Dorințe descătuşate

30

       Colin mă privi pentru o secundă, după care scană ecranul telefonului şi răspunse.
   
       — Da! am auzit ca prin vis, căci nu reuşeam să mai rămân concentrată la discuție din cauza emoțiilor care mă trecură instant.

       Îmi simțeam fiecare bătaie a inimii, din ce în ce mai intens, iar faptul că nu reuşeam să aud ce i se spunea mă determina să-i susțin privirea de parcă aş fi putut citi în ea, lucru total neadevărat având în vedere că el nu schița nici cel mai mic gest din care să fi putut observa ceva. 

        Mike se propti şi el lângă Colin, adoptând o poziție serioasă şi încercând să tragă cu urechea dincolo de liniştea apăsătoare pe care prietenul său o păstra.

         — Voi fi acolo! îl asigură Colin pe cel care probabil îi dăduse directive în tot acel timp care mi se păru interminabil, şi închise privind lung ecranul, de parcă ar fi vrut să-mi evite privirea iscoditoare.

        — Vei fi unde? am reuşit să întreb, făcându-l să-şi îndrepte atenția spre mine.

        — Ema, mi se adresă într-un final, cu o voce destul de gravă şi impunătoare. Ăsta e un sfat, continuă pe acelaşi ton grav, făcând abstracție de sprâncenele care mi se arcuiră într-o încruntătură atunci când îi auzisem vocea. Stai departe de probleme! Continuă apropiindu-se de mine pentru a-şi sprijini câteva secunde mâna pe umărul meu. Ți-am promis că voi merge după el şi asta voi face, mă asigură fixându-mi chipul şi mângâindu-l uşor cu degatul mare de la mâna ce urcă încet de pe umăr până pe pielea fină a feței mele.

          — Vin cu tine! am încercat să mă răzvrătesc. Cu voi! M-am corectat mai apoi căci Mike făcu câțiva paşi până în spatele lui Colin pentru a-mi arunca o privire mustrătoare.

          — Du-te acasă la Eliza, Ema! mă sfătui şi acesta, creând în aer o tensiune apăsătoare.

         Probabil involuntar sau nu chiar, acesta dezvălui o parte din marele secret care-mi umbrea liniştea pe care ar fi trebuit să o simt avându-l pe Colin aproape.

          Mi-am plimbat subtil privirea de la unul la celălalt, iar atunci când am întâlnit-o pe cea a lui Colin, o piatră părea să-mi strivească pieptul, făcându-mi respirația să înghețe.

         — Da! afirmă şi acesta. Du-te acasă la... cine-i Eliza? întrebă, arătând interes pentru numele rostit de Mike.

         Fiica ta! Fiica ta, la naiba! Mi-am strigat în minte, deşi adevăratele vorbe mi se blocaseră înainte ca eu să le pot rosti. Mi-era frică să-i spun asta. O frică inexplicabilă de a nu pierde afecțiunea pe care ar fi putut să o mai simtă pentru mine, teama de a nu-l determina să mă urască pentru că i-am ascuns asta voit. Nu eram pregătită pentru respingerea lui. Nu într-un moment ca ăsta.

        — Lasă asta! am murmurat în apărarea mea, de parcă nu ar fi fost nimic de spus, încercând să minimizez importanța acelei informații, dincolo de încruntătura aruncată de Mike peste umărul lui Colin. Nu merg niciunde! Vin cu voi! am spus hotărâtă.

        Colin păru să uite de întrebarea pe care mi-o pusese secunde în urmă şi mi se adresă din nou.

        — Eşti sigură? Poate fi sinucidere curată, a încercat să mă facă să mă răzgândesc.

        — Foarte! am răspuns fără ezitare, căci mai bine aş fi murit străpunsă de un glonț decât de neliniştea de a nu şti ce se întâmpla.

        — Atunci pregăteşte-te să vizitezi portul Lenov, mă anunță înainte să treacă pe lângă mine, ieşind rapid din catedrală.