansează și nu vreau să vă supuneți la riscuri.
- Așa voi face Rami.
- Voi fi alături de tine scumpo, nu voi lăsa pe nimeni să îți facă rău, ne îmbrățișăm puternic.
Zis și făcut, de frică și teamă am stat mai mult prin casă, nu ieșeam decât la controalele periodice pe care trebuia să le fac împreună cu Irina și în rest din când în când cu Pierre la cină.
Trecuse și vara și spre liniștea mea Ali nu apăruse în peisaj, în sfârșit înțelese că întreaga lui atenție trebuie îndreptată spre familia lui.
Dimineața zilei de 15 septembrie ne găsește agitate pe mine și Irina, era ziua în care urma să ne cunoaștem puii, părinții mei împreună cu Victor venise de două zile și alături de Pierre pornim spre spital.
Având în vedere că spitalul este dotat cu aparatură de ultimă generație și cu mai multe săli de operație intrăm amândouă odată, tot ce ne despărțea era un perete de rigips.
Optasem împreună pentru o anestezie în coloană, trebuia să fiu cât mai trează atunci când îmi voi cunoaște minunea vieții mele.
Deși doctorul anestezist vorbea încontinuu cu mine, eu nu făceam decât să număr secundele până la marea întâlnire.
- Mon cher, tu as un garçon en bonne santé ( draga mea felicitări, ai un băiat sănătos).
Încep să plâng atunci când îmi este așezat pe piept, un amalgam de sentimentul mă acapara, eram cea mai fericită, devenisem mamă.
Operația mea se încheiase, sunt scoasă din sală de operație pe targă iar fețele triste ale celor prezenți și zarva din jurul meu mă sperie.
Ușa salonului meu se deschide și îmi văd părinții împreună cu Pierre că intră fără Said însă.
- Ce s-a întâmplat de ce sunteți triști? Irina a ieșit? Ce are?
- Samira, Irina nu a supraviețuit operației, începe mama să plângă la pieptul tatălui meu.
Îmi duc mâna la gura și încep să plâng și eu, Pierre se apropie de pat și mă trage la pieptul său.
- Said! reușesc să rostesc.
- Este dărâmat, îmi răspunde Pierre.
- Și bebelușul?
- Este un băiat sănătos.
- Tată, Pierre le atrag atenția, vreau să apelați la toate mijloacele și atât fiul meu cât și cel al Irinei să apară că frați gemeni în documente,
- Draga mea dar este imposibil își mărește ochii mama.
- Nu-mi pasă, eu sunt mama celor doi, astăzi am adus pe lume doi băieți gemeni de nota 10.
- Domnule Iovan pot face asta, managerul spitalului este prietenul meu, îmi sare Pierre în ajutor.
Fără tragere de inima îl urmează și ies amândoi pe hol.
- Îi mulțumesc lui Dumnezeu că te-a ferit de rele și că ești aici cu noi.
- Mamă, vreau să te întreb ceva, Ali te-a întrebat vreodată de sarcina mea? Sau a făcut vreo referire nu știu ceva nesemnificativ.
- Mi-a spus odată că o va aduce pe Rania pentru a-mi deschide cumva apetitul de bunică, Samira uită-te în ochii mei, el este tatăl copilului tău?
- Da, mamă, dar nu mai contează acum.
Pe ușă intră Said, dărâmat, răvășit, terminat, îi plângeam de milă doar privindu-l.
- M-a părăsit din nou surioară, mă ia în brațe și de data asta definitiv, ce este dragostea surioară?
- Dragostea nu este făcută pentru noi Said.
- Copilul Irinei....
- Va fi copilul meu, îl întrerup, el și băiatul meu vor fi frați gemeni.
- Dar nu vor semăna între ei.
- Sunt mulți gemeni care nu seamănă între ei, așa că te rog să îți revii, trebuie să mă ajuți să îi cresc, bine? încerc să-l îmbărbătez.
- Samira, mă strigă tati imediat ce intra pe ușă.
- Ce nume vor avea copii?
- Adam și Alan.
Pe ușă își face intrarea o asistenta cu fiul meu în brațe, toți cei prezenți au fost vrăjiți încă de la prima vedere, avea multe dintre trăsăturile tatălui său, era cel mai perfect bebeluș.

- Vă rog să îmi aduceți și celălalt fiu, mă adresez ei imediat ce îl iau la piept.
- Nu înțeleg care celălalt?
- Fiul prietenei mele care tocmai a decedat.
- Imediat.
Îl priveam amețită de atâta iubire, în salon nu existam decât eu și el , restul erau doar de decor.
- Tocmai am adus și al doilea prinț, intră din nou în salon cu noul meu fiu.
Îl primesc și pe el în brațe la pieptul meu și constat cu bucurie că momentan amândoi au trăsături asemănătoare.
- Acum ne vei spune care dintre cele două nume este cel al fiului tău?
- Bineînțeles!