Dorințe descătuşate

9

Ema pov.

        M-am foit de câteva ori înainte ca Margot să bată la uşa camerei şi să mă trezească de tot, dar ceasul arăta deja trecut de ora zece dimineața, iar eu simțeam că totuşi nu dormisem suficient.

        — Intră!
Am îndemnat-o şi m-am ridicat în şezut, căci nu mai aveam de gând să adorm la loc.

         Femeia trecută de prima tinerețe, ce ocupa funcția de bucătăreasă şi uneori bonă în casa noastră, a făcut întocmai şi s-a apropiat de patul meu, afişând un zâmbet cald, ținând pe brațele sale o tavă pe care erau aşezate frumos într-o farfurie, câteva fructe feliate şi într-un pahar colorat un fresh de portocale, alături de o cafea neagră menită să mă trezească de tot.

        Am zâmbit la rândul meu atunci când am văzut-o şi i-am făcut semn să lase tava undeva pe noptieră, căci aveam de gând să mănânc ceva abia după ce-mi terminam tabieturile de dimineață.

        — Bună dimineața, domnişoară Ema! m-a salutat, atunci când a ajuns în dreptul meu. Să aveți poftă! mi-a urat mai apoi şi a dat să plece.

       — Margot! am strigat-o, făcând-o să se oprească în loc şi să îşi îndrepte din nou atenția spre mine.

      — Mai aveți nevoie de ceva? Să trag draperiile pentru mai multă lumină? m-a întrebat nedumerită.

          — Nu! m-am grăbit să o lămuresc. Ce fac fetele?

          — Sunt la şcoală! a răspuns imediat. Doamna Elena le-a dus de dimineață, deşi ele au insistat că vor să stea acasă şi să aibă grijă de dumeavoastră.

        Mi-am imaginat fețişoarele acelea atât de dragi cum o implorau pe Elena să aibă grijă de mine şi imediat m-am luminat la față. Mă consideram cu adevărat norocoasă pentru minunile acelea cu care fusesem binecuvântată şi mulțumeam în gând cerului că Elena era şi fusese întotdeauna lângă mine de când Tom fugise ca un laş, lăsându-mă în urma lui.

         — Mulțumesc! i-am rostit femeii din fața mea, dându-i de înțeles că putea să se întoarcă la treburile sale, ceea ce şi făcuse imediat.

         Odată rămasă singură, m-am ridicat din patul comod, sprijinindu-mă de cârjă, pentru că piciorul meu nu se refăcuse şi încă îmi mai dădea bătăi de cap, mai ales dacă mă încăpățânam să-l forțez, aşa cum făcusem noaptea trecută. Cu toate astea eram mulțumită că mă pot deplasa singură, pentru că aveam de gând să ies din nou, pentru a face o vizită surpriză, dar asta mai spre după amiază, când aveam să rămân iarăşi singură acasă.

        Cu astfel de gânduri mi-am făcut rutina de dimineață, strecurând printre obişnuitele obiceiuri şi un duş pentru a mă revigora, iar atunci când m-am reaşezat în pat, cu tava de mic dejun adusă de Margot, am luat şi laptopul cu mine. Nu eram sigură dacă aveam să caut ceva anume, dar odată deschisă pagina de internet, degetele mele au tastat aproape din instinct data când avuse loc operațiunea în care mă implicase Howell şi în care dădusem cu ochii de Colin, după ani de absență totală în care nu mai ştiusem nimic despre el.

         Aşa cum era de aşteptat, ochii mei au trecut rapid peste toate ştirile din acea zi, oprindu-se abia atunci când undeva în josul ecranului, am observat poze ale unor colegi pe care i-am recunoscut ca fiind cei pe care îi pierdusem în schimbul de focuri. Eram de prea puțin timp în acea agenție ca să fi legat prietenii cu toată lumea, dar ăsta nu era un motiv suficient de bun ca furia vizavi de ceea ce se întâmplase să nu mă cuprindă.

        Am ales să nu mă mai mai încarc de acele sentimente negative care mă încercau şi am glisat mai departe până când, pe lângă un titlu foarte sugestiv, Howell în continuă luptă contra corupției, apărea el, având în fața sa un microfon.

         Ia să vedem ce ai avut de spus, am gândit pentru mine şi dintr-un simplu click, imaginile porniră aproape instant.

        — Operațiunea de astăzi s-a dovedit a fi, dincolo de agenții pe care i-am pierdut, un mare succes.

        — Aşa...

        — Îmi pare rău pentru familiile îndoliate, dar trebuie să vă gândiți că prin acest act de patriotism şi dedicație pentru siguranța dumneavoastră, am oprit cantitatea aceea de droguri, deloc nesemnificativă, să ajungă la copiii voştri...

        — Ce cuvinte mari, Howell! Am spus ca pentru mine cuprinsă de furie şi neputință, şi mi-am şters lacrima din colțul ochiului căci spre deosebire de cel care dăduse acel interviu, eu mă emoționasem cu adevărat la gândul că pierdusem atâția colegi într-o singură zi, iar faptul că agenția rămăsese aproape fără toţi cei mai buni, mă făcea să-mi pun multe semne de întrebare. Fusesem trimisă acolo şi eu, deşi eram începătoare. 

        — Din păcate, acesta este sacrificiul la care ne supunem pentru binele acestui oraş şi al vostru. Poate că oraşul a pierdut astăzi agenți valoroşi, dar a câştigat o luptă contra celor care voiau să ne otrăvească copiii.

       Aveam tot mai tare impresia că acele vorbe erau într-un teribil contrast cu fața sa şi analizând cu atenție chipul ce trăda falsa compasiune pe care încerca să o arate, am observat cu uşurință că se cam străduia să pară afectat de cele întâmplate, iar asta m-a făcut să închid laptopul cu nervii întinşi la maxim.

        Prostii! am îngâimat ca pentru mine şi mi-am trecut mâinile peste față e parcă aş fi vrut să alung din mintea mea toate gândurile.

        Mi-am întors mai apoi privirea spre tava din dreapta mea, dar am constatat că pofta îmi cam pierise şi m-am limitat la a lua doar o gură din sucul de portocale, iar asta, doar pentru a-mi îndepărta sensaţia de gust amar pe care discursul lui Howell mi-o lăsase.

        Nu aveam încredere în el. Nu aveam încredere deplină în nimeni, dar trebuia să găsesc sprijin în cineva care m-ar fi putut ajuta să îmi duc planurile până la capăt.