Dorințe descătuşate

8

Colin pov.

         Asistam la discuția dintre Miller şi unul dintre colegii săi, dar mintea mea nu era concentrată deloc pe ceea ce spuneau, iar el observă asta în momentul în care a fost nevoie să mă strige pentru a doua oară.

        — Hei, Russel! Vrei să dormi? Te-am deranjat? m-a întrebat ironic, făcându-mă să-i arunc o încruntătură urâtă.

         N-ar fi fost o idee rea să dorm pentru câteva ore, căci oboseala şi stresul, combinate cu gândurile mă făceau să nu mai dau randament.
    
        — Încă nu, am răspuns în timp ce mi-am trecut mâinile peste față, dar nu mai am mult, am mărturisit către cei doi, făcându-l pe Miller să îşi îndrepte privirea spre ceas.

       — Mai avem cam zece ore până ne vom întâlni cu omul de legătură, crezi că îți ajung? M-a întrebat în timp ce i-a făcut semn colegului său să se ridice de pe scaun şi să se îndrepte spre uşă.

        Acesta ascultă întocmai, dar nu reuşi să facă mai mult de doi paşi afară din camera aceea de motel ieftin în care mă cazasem, fiindcă două namile au tăbărât asupra lui, împărțind pumni şi picioare, făcându-mă atât pe mine cât şi pe Miller să adoptăm o poziție de defensivă, pregătiți oricând să folosim şi armele din dotare.

         A durat câteva clipe până când Garet, colegul lui Miller, era deja pe jos aproape inconştient, iar cei doi şi-au îndreptat atenția spre noi.

          L-am lăsat pe cel care mă fixase cu privirea să se apropie de mine şi am început la rândul meu o luptă corp la corp cu el, deşi dacă cineva ar fi văzut diferențele de gabarit dintre mine şi el, mie nu mi s-ar fi dat nici o şansă în fața namilei de doi metri, plină de muşchi şi cu o forță pe care am simțit-o din plin când pumnul acestuia mi-a atins atât obrazul cât şi abdomenul, făcând durerea să ajungă până la coaste. Cu toate astea, nu aveam timp de văitat. M-am îndreptat de spate şi cu o forță pe care doar adrenalina momentului m-a ajutat să o am, am ridicat piciorul undeva la baza gâtului său, aplicând o lovitură ce l-a făcut să pice ca secerat pe podeaua destul de neîngrijită. Nu era mort, iar eu ştiam asta. Doar îl adormisem pentru moment, îndreptându-mi atenția spre Miller care lupta la rândul său cu cel  pe care nu mai reuşea să îl stăpânească.

        Nici eu nu mai aveam suficientă forță, aşa că n-am ezitat şi mi-am dus mâna la spate, de unde am scos pistolul pe care l-am îndreptat spre namila numărul doi.

        — Ajunge! Am strigat, iar ei s-au uitat la mine, încetând să îşi mai împartă lovituri.

        Eram cu toții destul de şifonați, iar pe fața lui Miller citeam acum, dincolo de vânătăi, recunoştința că am intervenit, având timp la rândul său să îşi scoată arma de la locul ei, lipind-o mai apoi de tâmpla odiosului, în timp ce trase un scaun pe care îl îndemnă să se aşeze.

        Acesta privi când la mine când la partenerul meu, dar realiză că prietenul său era inconştient pe jos şi nu avea cum să îl mai ajute, aşa că se găsi nevoit să facă întocmai cum îi fusese spus.

        Miller îmi făcu semn să nu-l scap din priviri în timp ce el căuta cătuşele din dotare, undeva prin haina sa de piele, iar când le găsi se întoarse spre bărbat şi îl imobiliză.

         În tot acest timp, nu doar că l-am analizat, dar m-am gândit şi la cine s-ar fi putut afla în spatele acestui act idiot. Îmi era clar că cineva mă urmărise, dar încă nu îmi era la fel de clar şi motivul, deşi dacă mă uitam în trecut aveam să găsesc mii de motive.

        M-am apropiat de cel de pe scaun, lăsându-l pe Miller să îşi adune colegul de pe jos, şi am apropiat arma de el, deşi părea că acest lucru nu-l intimida deloc.

        — Cine şi de ce? am întrebat scurt şi la obiect, căci mă interesa prea puțin să fac cunoştință cu el. Era limpede că nu reprezenta decât o marionetă pusă de altcineva să mă atace.

         Acesta zâmbi arogant, vrând cumva să ascundă astfel o urmă de teamă pe care puteam să i-o citesc în privire, şi ridică din umeri sfidător, făcându-mă să mustăcesc nemulțumit, în timp ce simțeam că nervii îmi cuprind întreaga stare, iar cheful de a-l găuri puțin nu mai era departe.

         — Vorbeşte! i-am cerut şi am tras siguranța de la pistol, pregătindu-l de împuşcătură.

       Bărbatul înghiți în sec şi se foi pe scaun, ca mai apoi să scuipe câteva cuvinte.

        — Cine? întrebă doar pentru a răspunde tot el: nu ştiu. De ce? întrebă şi răspunse din nou: cred că răzbunare.

        Răspunsurile lui m-au făcut să zâmbesc. Făcusem nefericiţi destul de mulți oameni, iar ceea ce tocmai îmi spusese, era pentru mine căutarea acului în carul cu fân.

         Am aruncat o privire fugitivă spre Miller, iar acesta dezaprobă dintr-o înclinare a capului.

        — Cum ați ajuns aici? am continuat interogatoriul.

        Era evident că mă urmăriseră, dar pentru asta aveau nevoie să ştie că mă întorsesem în oraş, iar eu voiam să ajung la persoana aceea care aflase de prezența mea aici.

       — Vorbeşte! i-am cerut din nou, dar de data acesta l-am convins cu un glonţ pe care l-am tras undeva la picioare sale, fără a-l răni însă pe individ.

        Acesta tresări când auzi zgomotul produs de împuşcătură şi întoarse capul într-o parte, închizând ochii şi strângând din dinţi.

        — O femeie! Ne-a contactat o femeie! a răspuns într-un sfârşit, făcându-mă să mă încrunt şi să rămân mut de uimire.

        O femeie? Ce femeie? m-am întrebat în gând şi mi-am mutat apoi privirea spre Miller care se apropiase instant de noi.

          Doar Ema ştia că eram în oraş, dar nici măcar nu voiam să accept o ipoteză de genul acesta, aşa că am alungat imediat gândul din mintea mea, rămânând la fel de confuz ca înainte.