Samira - Poveste fără sfârșit ( volumul 2 )

(* 19 *)

"...cum să te omor habibi dacă eu nu pot trăi fără tine"

SAMIRA:

Privesc bărbatul din fața mea și nu-mi doresc decât să fie un vis urât, același bărbat arogant și sigur pe el ca în seara în care ne-am cunoscut, în schimb acum mă simt înghețată de privirea lui.
- Am venit să recuperez ceva ce-i al meu.
- Ce-i al tău? încerc să vorbesc.
- Este chiar în spatele tău, îmi șoptește la ureche.
Era clar, știa de copil și eu care credeam că m-a uitat.
- Tu nu ai nimic aici, ridic bărbia.
- Nu mă inviți în casă habibi? Sau vrei să afle toată lumea ce avem de discutat? îmi face semn spre casă.
Băieții deși erau prezenți nu păreau a fi afectați nici de discuția noastră nici de prezența lui.
Înghițind în sec și evitând să-mi facă o scenetă de care îl credeam în stare, mă întorc cu spatele la el și le fac semn băieților să intrăm în casă.
Cât deschid ușa de la intrare îi simt respirația în ceafă, evitam să am oameni de servici, îmi plăcea să mă ocup singură de copii și casa mea.
- S'il te plaît, monte dans ta maison et ne descends pas avant que je t'appelle.( Vă rog să urcați în camera voastră și nu veniți până nu vă chem ).
Mă adresez băieților care spre mulțumirea mea nu îmi pun întrebări.
Ali în schimb îl găsesc inspectând fiecare fotografie , fiecare lucru, când dă cu ochii de mine îmi zâmbește și se așează pe fotoliu adoptând o poziție bărbătească.
- Și nu îți servești musafirul cu ceva de băut?
- În primul rând în casa asta nu există alcool având în vedere că sunt copii și în al doilea rând tu nu ești musafir.
Ne privim și alegem tăcerea pentru câteva clipe îl studiez și știu că și el face același lucru, îl găseam mai matur dar la fel de perfect așa cum îl cunoșteam, aerul lui masculin era atât de puternic că mă ameți și nu eram în stare să mai articulez nici un cuvânt.
- Deși am zis să aștept, se pare că oare a trecut prea mult și mi-am pierdut răbdarea sau poate așteptăm degeaba, începe să vorbească.
- Nu înțeleg...
- Habibi știu tot despre tine, când ai născut, de băiatul Irinei care a murit și acum este de fapt al tău înregistrat că frate geamăn al FIULUI MEU.
- Tu nu ai nici un copil cu mine, singurul tău copil este cel cu Aziza! încep să țip.
- O, ba da, avem amândoi un fiul, se ridică de pe scaun și începe să se plimbe cu mâinile la spate în jurul meu, și problema este că nu știu care din ei doi așa că ai face bine să-mi spui.
- Domnule Saud, îmi pare rău dar ați fost informat prost nu aveți nici un copil cu mine.
- Atunci cum explici că ai plecat însărcinată din țară habibi? se oprește în spatele meu și îmi vorbește aproape de ceafă, dar ce îmi stârnește este frică și spaimă.
- Te-am înșelat!
- Minți, îmi răspunde calm începând iarăși turul prin salon, tu nu ai fost cu nimeni atâta timp cât ai fost cum mine.
- Barem unul dintre noi a fost fidel celuilalt, mă ia gura pe dinainte.
- Vezi, exact despre asta vorbeam, deci care dintre cei doi este fiul meu?
- Nu vei afla niciodată, îmi mijesc ochii, nu are nevoie de un om fățarnic și mincinos în viața lui.
- Ia te uite cine vorbește, începe să bată din palme și se apropie din nou de mine, tu ai făcut fals în acte știi ce înseamnă asta? Habibi?
Mâinile mi se răcesc, ochii mi se umpluse de lacrimi, corpul îmi tremură, oricât de mult reușise să mă sperie nu puteam să-i arăt.
- Soția ta știe unde te afli acum domnule prinț? încerc să schimb subiectul.
- Ți-am spus că între mine și soția mea nu există decât sentimente de prietenie.
- Aham cu sora ta si făcut un copil, atunci află că băiatul meu este al lui Said.
Adopta din nou figura arogantă se apropie de mine însă la distanță de un pas.
Îmi doream să îi mângâi obrazul acoperit cu barbă, să-i sărut ochii, fruntea, buzele de care îmi era atât de dor, scap o lacrimă pe obraz pe care mi-o șterg rapid, două bătăi în ușă sparge tăcerea care se lasă între noi.
Îmi aduc aminte că Pierre trebuia să îmi aducă două dosare pe care i le cerusem având în vedere că în ultimul timp lucram mai mult de acasă.
Daca inima îmi spunea să nu-i dau drumul, mintea mă sfătuia să îi arăt lui Ali că are cine sa mă protejeze de el, așa că mă întorc cu spatele la el și mă îndrept spre ușă .
- Ma belle ( frumoasa mea), sper că nu am întârziat.
- Nu Pierre, te rog intră, îi fac semn cu mâna.
Intrând din nou în salon îl găsesc pe Ali stând pe fotoliu așteptând.
- Nu știam că ai musafiri Samira, se întoarce Pierre spre mine.
- Domnul Ali, tocmai pleca.
Deși credeam că va fi deranjat de prezența lui Pierre îmi aduc aminte că mi-a spus că știa tot despre mine, deci știa și despre existența lui Pierre, se ridică zâmbind și îi întinde mâna pentru a face cunoștință.
- Ali Bin al Saud.
- Pierre Arboux.
- Kunt la tazal tudrik 'anani la yumkin aistibdalaha? wa'akthar mithl rajul 'aswdin, habibi? ( Tot nu ți-ai dat seama că eu nu pot fi înlocuit de nimeni? Și mai ales de un negru, iubito?)
- 'Ant fawkin ( ești un nesimțit), aleg să-i răspund tot în arabă, nu îl voiam pe Pierre părtaș la problema mea.
- Kunt qad badat mutaeajrif wakirahiat alnisa' ( ai uitat arogant și misogin).
Îmi dau ochii peste cap exasperată și nervoasă așteptând să plece.
- Acum plec am ceva de rezolvat, îl văd cum scoate o cartelă din buzunar și mi-o întinde, diseară la ora 20:00 vreau să vii să vorbim.
Îmi arunc ochii pe cartela, pe ea era trecută numărul camerei a unui hotel foarte aproape de casa mea, văzând că nu am de gând să o iau, oftează.
- Dacă nu vii tu voi veni din nou eu, de fapt cred că mi-ar face plăcere să-l revăd pe Said.
Îi smulg cartela din mână și îi deschid ușa de la intrare așteptând să plece, înainte să iasă îl salută scurt din cap pe Pierre și mie îmi zâmbește ironic, trântesc ușa în urma lui, îl uram.
- Ma belle, cine este?
- Nu vreau decât să mă ții strâns în brațe, mă arunc la pieptul lui, aveam nevoie de alinare.
- Putem vorbi altă dată? evit să-l privesc și să mă cuibăresc mai bine în brațele lui.
- Sigur când vrei, îmi răspunde înțelegător.