Samira - Poveste fără sfârșit ( volumul 2 )

(* 15 *)

"...trupul meu strigă după el iar ochii îmi sunt secati de lacrimi și dor"

SAMIRA:

Eram în Franța de 4 luni deja mai exact în orașul Montpelier, locuiam alături de unchiul Rami și mătușa Adelina, o moldoveancă frumoasă, înțepată și destul de aprigă care îi puse capac unchiului meu încă din clipa când o întâlnise.
Verii mei Dominic și Silviu eram studenți la Université Paris-Sorbonne și locuiau în campusul universitar venind acasă mai rar așa că unchii mei s-au bucurat enorm când au auzit despre venirea noastră.
După moartea bunicului meu unchiul Rami, și-a primit partea din moștenire care i se cuvenea și a părăsit România stabilindu-se în Franța unde și-a deschis una dintre cele mai mari firme de arhitectură.
Și uita-ne lucrând și noi în firma lui, deși eu și Irina aveam experiență doar în medicină veterinară, devenisem șoareci de birou iar Said se transferase la o facultate aici urmandu-si visul de a studia ingineria.
În ultimul timp între el și Irina se înfiripe o poveste frumoasă, acum ea îl vede cu alți ochi iar el este mai fericit ca niciodată.
Aflasem că Ali devenise tată, Aziza îi dărui o fetiță superbă , mama îmi poveste în fiecare zi tot ce se întâmplă în jurul lor, având în vedere că afacerile îi țineau în țară aceștia nu puteau veni în vizită foarte des așa cum își doreau.
- Și te-ai hotărât ce nume punem bebelușilor? Irina își abandonează hârtiile pe care le studia de dimineață și își îndreaptă privirea spre mine.
- Ai uitat că nici măcar nu știm ce sex au?
- Da ai dreptate, dar te gândești la un nume românesc sau arab în cazul tău? Mie cred că mi-ar plăcea unul francez.
- Nu știu, cred că românesc sau unul care este uzual în mai multe țări, numele de familie deja este mult prea încărcat Bakur-Iovan dacă i-aș mai pune și un nume francez pffffff.
- Ar fi o șaorma cu de toate, începe să râdă.
- Cam așa ceva, tu?
- Păi nu știu nici eu, vreau să cred că atunci când îl voi tine în brațe pentru prima dată îi voi rosti numele pe care îl voi simți că i se potrivește.
- Bună ziua frumoasele mele, își face apariția fratele meu în biroul nostru.

Îl adoram aerul lui de student conștiincios care era dat de ochelarii pe care îi purta.
- Despre ce vorbeați?
- Despre alegerea numelui pentru bebeluși.
- Nu înțeleg de ce vă tot gândiți uitați aici ajutorul, se așează în fața noastră cu mâinile desfăcute.
- Ce vrei să spui? întreabă Irina
- Numele lor va fi Said1 și Said2.
Începem să râdem, chiar știa să ne facă să ne simțim bine, îl iubeam, îl adoram, eram norocoasă că era fratele meu și mai ales că era aici cu mine
- Said ține cont că nu știm încă ce vor fi.
- Atunci schimbam numele la genul feminin.
- Și mă rog cum l-ai transforma? întreabă din nou Irina cu ochii mijiți.
- Saida, răspunde mândru.
- Sfinte nu ești întreg la minte.
- Știi că ne-am programat cezariana amândouă în aceași zi? având în vedere că vârsta sarcinii este aceași....
- Minunată idee, vor fi frați de cruce.
- Aham.
- Voiam să vă propun o ieșire în seara asta.
- A da? Unde?
- Ce spuneți dacă mergem la teatru de comedie, am văzut în seara asta că se va juca o piesă foarte bună.
- Nu știu ce să spun, încep să-mi reiau lucru cu documentele.
- De ce Sami hai să ieșim să râdem, ne simțim bine.
- Bonjour, se poate? deschide ușa Pierre.

Pierre era un tânăr arhitect mai mic decât mine cu 3 ani , mâna dreaptă a unchiului meu, un tânăr ambițios și de culoare.
- Bonjour Pierre, te rog intră, te pot ajuta cu ceva? mă ofer politicos.
- Voiam să vă spun că în seara asta se va juca o piesa de teatru foarte bună la teatrul de comedie și mă gândeam că poate ați vrea să ieșim împreună, face referire bineînțeles la toți cei prezenți în cameră.
Știam că lui Pierre nu-i sunt tocmai indiferentă, obișnuia des să mă invite în oraș dar spre dezamăgirea lui îl refuzam mai mereu.
- Tocmai despre piesa aia le spuneam și eu, începe să vorbească Said.
- Deci?????se uită întrebător la mine.
- Bine acceptăm, răspund în același timp cu Irina.
Era prima dată când ieșeam în oraș de când venisem în Franța, deși Irina trecuse foarte ușor peste moartea proaspătului său soț, eu încă tânjeam după Ali.
Noaptea stăteam la geam și priveam cerul, îmi făcusem un obicei să vorbesc cu luna o rugam să-i transmită că îl iubesc și că îmi este dor de el.
Răsfoiam zilnic ziarele din țară în căutarea unui articol cât de mic legat de el, o fotografie, ceva foarte nesemnificativ.
Având în vedere că vorbeam despre celebrul teatru de comedie, trebuia să am o ținută pe măsura așa că optez pentru o rochie neagră cu imprimeu lungă care îmi scotea micuța mea burtica în evidență.

- Ești gata Samira? intra în camera mea Irina care optase și ea pentru o rochie ceva mai vaporoasă de culoare crem.
- Gata mergem, băieții sunt jos?
- Da a ajuns și Pierre, poate în seara asta poate-poate, își joacă sprincenele.
- A nu, mulțumesc , mi-a ajuns unul.
- Nu te mai prostii hai să mergem, ești tânără trebuie să îți trăiești viața, vei fi mamă nu ești bolnavă.
Coborâm scările sub privirile curioase a unchilor mei și a băieților.
- Rami, ai cumva și o pereche de bodyguarzi liberi în seara asta? îl întreabă în glumă Pierre.
În minte îmi reapar cei doi bodyguarzi a lui Ali, fără ei cel puțin la început nu pleca nicăieri și convins de mine reușise să renunțe la ei.
- Cu asemenea frumuseți ......își șterge teatral fruntea.
- Hei nu-i frumos să faceți glume pe seama noastră, îl ceartă Irina.
- Să aveți grijă de ele, dă un ultim sfat Rami înainte să urcăm în mașină și să pornim.
Întreaga seara s-a dovedit a fi o real succes, la teatru a fost de fapt o premieră a piesei lucru care a atras o mulțime de reporteri și fotografii care ne-au recunoscut pe mine și pe fratele meu ca fiind moștenitorii unei firme de petrol din Maroc.
Deși nu prea am fost încântată la început să dau interviu punând încă de la început condiția să nu fiu întrebată de sarcină, totul a decurs super.
Pierre a fost un adevărat gentelman, stăteam la masă unde ne-am retras pentru a savura cina și mi-am permis să-l privesc atent și să-l studiez, era un bărbat foarte înalt, deștept, mereu aveai ce vorbi cu el, burlac , cu o masă musculară mult mai mare față de Ali, și din ce în ce mai interesat de mine.
- Pierre nu vreau să par nepoliticoasă, încep să-i vorbesc după ce Irina și Said părăsesc masa pentru a dansa, nu sunt pregătită pentru o relație, de fapt după ce voi naște mă voi întoarce în România.
- Știu asta, mi-ai spus de nenumărate ori, problema este că m-am îndrăgostit de tine Samira și cred că este iremediabil.
- Pierre.....nu ți-am dat niciodată de înțeles că ....
- Știu, dar inimii nu-i poți porunci, nu-mi pasă că ești mai mare că mine cu 3ani, că ești însărcinată cu alt bărbat sau că momentan încă îl iubești, eu sper, nu-mi lua acest drept.
- Sunt multe lucruri neclare în viața mea.
- Nu știu exact care este povestea ta, dacă vreodată tu crezi că merit să o ascult voi acolo, dar nu-ți refuza acest drept de a fi iubită și fericită, acest copil minunat care crește în tine merită și un tată, iar eu sunt dispus să îi fiu și dacă vrei să pleci înapoi în România te voi urma.
Îl ascultam cât de frumos vorbea, reușea să mă acapareze cu fiecare cuvânt pe care îl scotea pe gură, îi adorăm accentul perfect, îmi ridic mâna de pe masă și îi mângâi obrazul el închizând ochii bucurându-se de atingerea mea.
- Mi-aș dori din suflet să te iubesc, dar inima mea încă este rănită, trupul meu strigă după el iar ochii îmi sunt secati de lacrimi și dor, pe fiecare bărbat pe care îl văd în fața mea caut câte ceva care să îmi aducă aminte de el, nu vreau să te rănesc Pierre, ești un om bun și meriți ceva mult mai bun.
Îmi ia mâna de pe obrazul lui și mi-o sărută privindu-mă în ochi.
- Mă mulțumesc și cu puținul, cred că doar compania și atenția ta sunt suficient pentru mine, îmi sărută din nou mâna, lasă timpul să decidă eu voi încerca să îți cuceresc inima și dacă nu voi reuși atunci asta e, dar nu-mi lua această șansă, te rog , ma belle ( frumoasa mea).