Samira - Poveste fără sfârșit ( volumul 2 )

(* 20 *)

"...hai să facem lucrurile să devină simple"

ALI:

Deși încercasem în cel mai mizerabil mod să o fac să recunoască că eu sunt singurul bărbat pe care îl va iubi, oricât de dur am vrut să par am cedat, imaginea ei sfârșită de durere întinsă pe jos și implorandu-mă să o omor m-a dărâmat.
Dacă prima dată am făcut dragoste pentru a-mi stăpâni dorul de ea, acum făcusem dragoste pentru a-i arăta cât de mult o iubesc.
Stătea cu capul pe pieptul meu și totuși alegea tăcerea care este spartă de soneria telefonului ei.
- Nu răspunde, nu lăsa pe nimeni să ne strice momentul, o opresc să se ridice .
- Ali, sigur este Said la această oră băieții trebuie să meargă la somn și nu o fac deobicei fără mine.
Zâmbesc la imaginea ei alături de cei doi băgați în pat la somn iar ea citește dintr-o carte.
- Bine, o las să își scoată telefonul din buzunarul jeanșilor.
Privește ecranul telefonului și apoi pe mine, îmi dau imediat seama că cel care o suna nu era nicidecum Said.
Sar din pat și îi smulg telefonul din mână, când îi văd numele lui Pierre îl iau și îl arunc de perete.
- Ali....mă privește îngrozită.
- Samira nu vreau să mai existe nimeni în viața ta în afară de mine, îi cuprind mâinile și o forțez să mă privească.
- De ar fi atât de simplu.....
- Atunci hai să facem lucrurile să devină simple habibi.
- Cum Ali? Cum?
- Nu știu, o trag la piept, nu știu dar trebuie să găsim o soluție.
- Mi-a fost atât de dor de tine, de mirosul tău, șoptește.
- Știu habibi și mie, nici nu ști cât.
- Nu vreau ca Aziza să mă urască.
- Nu te urăște, cunoaște perfect sentimentele mele pentru tine.
- Și cum poate trăi alături de un bărbat care iubește altă femeie?
- Ți-am spus că între noi nu este decât o relație de prietenie iar pe lângă asta trebuie să-mi fac datoria de soț, nu am nici un drept să o forțez să ducă o viață lipsită de anumite lucruri.
- Chiar și așa va fi greu.
- Atât îți cer să mă lași să fac parte din viața ta și a fiului meu, cer prea mult?
Se îndepărtează de mine și se apropie de pat de unde își trage cearceaful cu care se înfășoară.
- Nu, dar cum? Nu-ți pot cere să divorțezi și nici tu să-ți fiu amantă.
- Vreau să te muti înapoi în România.
- Oricum aveam de gând să mă întorc, răsuflu ușurat.
- Samira care dintre cei doi e fiul meu? Adam sau Alan?
- Dacă tot spui că ne-ai studiat atât de mult, care dintre cei doi crezi că este? îmi zâmbește.
- Nu știu.
- Ali amândoi sunt copii mei chiar dacă unul dintre ei nu este carne din carnea mea, face parte din mine.
- Și ce propui? mă așez învins pe pat.
- Să-i cunoști pe amândoi și dacă petreci timpul cu ei sunt sigură că inima ta de tată îți va răspunde la toate întrebările care te frământă.
Se ridică de pe fotoliu și își culege din nou hainele de pe jos.
- Ce faci?
- Trebuie să plec.
- Nu te rog, rămâi cu mine în noaptea asta.
- Ali sunt o mamă responsabilă, am anumite obligații de îndeplinit.
- Știu, cum facem? o privesc cum se îmbracă.
- Pentru început ar trebui să te pun să-mi cumperi un telefon nou, îmi face semn spre cel spart.
- Îți cumpăr o firmă de telefoane.
- Mda știu, domnule prinț.
Încep să râd.
- De ce râzi?
- Deși o să-ți vină să crezi îmi era dor să mă numești așa. Mâine pot să-i duc eu la grădiniță?
- Cred că ar fi mai bine să mă lași pe mine să le vorbesc un pic despre tine la început și apoi, ai puțină răbdare.
- Câtă răbdare Samira? De 5 ani aștept, câtă răbdare?
- Îți promit că mâine după ce vin de la grădiniță te voi invita acasă la prânz.
- Foarte bună ideea, vreau să-mi promiți ceva, mă apropii de ea și îi termin eu de încheiat ultimii nasturi de la cămașă, pe care ea intenționat îi lasă .
- Despre ce este vorba?
- Nu-l vreau pe negrotei în preajma ta.
- Ali, copii îl adoră, au crescut alături de el, îmi va fi greu să-i înstrăinez de el.
- Și tu? Ai sentimente față de el?
- Nu, mi-aș fi dorit, probabil dacă aveam nu-ți cedăm așa ușor, acum este timpul să plec, se ridică pe vârfuri și își lipește buzele de ale mele.
- Nu aș vrea să te las sa pleci, o strâng puternic din nou în brațe.
- Vezi cum este viața, în ce hal am venit și cum plec.
- Viața ta are nevoie de mine.
- Ne vedem mâine, îmi face cu mâna și apoi iese închizând ușa în urma ei.

Mă arunc în patul răvășit care mirosea a ea, mirosea a noi, nu-mi venea să cred că amândoi ne iubeam că la început.
Deși nu voiam să renunț la Aziza trebuia cumva să fac ca Samira să mă accepte în viața ei.
Probabil telepatia comunică foarte bine între noi pentru că telefonul începe să sune iar apelantul nu este nimeni altul decât ea.
- Ali bună ce faci?
- Bună Aziza, bine voi ce faceți?
- Tocmai am adormit o pe Rania și îmi era dor să te aud. Cum merg treburile acolo?
- Aziza, vreau să mă asculți cu atenție ceea ce îți voi spune, dar pentru început vreau să-mi promiți că nu te vei supără pe mine.
- Mă înapoiezi părinților mei? mă întreabă speriată.
- Nu, Allah , termină cu prostiile, Aziza eu nu sunt în Maroc.
- ..........știu, îmi răspunde după o pauză lungă.
- Știi?
- Da, ești în Franța ai plecat după Samira și fiul tău.
- Dar...... de unde ști?
- Ai uitat confirmarea biletului de avion pe birou.
Încerc să-mi reîmprospătez memoria și să-mi aduc aminte de ultimele lucruri pe care le-am făcut înainte de a pleca de acasă și așa era, uitasem hârtiile pe birou.
- Te-am mințit pentru că nu am avut curajul să îți spun, nu știam cum vei reacționa.
- Lasă asta acum, ai reușit să vorbești cu Samira? Ți-ai văzut fiul?
- Am vorbit cu ea însă discuția a început destul de prost dar s-a încheiat cu bine.
- Și fiul tău l-ai văzut, ai vorbit cu el?
- Da, de fapt am vorbit cu amândoi, abia venise de la grădiniță și.....nu știu care din ei doi este fiul meu, Samira vrea să mă atașez de amândoi, mâine sunt invitat la prânz.
- Trebuie să fi fost un șoc pentru ea atunci când te-a văzut prima dată.
- Da, a fost însă mor de nerăbdare să îi revăd mâine și îmi este foarte dor de Rania.
- A întrebat cam toată ziua de tine, te iubește foarte mult ar trebui să fiu geloasă.
- Dar nu ești, ești o ființă atât de bună Aziza.
- Nu mă mai alinta atât, vezi mâine când te vei duce acasă la Samira sper că nu o vei face cu mâna goală?
- Adică?
- Of ce greu de cap ești câteodată, le vei duce câte un cadou băieților.
- Și ce aș putea să le duc?
- Cumpără două mingii, cu siguranță le place fotbalul.
- Bună idee mulțumesc de pont și Samirei un telefon.
- Un telefon ? De ce?
- I l-am spart în seara asta.
- Nu pot să cred că ai făcut așa ceva Ali.
- Ba am făcut, a sunat-o Pierre și m-am enervat .
- Ali, ce am discutat noi, era normal să-și găsească și ea pe cineva nu o poți condamna.
- Mă liniștește atât de mult să vorbesc cu tine Aziza.
- Știu, acum băgate la somn că mâine să fii în formă.
- Ți-am mulțumit vreodată pentru că exiști în viața mea?
- Personal da, public nu, chicotește.
- Mi-e dor de voi, vorbim mâine, noapte bună.
Mă întind în pat însă nu pentru a dormi ci pentru a analiza întreaga situație, următorii pași pe care trebuia să-i fac trebuiau să fie perfecți, fără nici o greșeală.