Labirintul Secretelor

Capitolul 2

După o seară în care am stat de vorbă și am povestit am ajuns să ne culcăm în jur de ora 2, cu gândul că a doua zi aveam cursuri de la ora 12 și aveam timp să ne pregătim.

Ca de obicei noaptea nu a fost una liniștită. Coșmarurile care nu mai îmi dădeau pace au revenit și în această noapte la fel ca în toate nopțile. Țipete, cuvinte aruncate, sunete de sticlă spartă și senzația că mă sufoc și nu reușesc să mă trezesc sunt doar câteva dintre lucrurile care le pățesc în fiecare noapte. Când deschid ochii speriată, inima îmi bubuie în piept respir greu, lacrimile curg șiroaie pe obraji și sunt transpirată până la piele. Frica mă paralizează și prima intenție e să iau telefonul și să sun, dar după ce văd cât este ceasul renunț la această intenție.

Mă ridic din pat luând alte haine din dulap și mă îndrept spre baie pentru a scăpa de cele transpirate care deja s-au lipit de mine. Intru în baie și când aprind lumina sunt întâmpinată de imaginea din oglindă care îmi arată propria reflexie. Părul negru prins în coadă, ochii obosiți încadrați de cearcăne și fața palidă completează aspectul pe care îl am și mă face să mă întreb când o să ajung din nou persoana care eram acum câțiva ani. Răspunsul este poate niciodată și nu îmi ia mult până ajung la concluzia că oricât de mult îmi doresc să pară că sunt bine, de fapt sunt un dezastru. Terminând de schimbat hainele îmi dau cu apă pe față și ies din baie fără dorința de a mai închide ochii în timpul rămas din această noapte. Nu are niciun rost, cum voi adormi voi avea probabil un alt coșmar și mai bine prefer să nu mai dorm.

Ce mă bucură, e faptul că ele nu știu despre coșmarurile pe care le am, măcar atât. După toate momentele în care m-au dădăcit ca pe un copil mic și le era frică să mă lase singură câteva minute ce lipsea acum era să afle despre acest lucru.

Intru în liniște în cameră și aprind veioza ce stă pe noptieră și care împrăștie o lumină difuză în camera cufundată în întuneric. Așezată turcește pe pat încep să mă uit prin camera destul de simplă pe care o am, în speranța că voi găsi ceva cu care să îmi ocup timpul. Pereții vopsiși într-o nuanță de crem, dulapul micuț, patul așezat lângă geam încadrat de două noptiere și un birou așezat lângă dulap reprezintă toată mobila din cameră. Realizez destul de repede că și dacă aș vrea să mă apuc să fac puțină ordine nu am unde deoarece toată camera e aranjată și totul e la locul lui. Tresar speriată când aud ciocănitul în ușa, dar îmi revin când aud vocea Ellei care mă întreabă dacă poate să intre.

—Intră Ella, vocea mea răgușită abia se aude în liniștea camerei, iar după două secunde ușa se deschide și Ella intră în cameră privindu-mă bănuitor, probabil întrebându-se de ce nu dorm.

—Ce faci Illa? mă întreabă încet și se așează pe pat față în față cu mine privindu-mă atent.

—Nu pot să dorm, probabil de vină e cafeaua de aseară, îi răspund cât de convingătoare pot, și mă rog să mă creadă, dar știu că nu o va face.

—Illa tu bei cafea acum și peste 5 minute dormi, asta e o minciună, îmi răspunde tăios și mă apucă de mână până ce îmi ridic privirea spre ea. Spune-mi ce se întâmplă de fapt cu tine? mă întreabă de data asta mai moale și ochii ei îmi dau de înțeles că nu mă va lăsa până ce nu îi voi spune adevărul.

—Nimic, îi răspund scurt și ridic din umeri. Pur și simplu nu pot să dorm și atât, refuz să îi spun de fapt ce se întâmplă.

—Illa ascultă-mă, începe să vorbească de parcă explică unui copil mic, îmi fac griji pentru tine, știi foarte bine de ce. Nu pot să înghit minciuni și să mă prefac că totul e bine când de fapt nu e, îmi explică. Ai trecut peste ce s-a întâmplat sau așa îmi place să cred, dar niciodată nu mi-ai spus cum te simți, o aud și imediat privirea mea vede îngrijorarea din ochii ei. Illa oricine ar fi cedat la ce ai pățit tu, dar tu te-ai ridicat și ai luptat și ai reușit să îți revii, iar acum când am venit nu am putut să trec cu vederea faptul că ceva te neliniștește, încheie și văd că speră să îi spun ceva nou, dar nu o să îi zic nimic.

—Ella mă simt bine, îi spun și sper să creadă în cuvintele mele, a trecut, s-a terminat nu mai vreau să discut despre perioada aia, acum începe o nouă etapă și voi face tot posibilul să îngrop trecutul și să nu mai îl dezgrop vreodată, închei și își dă seama că acum oricât de mult ar încerca să mai scoată ceva de la mine nu va mai reuși.

—Bine, îmi răspunde, dar știu că va mai încerca să scoată ceva de la mine cu prima ocazie. Acum spune-mi dacă ai văzut vreun băiat frumos de când te-ai mutat aici, o aud și mă bufnește râsul pentru că ea știe foarte bine că eu nu mă uit după băieții.

—Tu nu ar trebui să spui așa ceva, vorbesc aparent serioasă, pentru că îl ai pe Tudor, îi amintesc de iubitul ei și expresia de pe fața ei se schimbă imediat ochii începând să îi strălucească.

—Nu am de gând să îl înșel pe Tudor, stai liniștită, îmi spune și începe să râdă.

Orele au trecut fără să ne dăm seama și ne-am trezit că soarele răsărise și noi nu mai adormiserăm. În definitiv nici nu mai aveam timp pentru așa ceva ci doar poate să bem o cafea și să mâncăm ceva căci după trebuia să plecăm la facultate.

Stând în bucătărie o văd pe Ștefania cum intră adormită și în drumul ei se lovește de marginea mesei și începe să bombăne.

—Neața, spune, dar e întreruptă de un căscat, și se așează pe un scaun privindu-ne ciudat pe amândouă. Cum naiba de voi nu sunteți adormite? întrebarea ei ne face să începem să râdem pe mine și pe Ella, dar ne oprim când auzim țiuitul filtrului de cafea.

—Suntem trezite de pe la 4:30, deci nu prea mai avem cum să fim adormite de atunci până acum, îi răspund în timp ce mă ridic și merg să îmi torn cafea într-o cană.

Instantaneu o văd pe Ștefania cum face ochii cât cepele când aude de la ce oră ne-am trezit.

—Nu sunteți zdravene la cap voi două, zice și un nou căscat o întrerupe, iar noi începem din nou să râdem.

Dintre noi trei, Ștefania a fost mereu cea mai matură, dar acum pot jura că dacă ar putea ar chiuli azi de la facultate numai ca să mai doarmă câteva ore, gândul ăsta mă face să zâmbesc.

—Ar cam fi timpul să ne apucăm să ne pregătim, cursul ăla începe la ora 12 , zic și primesc o privire urâtă din partea Ștefaniei care mai are puțin și adoarme cu capul pe masă și Ella mă aprobă din cap. Bine, bine tac, oricum eu mă duc să îmi fac un duș pentru că dacă stau după voi cu siguranță nu mai ajung la timp, le zic și ies din bucătărie cu cana de cafea în mână.

Termin relativ repede cu pregătitul și ies din cameră găsind-o pe Ella pe canapeaua din micuțul living și ea pregătită, în timp ce Ștefania încă se lupta cu ondulatorul și mai scăpa câte o vorbă de duh când nu îi ieșeau buclele.

Reușim pe la ora 11 să ieșim din apartament și să plecăm spre facultate, dar odată ajunse acolo constatăm toate că habar nu avem unde să mergem deoarece niciuna din noi nu știe unde se ține cursul de azi. Reușim însă într-un final după minute bune să ajungem în amfiteatrul imens unde constatăm că sunt mai multe persoane decât ne-am fi imaginat. Ne alegem locurile din margine și imediat ce profesoara intră se face liniște, toți ascultând ce are de zis. După două ore în care am ascultat noțiuni de introducere despre ceea ce înseamnă Asistența Socială cursul s-a terminat și noi eram liberi să facem ce ne dorim.