Dorințe descătuşate

16

Colin pov.

          Încercam să ignor protestele Emei şi să ajung cât mai repede la maşină, căci locul avea să devină nesigur atunci când Sima avea să se simtă încolțit.

         Ştiam despre ei că au penetrat de mult sistemul politic din Midletown, poate chiar mai mult decât o făcuse chiar Tom cu ajutorul lui Jack, astfel că nu exista practic niciun progres real în oprirea operațiunilor acestei grupări sau a oricărei alteia la fel de bine închegată, dar cum să-i fi explicat asta tocmai Emei, care se voia a fi un agent onest şi incoruptibil?

          I-am aruncat o privire fugitivă, în timp ce mă apropiam de scara de incediu pe care urcasem, însă fără a-i da drumul la mână, din frica de a nu se îndepărta de mine și de a o pierde în drumul spre maşină, deşi la un moment dat am avut chiar intenția de a o lua pe sus, căci încă mai schiopăta din cauza rănii de la picior, rană ce ne încetinea din graba de a ne îndepărta de locul acela ce avea să devină nesigur, pentru oricine s-ar fi nimerit calea acelor indivizi ce nu se sfiau să mânuiască armele pe care le dețineau, părând chiar neînfricați în fața legii. În fond, nici nu aveau vreun motiv să se teamă. Din momentul în care intraseră în acea grupare se ştia că viața lor se rezuma doar la ilegalități şi atârna de firul voinței lui Sima.

         Gândul ăsta mă făcea să mă înfior oarecum, întorcându-mă în trecut, acolo unde Tom îmi conducea acțiunile, făcându-mă să comit pentru el fapte pe care nu credeam că o să le comit vreodată, până când roata s-a întors. Mi-a venit chiar să şi zâmbesc amar, când în fața ochilor mei a apărut ultima imaginei a întâlnirii dintre noi. Aproape revedeam teama din ochii lui atunci când crezuse că-l voi ucide, deşi nu am făcut-o... de dragul ei, iar asta mă făcea să fiu perfect conştient că Ema fusese, şi încă mai era, un pion foarte important ce mă lega şi mă dezlega în acelaşi timp de Cambel.

          Am scuturat subtil din cap de parcă aş fi vrut să alung astfel de gânduri şi mi-am reîndreptat atenția spre Ema, căreia i-am făcut semn să coborâm pe acea scară, iar ea mi-a confirmat dezamăgită.

           După câteva trepte coborâte, atunci când am simțit scara metalică tremurând, mi-am dat seama că Ema venea în urma mea, dar tot mi-am ridicat privirea pentru a verifica, moment în care ochii mei au rămas fixați pe arma ce se întrezărea sprijinită în bata pantalonilor, undeva la spatele ei ce rămânea pe jumătate dezgolit de tricoul şi geaca de piele, atunci când aceasta rămânea cu mâinile ridicate în sus.

          — Hei! Eşti bine?
M-a întrebat, oprindu-se la rândul său şi aruncând în jos spre mine o privire, făcându-mă să realizez că rămăsesem pe loc, cuprins de o stare ciudată pe care am mai trăit-o doar atunci când ne-am revăzut în acel depozit.

          — Îhâm!
Am îngâimat mai mult pentru a nu da explicații, incapabil oricum să spun ce anume mă ținuse în loc, şi am rupt contactul vizual, reluând coborârea cu gândul la acel moment în care mă amenințase cu arma.

          Fusese atât de... ciudat! Eram în tabere separate, dar cumva... împreună, deşi eram conştient că ea încă nu era convinsă de asta, iar eu ştiam că aveam să o dezamăgesc din nou, chiar dacă tot ce făceam era cumva spre binele nostru.

          Noi... ce frumos ar suna asta..., dar n-am apucat să-mi termin gândurile, căci un sunet asurzitor a răsunat probabil în întreg cartierul, făcând-o pe Ema să se dezechilibreze puțin, lucru care o îndemnă să-şi încleşteze mâinile pe treapta de metal de care se ținea şi să-mi arunce o privire în care puteam să depistez în semilumina aia oferită de lună, atât uimire cât şi spaimă.

           — Ce-a fost asta? a întrebat imediat, grăbindu-se să termine la rândul său de coborât scara.

           — Nu ştiu exact.
Am răspuns sincer, iar după ce am ajutat-o să se pună pe picioare, mi-am învârtit privirea de jur împrejurul nostru, fără a putea observa mare lucru, având în vedere că ne aflam deja undeva între acoperiş şi etaj, în dreptul liftului pe care trebuia să-l luăm până la subsol, acolo unde aveam maşina.

           — Ceva nu e în regulă! Ema s-a grăbit să spună şi m-a luat de mână, trăgându-mă până la partierul clădirii, iar mai apoi afară în stradă, contrar gândurilor mele de a ne urca în maşină şi de a ne căra naibii de acolo, deşi cumva, mă lăsasem condus şi de propriu-mi impuls de a verifica acea situație, despre care credeam că nu fusese deloc întâmplătoare.

            Ştiam încă din momentul în care auzisem ceea ce păruse a fi o explozie, că acela fusese doar sunetul care prevestise haosul în mijlocul căruia ne nimerisem.

           Încercam să țin pasul cu Ema, care se oprise inițial pentru a scana din priviri împrejurimile, hotărând într-un final să coboare în josul străzii, făcându-şi loc printre curioşii adunați să vadă ce se întâmplase, mai hotărâtă ca niciodată, ignorând până şi strigătele mele ce o îndemnau să se întoarcă sau măcar să mă aştepte.

             Faptul că multe persoane ieşiseră în stradă pentru a verifica sursa zgomotolui, mă irita pentru că din totdeauna am urât băgăcioşii şi mă bucura în egală măsură, căci puteam să mă pierd în umbrele siluetelor, ferindu-mă astfel de privirile oficialilor care sosiseră la rândul lor, începând să perimetreze zona din fața casei pe care Ema o filase până nu demult.

           — Agent Ema Cambel, s-a prezentat unuia dintre colegii de breaslă ce era responsabil cu perimetratul zonei şi păstratul persoanelor curioase la distanță, probabil arătând insigna, şi făcându-mă să înghit în sec. Ce... ce s-a întâmplat aici?
Am auzit-o întrebând, iar când am ajuns în rândul din față, ochii mei au fost furați de imaginea focului ce ardea mocnit ultimele rămăşițe a acelei clădiri vechi, ce zăcea la pământ făcută zob.