Dorințe descătuşate

27

Colin pov.

          Pentru prima dată de când mă întorsesem în Midletown, puteam să recunosc faptul că în sfârşit mă odihnisem îndeajuns, căci somnul mă furase pe nesimțite înainte ca gândurile să-mi tulbure mintea, iar atunci când soarele ajunsese deja în dreptul ferestrei mele, semn că trecuse de ora prânzului, mi-am impus în subconştient să mă trezesc, deşi trupul meu păru un trădător ce se simțea atras de cearşafurile moi şi delicat parfumate, lucru care mă determină să-mi lungesc somnul încă vreo cinci minute.

         Îmi îngăduisem acele cinci minute destul de lungi, în care n-am făcut altceva decât să mă foiesc, întorcându-mă de pe o parte pe alta, fapt care într-un final mă trezi de tot.

          Mi-am deschis ochii, iar primul lucru la care m-am uitat a fost ceasul, fiindcă nu-mi doream să-l fac pe Mike să mă aştepte, iar mai apoi cu toate forțele adunate, m-am ridicat din patul primitor cu direcția precisă: baia, unde aveam să mă îmbrac şi să mă pregătesc de ieşit.

         Dincolo de starea de moleşeală din care trebuia să mă dezmeticesc, aveam o senzație urâtă care mă urmărea încă din momentul în care vorbisem cu Mike la telefon. Poate că nu avea legătură cu el, sau poate că era suma a tot ce trăisem în ultimele zile, cert este că m-am îndreptat nerăbdător spre locul indicat de prietenul meu, încercând să păstrez aceeaşi discreție cu care mă deplasasem şi în ultimele ore.

          Nu fusesem niciodată în Catedrala Saint Patrick, dar atunci când păşisem pe uşile imense de fier, un fior ciudat străbătu întreaga mea ființă, ridicându-mi până la ultimul fir de păr de pe corp, de parcă mi-ar fi păsat brusc de ideea că eram în casa unei divinități supreme. Oriunde îmi întorceam privirea părea pustiu în jurul meu, iar liniştea din încăpere îmi crea aproape un sentiment de teamă, deşi unicele priviri asupra mea, păreau a fi cele ale statuilor ce înfățişau diverşi sfinți în diverse ipostaze.

         Am încercat pentru câteva clipe să fac abstracție de gândurile alea şi păstrând totuşi distanța, am păşit încet spre Altar, hotărând într-un final să iau loc pe o bancă de pe rândul din mijloc, până când Mike avea să mi se alăture.

         — Colin!

         Vocea lui se auzi în spatele meu, într-o încercare eşuată de a fi şoptit, căci răsună cu ecou în toată încăprerea, făcându-mă aproape să tresar.

          — În sfârşit! am spus mai mult ca pentru mine, cuprins de oarece emoţii şi m-am ridicat în picioare pentru a-l întâmpina atunci când se apropie de mine.

         — Frate! mi se adresă din nou acesta, aşezându-se odată cu mine pe bancă.

         — Ce te ține aşa îngrijorat? l-am întrebat direct, căci îmi doream să scot, dacă ar fi fost cu putință, cât mai rapid informațiile de la el.

          — Te anunț încă de pe acum că am venit fără să ştie Barton, a început, aruncându-mi o privire fugitivă pentru a vedea dacă sunt atent la el şi dacă îl urmăresc, moment în care am aprobat tacit, iar el şi-a reluat ideea. Pe tine te crede deja compromis încă de când ți-a încredințat misiunea şi vrea cu orice preț informațiile de la Ema, iar eu...
Nu mai termină ce avea de zis, ci evită câteva clipe disperante.

         — Tu ce? am întrebat nesigur, căci nu-mi plăcea tonul pe care o spusese.

         — Ar trebui să calc peste cadavre ca să le obțin, a completat pe acelaş ton şi cu aceeaşi față îngrijorată.

        Citisem în ochii săi deznădejdea, dar tot nu-mi explicam cum ajunsesem în acea ipostază.

         — Mike, credeam că eşti curat, am mărturisit, înghițind cu greu nodul ce mi se formase în piept. Cu ce te are Barton la mână? am întrebat inevitabil, făcându-l pe blond să-mi arunce o nouă privire, de data aceasta încețoşată de lacrimi.

         — Am făcut şi eu greşeli, Colin! a răspuns evaziv, ridicând din umeri şi alarmându-mă. Cum crezi că am supraviețuit? a mai completat cu aceeaşi voce tremurândă, evitându-mi privirea.

         N-am fost în stare să-i mai răspund nicicum, fiindcă mare parte din vină pentru faptul că nu mai ştiusem nimic unul despre altul mi se datora, aşa că m-am limitat la a-i aşeza încurajator o mână pe umăr, şi la a ofta din greu. Uram faptul că Barton ne juca pe degete după bunul său plac, de parcă am fi fost nişte pioni neimportanți în lupta sa împotriva mafiilor cărora nici o agenție nu le mai făcea față. Ştiam asta încă de la început, dar oarecum,  îmi plăcea să cred că mă înşelasem.

         — Vom face cumva să le ai! i-am spus mai apoi, deşi habar n-aveam cum puteam să o conving pe Ema să mi le dea.

        Am aruncat o ultimă privire spre altarul catedralei de parcă m-aș fi rugat pentru un miracol și m-am ridicat de pe bancă, cu Mike pe urmele mele. Uram faptul că toate se învârteau în jurul Emei, fiindcă teama de a nu putea să o protejez dacă ar fi fost nevoie îmi paraliza orice încercare de a părea indiferent.

         — Îmi pare sincer rău! l-am auzit pe Mike spunând, dar n-am avut timp să-i răspund, fiindcă un puști a intrat alergând în biserică și a pus la picioarele noastre ceva, moment în care instinctiv am făcut câțiva pași în spate, deși la o privire mai atentă am observat că era un telefon pe al cărui ecran rulau niște imagini, iar dedesubt avea un cronometru care  începuse o numărătoare inversă.

         — Hei! Oprește-te! Am strigat în urma lui, dar acesta alerga atât de rapid încât mă îndoisem că mă mai auzise, în schimb Mike, spre deosebire de mine care mă blocasem efectiv, o luă pe urmele puștiului în pași alergători.

          Cu același sentiment neplăcut ce mă urmărise întreg timpul de când mă trezisem, m-am apropiat de dispozitiv, aplecându-mă după el și analizând mai bine imaginile, care-mi făcuseră inima să gonească într-un ritm nebunesc, de parcă ar fi vrut să-mi sară din piept.

          Nu acum! Nu și tu! am reușit să îngaim ca pentru mine, căci mă simțeam brusc sufocat și aerul părea că-mi lipsește din ce în ce mai mult cu fiecare imagine a persoanei torturate, ce se derula cu încetinitorul în fața ochilor mei, creând panică.

         Ce dracu se întâmplă? m-am întrebat cuprins cu adevărat de disperare și deznădejde.