Samira - Poveste fără sfârșit ( volumul 2 )

(* 22 *)

"Nu mai vorbi femeie sărută-mă odată că mor aici!"

ALI:

Stăteam în fața ușii emoționat, transpirat ținând în mâna dreaptă un buchet mare de trandafiri roșii și în mâna stângă două mingii.
- Bine ai venit, îmi deschide zâmbitoare Samira ușa.
Îi întind buchetul de trandafiri incapabil să-i spun ceva, vrăjit de frumusețea ei, intru în casă și după o inspecție rapidă cu privirea îmi încolăcesc mâna liberă în jurul taliei ei și îmi lipesc buzele de ale ei.

- Ali, îmi strici buchetul!
- Îți cumpăr o florărie întreagă dacă asta își dorești.
- Am uitat că stau de vorbă cu un magnat.
- Unde sunt ? întreb nerăbdător.
- Hai, vino cu mine, mă trage de mână intrând în salon unde îi găsesc pe cei doi că se jucau.
- Băieții, a venit Ali, îi anunță Samira.
Aceștia își abandonează jocul, se ridică în picioare și se aliniază în fața mea.
- Bună Ali, eu sunt Adam, întinde mânuța.
- Și eu sunt Alan îi copiază gestul fratelui său.
Mă așez în genunchi în fața lor zâmbind și tremurând emoționat.
- Mă bucur foarte mult să vă cunosc, le strâng mânuțele bărbătește pe rând.
Îi privesc pe rând vrăjit simțeam că visez și că este prea frumos să fie adevărat.
- Mingiile sunt pentru noi? Sparge bula în care intrasem Alan.
- Da, vă rog să mă scuzați, încep să reacționez, este pentru voi, am presupus că vă place fotbalul, le întind pe rând mingiile.
- Foarte mult.
- Băieți vă rog să mergeți să vă spălați pe mâini și să trecem la masă.
- Bine mami, răspund amândoi în cor și pleacă.
- Sunt atât de frumoși, perfecți, privesc în urma lor.
- Așa este, sunt doi copii foarte inteligenți, îi vei îndrăgi cu siguranță acum hai să mergem să ne așezăm, îmi face semn să o urmez.
Intrăm în bucătăria ei imensă în mijlocul căreia era o masă mare frumos aranjată și plină de bunătăți.
- Sper să îți placă ce am gătit.
- Îmi place tot ce ține de tine, o iau în brațe încercând să o sărut.
- Ali ne pot vedea băieții, încearcă să mă împingă.
- Da scuze, mă retrag și mă așez pe scaunul care îmi este indicat.
Cei doi intrară gălăgioși în bucătărie și își ocupă locurile lor obișnuite la masă.
- Ali ști că ne vom muta în România? mă întreabă vesel Alan.
- Da, am auzit mă bucur foarte mult.
- Tu stai în România?
- Acum da.
- Ai copii? mă întreabă Adam.
Îmi pierd zâmbetul și o privesc încurcat pe Samira căruia îi cer ajutorul.
- Bineînțeles că are copii, le răspunde în locul meu.
- Da? Câți?
- Pai am o fetiță pe nume Rania și......doi băieți, îi simt zâmbetul Samirei.
- Atunci vom avea cu cine să ne jucam când ajungem, răspunde Alan bucuros.
- Acum gata cu întrebările haideți să mâncăm, continuăm apoi.
Pe tot parcursul prânzului mi-am plimbat privirea în liniște la ei și la Samira care îmi zâmbea încurajator.
- A fost delicios, exclam la sfârșit.
- Mami este cea mai bună bucătăreasă, spun în cor.
- Mama voastră este cea mai bună în tot ce face.
- Gata încetați cu lingușelile, se ridică de la masă și începe să strângă farfuriile.
- Să te ajut, mă ridic și eu.
- Nu, tu vei merge cu băieții în salon, după ce termin vă voi urma.
Luat prin surprindere de cei doi care vin spre mine și mă prind de mâna îi urmez în salonul mare și decorat cu gust.
Mă așez pe canapea pentru că altceva nu știam ce să fac.
- Ali vrei să te joci cu noi? Îmi face semn cu mânuța Alan să mă apropii de măsuță pe care era înșirat jocul lor.
- Sigur! Dacă îmi explicați și mie despre ce este vorba, mă așez și eu în genunchi alături de ei.
- De fapt vrem să discutăm ca între bărbați, îmi spune Adam.
Îmi măresc ochii spre el încurcat, neștiind la ce să mă aștept.
- Tu o iubești pe mama noastră? începe interogatoriul Alan.
- Foarte mult, mereu am iubit-o.
- Și atunci unde ai fost atâta timp? completă Adam.
Amuțisem , nu știam ce să le răspund cine ar fi zis că marele Ali Bin al Saud nu va avea un răspuns la o întrebare pusă de un copil de 4 ani.
- Păi în România.....
- Și de ce nu am știut despre tine în tot acest timp?
- Eu și bunicul vostru avem câteva afaceri împreună de care trebuie să mă ocup și.....
- Adam! îl strigă Alan, uită-te bine la Ali, cu el are mami pozele pe telefon, încep să mă examineze atent amândoi.
- Are poze pe telefonul? întreb mirat.
- Da, ori de câte ori se uită la ele ochii ei se umpleau de lacrimi.
Asta era încă o dovadă că ea nu m-a uitat în tot acest timp și că mă iubești la fel de mult așa cum o iubesc și eu.
- Și vei locui cu noi în România?
- Momentan nu, dar vom locui.
- Așa ne-a promis și Pierre, spune trist Adam.
Doar auzindu-i numele îmi reapare sentimentul de gelozie și îmi strâng pumni cu furie.
- El și l-a dorit pe Pierre ca tată, face semn cu degetul Alan, cum toți copii de la grădinița noastră au câte un tătic am vrut și noi dar nu pe Pierre, știi de ce? se apleacă spre mine șoptind.
- De ce?
- Pentru că este negru și apoi lumea ne va întreba de ce noi nu suntem ca el dacă este tatăl nostru.
- Alan, mami ne-a învățat să nu facem diferențe între oameni ai uitat, se ridică Adam în picioare supărat.
- Ce se întâmplă aici? intră Samira.
- Nimic mami, se apropie cei doi șmecheri de masa cu jocul prefacandu-se atrași de joc.
Samira mă privește întrebător însă aleg sa le fiu părtaș băieților spre bucuria lor.
- Dacă ați terminat jocul haideți sus, este ora de somn.
- Dar mami avem musafirii, spune Alan trist.
- Ali va mai veni la noi, acum vreau să vă luați la revedere de la el.
Ne ridicăm pe rând în picioare și ne pregătim pentru momentul de despărțire.
- Ali ne-a făcut plăcere că ai venit la noi și mulțumim pentru mingii, îmi spune Adam distant însă Alan se apropie de mine cu mânuța întinsă bărbătește.
Cobor la nivelul lui și îi privesc ochișori frumoși și sinceri în timp cei îi strâng ușor mânuța.
- Eu aș vrea că tu să fii tăticul nostru, se apleacă și îmi șoptește la ureche.