Dorințe descătuşate

11

        Am ascultat în liniște ca Howell să termine tot ce avea de spus, fără a-l  mai întrerupe, şi nu de puține ori l-am surprins aruncându-mi priviri tăioase, iar asta mă făcea să am câteva sentimente de remuşcare vizavi de intervenția mea de mai devreme, făcându-mă chiar să realizez că trebuia cu siguranță să-mi stăpânesc impulsurile, căci nu voiam să fiu înlăturată din anchetele cele mai importante.

        După spusele lui, aveau să acționeze chiar în acea seară, când cei din gruparea Sima, urmau să se reunească la adresa indicată de Ladrick, după ce doi dintre agenți filaseră casa timp de două zile şi reuşiseră să facă un plan de atac.

        Vreau să merg şi eu. Trebuie! Am gândit ca pentru mine şi am aşteptat ca sala de şedințe să se golească, rămânând în încăpere doar eu şi Howell.

        Acesta si-a ridicat fundul de pe birou, apropiindu-se de mine destul de furios.

        — Cambel, ce cauți aici? m-a întrebat cu o răceală ce mi-a transmis fiori pe şina spinării, de parcă l-aş fi deranjat.

        L-am privit câteva secunde, iar atunci când mi-am revenit, am înghițit nodul ce-mi bloca vorbele şi i-am răspuns de parcă el n-ar fi ştiu.

        — Aici lucrez. M-am întors la lucru, am mințit pe moment, căci altă idee nu-mi venise.

        El a mustăcit de câteva ori şi după ce a zâmbit ca pentru sine, mi s-a adresat din nou, de data aceasta ceva mai calm.

        — Eşti rănită, s-a grăbit să spună, arătând spre piciorul meu.

        — Deja...
Am apucat să spun înainte ca el să mă privească cu o falsă compasiune şi să ridice un deget în aer pentru a mă întrerupe şi a continua ceea ce avea de zis.

        — Nu avem ce să facem cu un agent de teren rănit, a concluzionat ridicând din umeri, făcându-mă să mă simt inutilă. De ce nu profiți de timpul ăsta în care eşti liberă şi te dedici copilelor tale? a întrebat mai apoi, stârnind în mine o nelinişte.

        Nu-mi plăcea faptul că adusese în discuție fetele şi aveam un sentiment ciudat în privința asta.

         — Pot lucra la birou, deşi piciorul în câteva zile va fi ca nou.
Am spus în apărarea mea, făcându-l pe Howell să clatine din cap în semn negativ.

         — Cu cine semeni aşa încăpățânată? a întrebat ca pentru sine, parcă analizându-mă.

        Bună întrebare, am gândit ca pentru mine, având în vedere că mă simțeam o străină în propria-şi viață şi nici eu nu mai ştiam bine cine sunt părinții mei.

        — Uite cum facem! Howell a spus din nou, apropiindu-se de mine şi sprijinindu-şi o mână pe umărul meu. Rămâi acasă până când îți vei reveni complet. Poți chiar pleca în vacanță, dacă vrei...

        Vacanță? Ce vacanță? m-am întrebat, încruntându-mă vizibil, după care am realizat. Convorbirea cu Miller. Howell era a treia ureche ce asculta convorbirile lui Miller.

       — Nu pot pleca acum! am spus cu voce tare, spre surprinderea lui. Ziua Elenei este joia viitoare şi nu vreau ca eu şi fetele să lipsim, am completat mai apoi, căci nu voiam să ridic suspiciuni.

        Ştiam că Howell are o simpatie pentru mătuşa mea, iar acum avusem unul din momentele în care profitasem de asta.

        El a zâmbit atunci când a auzit numele ei şi a aprobat tacit, dar mai apoi a adoptat din nou o mimică serioasă de parcă şi-ar fi adus aminte ceva.

        — S-a întâmplat ceva? l-am întrebat mai mult din curiozitate decât din interesul de a-l ajuta.

        El a privit câteva clipe în gol, iar după aceea s-a îndreptat glonț spre computerul de pe biroul său, aruncându-mi o privire abia după ce laptopul se aprinse.

         — Cum îl cheamă pe... tatăl vitreg al Anei? m-a întrebat cuprins de un lapsus, făcându-mă să mă agit căci respirația îmi era aproape sacadată şi inima părea că vrea să îmi sară din piept la simpla amintire a acelui monstru.

        — Nicholas. Nicholas Bennet! am rostit cu greu şi am văzut cum Howell a tastat imediat numele acestuia, căutându-l în sistem.

        N-am aşteptat ca el să îmi spună de ce şi m-am apropiat la rândul meu de birou, cu privirea ațintită pe ecranul laptopului, unde varii fişe ale deținuților sau martorilor treceau în viteză, oprindu-se atunci când ajunse la cea solicitată.

         Mi-am trecut ochii peste chipul aspru al bărbatului, trecând cu vederea peste datele pe care le ştiam şi ajungând la ultimele informații actualizate din cazierul său, care îmi făcuseră inima să o ia la galop.

          Am aruncat o privire spre Howell şi el a confirmat tacit ceea ce era oricum destul de evident. Nick fusese eliberat.

         — Cum e posibil? am întrebat spre cel care mă privea încremenit.

        Howell şi-a izbit mâinile de birou şi a oftat zgomotos, înşirând în barbă câteva înjurături, după care s-a întors spre mine şi a ridicat din umeri deznădăjduit.

        — Idiotul a reuşit să prostească una din agențiile federale şi să obțină eliberarea condiționată pe baza unor informații pe care urmează sau le-a furnizat deja, iar eu nu pot să fac nimic în privința asta, a turuit mai mult ca pentru el, făcându-mă să mă încrunt. Nimic! a țipat din nou, iar eu am văzut în privirea sa furia.

        Trecutul se întorcea împottiva amândurora. Nick nu era persoana care să rămână indiferentă şi să nu-şi plătească datoriile, iar faptul că eu îl denunțasem lui Howell şi o luasem pe Ana cu mine, mă făcea ținta lui sigură, totuşi...

        — Ați ştiut despre asta? am întrebat confuză, privindu-l circumspect.

         Asta nu era o informație la îndemâna oricui şi el păru nervos doar de faptul că nu fusese anunțat şi aflase singur că Nick era liber.

        — Nimic nu era sigur.
A răspus oarecum evaziv, făcându-mă să înghit în sec.

       Ştiuse de planul lui Nick la fel de bine cum ştiuse că eu sunt una din țintele lui sigure, deşi nu se obosise să mă pună în temă şi pe mine.

        — Ce aveți de gând să faceți acum? am întrebat neliniştită, căci siguranța familiei mele fusese compromisă.

        — Îl vom urmări, iar când idiotul va face un pas greşit îl vom captura din nou. Până atunci... trebuie să îți păzeşti spatele, a spus cu voce joasă, afişând deznădăjduire.

        Totul suna promițător, dar peste puterile şefului meu. Eram conştientă că pentru a oferi informații, Nick avea să facă mulţi paşi greşiți în fața cărora Howell trebuia să închidă ochii. Toți făcuseră compromisurile astea, iar cei care nu se adaptaseră, fuseseră pur şi simplu tăiați de pe listă.

         Mă simțeam pentru a nu ştiu câta oară pe cont propriu, aşa că aveam să acționez ca atare.