Samira - Poveste fără sfârșit ( volumul 2 )

(* 9 *)

"Nici măcar să-mi asculți respirația nu meriți"

SAMIRA:

Am reușit cu greu să mă prefac în fața părinților mei că sunt răspunsă de o răceală, dar nu l-am putut păcăli pe Said care devenise umbra mea.
Eram întorși acasă de o săptămână, tot de atâta timp nu-mi părăsisem dormitorul.
La cabinet aveam un înlocuitor, de asociație se ocupa Eugen.
Deși râdeam și încercăm să arăt că mă simt bine atunci când părinții mei veneau în camera mea, inima îmi plângea, nu încercase să mă sune niciodată, nici un mesaj, nimic, probabil și-a dat seama că ceea care merita întreaga atenție este soția lui însărcinată.
Priveam pozele cu noi în care zâmbeam fericiți și totuși nu am avut curaj niciodată să le șterg, măcar la atât aveam dreptul, la amintiri.
Un nou gând de răzbunare îmi încolțește în minte, trebuia să-l fac să plătească pentru că mă mințise, nu-mi păsa că acum mă iubea, și eu îl iubeam și la ce mă ajuta acum? Doar să sufăr mai mult.
Îmi deschid din nou telefonul și-l apelez pe Eugen, trebuia să o aduc pe Blanca din nou în grajdul ei.
- Hei, bună frumoaso, ce faci?
- Bună Eugen, bine mulțumesc.
- Cum te-ai simțit în Maroc, am văzut la televizor întregul eveniment.
Mda ce era să-i spun că marele eveniment a dus la prăbușirea mea? Că mi-am dat seama că bărbatul pe care îl credeam perfect de fapt nu există?
- Da a fost foarte bine, totul a fost chiar foarte bine, te-am sunat de fapt să te rog să trimiți un camion să o aducă pe Blanca din nou la asociație.
- De fapt chiar urma să te sun, ieri am fost anunțat de veterinarul de la hipodrom că Blanca este gestanta, se pare că Layl s-a ținut de prostii, râde, în curând vom avea un mânz.
Dacă în mod normal aș fi sărit în sus de bucurie, acum încep să plâng, eu voi fi cea care va pune capăt fericirii dintre Blanca și Layl chiar dacă fructul iubirii lor este pe drum.
- Mă bucur, că a reușit să o lase gestantă, îi răspund cu nepăsare, vreau ca până mâine după amiază cel târziu Blanca să fie acasă la ea.
- Samira și dacă ne vom lovi de refuzul domnului Saud?
- El nu este în România, și încearcă să nu îți faci griji nu va împiedica nimic, îi voi trimite eu un email prin care îl voi anunța.
- Am înțeles că este în România de 2 zile.
A venit? Inima începu să-mi bată cu putere, era aproape de mine, îmi era frică să-l văd, probabil era destul o clipă ca întreaga stăpânire și planul de răzbunare să se ducă pe apa sâmbetei.
- Da? nu știam că a venit, oricum nu-mi pasă îi voi trimite un email și îl voi înștiința, o seară bună Eugen.
- La fel și ție frumoaso!
Închid telefonul și îl las lângă mine, închid ochii care mă usturau de la atâta plâns, telefonul începe din nou să sune, întind mâna ținând în continuare ochii închiși și răspund.
- Da Eugen ce ai uitat?
- Sunt eu habibi, aud șoptit.
- Cum îți permiți să mă suni, reușesc să articuleze cuvintele, glasul lui îmi umplu din nou ochii de lacrimi.
- Stai nu închide , poți să taci , nu vorbi dacă nu vrei, lasă-mă să îți ascult măcar respirația, îi simt vocea scăldată în lacrimi.
Inspir și expir adânc încerc să-mi liniștesc bătăile inimii.
- Uite ce este domnule prinț, află că nici măcar să-mi asculți respirația nu meriți, dacă nu ai de gând să te ții departe de mine atunci te pregătești pentru a primi răzbunarea mea.
- De ce ești atât de crudă cu mine, te iubesc Samira.
- La revedere , o seara bună, închid telefonul și îl arunc de perete.
Idiotul , cum își permitea să mă sune să îmi spună că mă iubește? Unde era soția lui când îmi spunea toate astea în camera alăturată? Trebuia să-mi fac un plan să-l determine să renunțe în a mă urmări, să-l alunge de lângă mine definitiv.
- Pot intra? deschide Victor ușa fără să bată.
- Sigur te rog să intri, îmi șterg rapid lacrimile.
Se așează la marginea patului și îmi cuprinde mâinile, mă privește în ochi cu milă încercând să își aleagă cuvintele.
- Uite Sami , știi cât de varză sunt la partea sentimentală, dar îmi pot da seama că tu suferi de inimă frântă nu de răceală, sunt mai mult decât convins că toate medicamentele pe care ți le-am dat le-ai aruncat în vasul de toaletă.
Ochii lui avea aceași nuanță ca și a mei , ambii îi moștenisem ochii mamei doar Said avea întregul aspect al lui tati.
- Victor eu nu cred că pot să vorbesc despre asta.
- Încearcă să vezi lucrurile altfel, poate a avut un motiv întemeiat de te-a făcut să suferi.
- Da a omis să-mi spună că este însurat și că în mai puțin de două luni va deveni tată, încep să vorbesc.
- Iubirea nu te întreabă, ea vine și te acaparează, încearcă să mă aline.
- Îl voi face să plătească pentru întreaga mea suferință, jur.
- Nu, tu nu ai sufletul rău Sami, tu nu ești așa.
- El m-a transformat în ceea ce sunt acum, el este singurul vinovat.
- Va fi bine, totul va fi bine surioară , mă arunc în brațele lui și îl strâng cu putere.
- Vreau și eu o îmbrățișare, apare în prag și Said.
Fără să fie invitat se aruncă în pat lângă mine și ne îmbrățișează, era atât de bine în brațele lor, mă simțeam protejată, iubită, încep să plâng în hohote sperând să scap de tot oful din sufletul meu.
- Regret să stric aceasta îmbrățișare, se retrage Victor dar trebuie să mă întorc la studiu, te iubesc surioară, noapte bună, îmi sărută prelung fruntea și îl privesc cum iese închizând ușa în urma lui.
Cum Said se făcu comod în pat, aleg să mă cuibăresc la pieptul lui.
- S-a întors în România, începe să vorbească Said.
- Știu, încerc să-i răspund nepăsătoare.
- De ce nu ai avut încredere în mine și nu mi-ai spus de relația voastră?
- Said cine mai știe? mă ridic fulgerător .
- Stai liniștită, nu cred că și-a mai dat seama nimeni, am reușit să te scot la timp de acolo, până să vă dați de gol .
- De ce a trebuit să fie așa? De ce el? Tu ai știut că este însurat? gesticulez cu mâinile.
- Nu, n-am știut cu totul că mi-a atras atenția o verigheta lăsată pe biroul lui odată, îmi face semn să mă așez din nou cu capul pe pieptul lui.
- Un mincinos, un om de nimic, mă voi răzbuna Said, pentru tot ce mi-a făcut.
- Ce răzbunare poate fi mai mare decât să nu ai lângă tine pe cel pe care îl iubești?
- Said tu ești îndrăgostit? mă ridic din nou fixandu-l cu privirea.
- Da... să zicem, ea trebuie să se căsătorească zilele astea, oricum nu-mi dă nici o atenție.
- De ce nu îi mărturisești? Poate așa vei avea o șansă, apoi va fi prea târziu.
- Degeaba, în ochii ei sunt un puștan pasionat de mașini, ea caută un statut iar cel cu care urmează să se căsătorească este un om destul de deștept.
" PUȘTAN PASIONAT DE MAȘINI" fac un exercițiu de memorie încercând să-mi aduc aminte la cine am mai auzit aceasta expresie, abia acum îmi puteam da seama de ce vizitele lui Said la cabinetul meu se înmulți iar cea care urma să se căsătorească zilele astea era asistenta mea.
- Cea pe care o iubești este Irina nu-i așa?
- Asta e, nu a fost să fie, ridică din umeri trist.
Gândind în ansamblu mi-ar fi plăcut că ei doi să formeze o relație, chiar dacă Irina era mai mare cu 3 ani decât el, Said era mult mai potrivit pentru ea decât domnul mai în vârstă cu 5 ani decât tatăl ei, eram convinsă că nu-l iubește dar cine eram eu să dau sfaturi legate de viață, când a mea era praf.
- În seara asta vreau să dorm cu tine, se cuibări mai bine în pat Said.
- Atunci hai să dormim, mă cuibăresc lângă el închizând ochii, eram mult prea obosită de atâta plâns, de atâta suferință.