Dorințe descătuşate

10

       
        Mă simțeam mică, gândindu-mă la faptul că trăiam într-o lume în care traficul de persoane şi traficul de droguri puteau fi posibile cu ajutorul traficului de influență. Tom era un exemplu perfect în acest sens. Cine s-ar fi gândit că nemernicul acela ascundea sub prestigiul unui avocat de succes, o adevărată rețea de droguri şi prostituție, în care era să fiu prinsă chiar şi eu? Mi se întorcea stomacul pe dos, ori de câte ori gândurile îmi zburau la momentul în care ajunsesem să fiu răpită din greşeală, de oameni care-l cunoşteau pe t... Tom şi dădusem peste Miriam, biata fată ce s-a stins pe brațele mele, atunci când m-am dus după Ana.

          Aveam atâtea motive să-l urăsc şi să-l vânez ca pe un câine... până când aveam să-mi stăpânesc setea de răzbunare. Îmi doream să-l privesc în ochi atunci când avea să fie pedepsit pentru tot ce a fost în stare să ne facă, deşi nici o pedeapsă nu era suficient de aspră încât să-i şteargă de pe conştiință ororile pe care le-a comis.

         Mi-am luat geaca din cuier şi cheile din suport, ieşind pe uşă înainte ca Elena să se întoarcă acasă cu fetele şi să mă oprească. Piciorul mă jena, dar era o durere suportabilă care nu mă împiedica la condus, aşa că fără să stau prea mult pe gânduri în doar câteva minute, eram deja la volanul maşinii mele, mergând spre birouri.

          Aveam nevoie de o discuție cu Howell, pentru a şti cum aveam să mă mişc pe mai departe. Mă simțeam oricum pe cont propriu, dar voiam să verific cât de tare mă ajuta sau mă încurca propriul meu şef.

          Pentru că renunțasem la cârja ajutătoare din dorința de a nu părea prea vulnerabilă, am urcat cu greu scările de la intrarea în instituție, strângând din dinți şi afişând chiar un zâmbet strâmb celor care treceau pe lângă mine cu încetinitorul, gata-gata să mă prindă dacă aveam să cad.

         Spre fericirea mea, nu am avut nevoie de nici un ajutor, reuşind să ajung până în holul larg, unde predomina o linişte cel puțin ciudată.

         Mi-am rotit privirea de jur împrejurul meu, iar în momentul în care am zărit-o pe Sarah, colega de birou al lui Miller, m-am îndreptat spre ea, făcând-o să rămână lângă automatul de unde îşi luase o cafea, aşteptându-mă.

         — Hei! am spus şi am ridicat o mână în aer în semn de salut, în timp ce mi-am curbat buzele într-un zâmbet. Unde e toată lumea? am întrebat înainte ca ea să apuce să-mi răspundă la salut.

         Fata s-a apropiat de mine şi aproape şoptind, mi-a spus cu o voce destul de gravă, indicând biroul unde se aflau toți:

           — Toată lumea e în sala de şedință cu şeful.

           Interesant, am gândit ca pentru mine şi i-am afişat un nou zâmbet celei care aştepta probabil să-i mulțumesc, după care m-am îndreptat întracolo, deşi am ezitat câteva secunde pe hol, ascultând vocea lui Howell, care se auzea încă dinainte să intru pe uşă.

          — ... pentru asta avem nevoie de cineva acolo. În mijlocul lor...

         Şi am intrat, atrăgând atenția tuturor asupra mea.

         — Ema?! Ce cauți aici?
Howell s-a grăbit să mă întrebe, cuprins de o uimire destul de vizibilă-i pe chipu-i acoperit de riduri formate de încruntătura pe care mi-o afişă.

         — Am venit să iau nişte dosare şi mi s-a părut stranie liniştea de pe palier, aşa că am venit aici să văd dacă e totul în regulă.

         Howell a zâmbit înțelegător, deşi nu ştiam cât crezuse din ceea ce îndrugasem acolo. Mințisem pe jumătate, căci adevăratul motiv pentru care eram acolo era chiar el.

         — Vrei să rămâi sau...? mă întrebă mai apoi, deşi cred că îşi dorea cu ardoare să mă car de acolo.

         De ce nu? M-am întrebat şi m-am aşezat pe scaun, sub privirile tuturor. Eram foarte curioasă cărei anchete se dedicase atât de tare, încât convocase din nou pe toată lumea.

         — Rămân! am spus clar, dându-i de înțeles că poate continua.

         Acesta aprobă tacit şi îşi reluă discursul, fără a se obosi să îmi explice şi mie despre ce era vorba.

        — Avem trei dispariții suspecte, iar ceva îmi spune că nu sunt întâmplătoare.
Continuă Howell, în timp ce se îndreptă spre un panou pe care avea aşezate trei poze ale unor fete cu vârste cuprinse între şaptesprezece şi douăzeci şi doi de ani.

        — Dacă avem noroc, după denunțul făcut de Steven Ladrick, cele trei ar putea fi găsite în ghearele grupării Sima, de unde am scos-o şi pe Lidia.

          Lidia. Ştiam cazul acela în care o minoră fusese recrutată şi transportată până aproape de graniță, în ideea de a fi obligată ulterior să se prostitueze, deşi un agent a aflat la timp despre drama prin care trecea aceasta şi misiunea de salvare s-a dovedit a fi un succes, în ciuda faptului că doar doi dintre membrii grupării fuseseră arestați şi condamnați, fără a fi dispuşi să ofere informații referitoare la cei care se aflau cu adevărat în spatele acelei rețele. Ar fi murit de mâna lor acolo în puşcărie dacă suflau ceva, aşa că din două rele, câțiva ani în plus de închisoare părea cea mai bună alegere.

         — Ştiți unde se află? m-am trezit întrebând, căci mi se părea pierdută orice moment în care se întârzia descinderea la locul în care erau captive.

         — Da! Ştim, dar...
A apucat Howell să zică, înainte ca eu să mă ridic în picioare, atrăgând din nou atenția asupra mea.

         — Atunci să mergem! i-am îndemnat pe toți, făcându-i să mă privească înciudați.

         — Nu e chiar aşa...

         Iar atunci am izbucnit, plină de nervi vizavi de propriul meu şef.

         — În infernul acela orice clipă contează. Nu e timp de pierdut! Trebuie să faceți ceva.

         —Asta facem, Cambel! Ai uitat cine e şeful? mi-a tăiat elanul cu voce dură şi atunci am încremenit. 

         Avea dreptate. El era şeful şi el hotăra ce era de făcut, dar eu mă lăsasem purtată de valul furiei care mă cuprinsese la gândul propriei experiențe păstrate doar pentru mine.   

        Cu o furie reprimată m-am aşezat din nou pe scaunul liber, înghițindu-mi toate argumentele şi am susținut privirea fixă a lui Howell atât timp cât m-a privit şi el. Aparent aveam acelaşi ţel. Dreptatea. Dar simțeam că dreptatea pe care o făcea el, era departe de dreptatea pe care voiam să o fac eu.