Samira - Poveste fără sfârșit ( volumul 2 )

(* 13 *)

"Allah, povestea se repeta"

SAMIRA:

Când am coborât scările și am văzut tristețea din ochii lui Said îmi venea să mă întorc înapoi, însă nu-mi puteam lăsa prietena baltă, i-am promis că voi fi alături de ea în cea mai importantă zi.
- Ești gata de plecare?
- Said.....îmi pare rău, știu cum este sufletul tău, poate că adevărata iubire încă ne așteaptă după colț, încerc să îl întăresc.
- Nu știu ce să mai cred Samira, poate ai dreptate, tocmai a sunat Eugen, Blanca a ajuns cu bine.
- Mulțumesc, ne vedem mai târziu bine? îi sărut obrazul și ies din casă.
Regretăm enorm că îi refuzasem dreptul la fericire Blancai dar altă soluție nu avea, mă bucuram în schimb că un mânz era pe drum, fructul iubirii lor.
Așteptând la semafor, privesc spre familia fericită care tocmai transversa pe trecere împingând un căruț , nu mă gândisem niciodată la un copil chiar dacă aveam aproape 30, încă nu puteam să mă înham la o asemenea responsabilitate. Ali......Ali ar fi fost singurul cu care aș fi făcut un copil, avea trăsături frumoase, înalt, un caracter puternic, deștept, zâmbesc la gândul băiețelului care îmi apare în minte, brunet și cu ochii albaștri, copia lui fidelă.
Visul îmi este întrerupt de telefon la care răspund imediat ce culoarea semaforului se schimbă.
- Bună ziua domnișoara Samira, sunt Anca Lungu asistenta la cabinetului ginecologic, voiam să vă întreb dacă luna acesta vă programez pentru injecție, având în vedere că luna trecută nu ați făcut-o.
- Nu am.......... ce? trag brusc pe dreapta.
- Luna trecută nu v-ați făcut injectia..
- La naiba, la naiba cum am putut uita, bat cu pumnul în volan.
- Sunteți bine?
Trecând prin filtrul minții, reușesc să-mi dau seama care este cauza simptomelor de greață , durerilor de cap, schimbarea bruscă de dispoziție.
- Da sunt bine, momentan aș dori doar un control urgent, când mă puteți primi?
- Mâine la ora 14:00 este bine?
- Este perfect, mulțumesc.
Închid telefonul și-l arunc pe scaunul din dreapta nu putea fi adevărat, nu puteam fi însărcinată, și totuși o mică probabilitate exista .
Aproape de starea civila găsesc o florărie de unde îi cumpăr un buchet mare de trandafirii viitoarei miresici, las mașina în locul de parcare și mă îndrept spre clădirea unde urma să aibă loc marele eveniment, îmi postez pe față cel mai mare zâmbet pentru a nu-i umbri fericirea Irinei.
- Samira ce mă bucur că ai ajuns, ne îmbrățișăm puternic.
- Domnule Zirea mă bucur să fiu alături de voi într-o zi atât de importantă, îi întind politicos mâna.
- Spune-mi Valeriu, mă simt mai tânăr.
Îi zâmbesc politicos și înconjor cu privirea camera în care ne aflam în căutarea altcuiva.
- Nu suntem decât noi 3 și am mai rugat un angajat să semneze alături de tine ca martor, nu au vrut să mai participe nimeni, spuse tristă Irina.
- Dar nu veți lăsa ca acest lucru să vă umbrească fericirea, încerc să-i îmbărbătez.
După oficializarea căsniciei ne îndreptăm spre restaurantul din apropierea cabinetului.
- Pentru voi, casă de piatră și multă fericire și înțelegere vă doresc, ridic paharul de șampanie.
Îl privesc pe domnule Valeriu de momente bune și îmi dau seama că nu este deloc în regulă.
- Îți mulțumesc draga mea prietenă, și eu am de făcut un anunț, de fapt este cadoul meu de nuntă pentru soțul meu iubit, se ridică Irina în picioare, sunt însărcinată în 5 săptămâni, felicitări dragul meu vei fi din nou tată.
În loc să își îmbrățișeze proaspăta soție, Valeriu își duce mâna în dreptul inimii și apoi sub privirile noastre se prăbușește pe podea.
Strigătele de ajutor ale Irinei îi alarmează pe angajații restaurantului chemând de urgență ambulanța.
Mă aflu în mașină urmând ambulanța care gonea cu mare viteză spre spital, starea lui Valeriu era foarte critică, încercând să o protejez de emoții puternice am oprit-o pe Irina să se urce în ambulanță alături de soțul său și acum stă înmărmurită pe scaunul din dreapta a mașinii mele.
- Va fi bine, ai să vezi îi pun mâna pe picior.
- Și dacă rămân singură și cu un copil, cum mă voi descurca Samira?
- Nu vei rămâne singură, Valeriu își va reveni vei vedea, ai încredere în Dumnezeu, vă veți crește copilul împreună.
Ajunși la spital rămânem în sala de așteptare, privesc ceasul, era trecut de ora 20:00 știam că la această oră familia mea era în jurul mesei savurând cina.
Mă îndepărtez puțin de Irina și formez numărul fratelui meu, care culmea are telefonul închis așa că sun pe fix.
- Casa familiei Bakur-Iovan.
- Da este acasă, în acest moment s-au așezat la masă membrii familiei împreună cu oaspeții.
- Avem oaspeți?
- Domnul Ali și soția sa.
- A! Mă ...bucur vreau să discut cu fratele meu îl poți chema puțin?
- Sigur, o clipă.
Încep să-mi mușc buzele de nervi, nu era de ajuns că mă facu să mă îndrăgostesc de el deși era căsătorit, acum vine și în casa mea să se plimbe cu soția sa care culmea cică o iubește ca pe o soră, impocritul!
- Samira? Ești bine? îl aud pe Said.
- Eu da, Said nu știu dacă fac bine sau nu ca te-am sunat dar sunt la spital.
- La spital? Ce ai pățit?
- Eu nimic, domnul Zirea soțul Irinei se pare că a suferit un infarct, starea lui este destul de delicată, cred că Irinei i-ar face bine puțină companie.
- Dumnezeule, imediat ajung la ce spital ești?
- La Fundeni.
- În maxim 10 minute ajung acolo.
Pierdută în gândurile mele închid telefonul și mă așez pe scaun alături de Irina, exista o mare posibilitate ca amândouă să fim două mame singure si cu Blanca 3
Trebuia să fim puternice și să facem față tuturor greutăților.
Îmi rezem capul de perete și îl întorc spre ea, Irina privea spre nicăieri plânsă, nu știu ce aș fi putut să-i mai spun în aceste clipe având în vedere că și eu eram la pământ cu moralul.
- Samira, Irina, intră în grabă fratele meu urmat de Victor.
- Ați venit, mă bucur când îi văd pe amândoi în schimb Irina nu schițează nici un gest.
- Ce știți a ieșit doctorul? întreabă Victor.
- Nu, încă nu a ieșit nu știm nimic, de fapt acum vine, le fac semn spre bărbatul cărunt îmbrăcat în halat alb.
- Sunteți soția am înțeles, nu? se adresează Irinei.
- Da, cum se simte Valeriu?
- Ne pare rău, pacientul tocmai a decedat, timp de 30 de minute au fost efectuate manevre de resuscitare, fără rezultat însă.
- Nuuuuu, cade în genunchi răspunsă de veste, Said se repede să o cuprindă în brațe și să o ajute să se ridice, fără rezultat, Irina îi leșină în brațe.
- Vă rog să ne ajutați, strig la doctorul care ne privea, este însărcinată.
Vestea cade ca un trăsnet peste Said care nu mai reacționa, o privea cum stătea inertă în brațele sale și atât.
- Said hai să o ducem într-un salon , acolo i se va face un calciu și își va reveni, îl îndrumă Victor.
Nu îi urmez, rămân pe hol, trebuia să îmi las la o parte gândurile și trăirile mele si să mă gândesc cum voi reuși să iau legătura cu familia domnului Zirea și ce va dori Irina să facă în continuare.
- Nu vă supărați credeți că ați putea să-mi înapoiați telefonul domnului? întreb asistenta care tocmai ieși din cameră în care încă se afla trupul neînsuflețit, aș vrea să îi anunț familia.
- Sigur în câteva clipe veți primi o sacoșă cu hainele și obiectele personale.
- Mulțumesc .
Dureros și neașteptat a fost răspunsul pe care l-am primit din partea familiei Zirea la aflarea veștii decesului, au refuzat orice discuție legată despre el, nici moartea lui nu ia înduplecat, așa că Irina hotărâse ca funerariile să aibă loc a doua zi în jurul orei 12:00.