Labirintul Secretelor

Capitolul 16

-Ce se întâmplă aici? întreabă Vlad care pare mai confuz ca niciodată. Illaria? continuă și se proptește în cadrul ușii.

Spune odată că nu e nimic între voi, țipă conștiința la mine și până să rostesc cuvintele pare că Abel își pierde tot mai mult răbdarea.

-Răspunde Illaria, acum, mârâie Abel la mine și aproape că tremură de nervi.

-Nu e nimic între mine și Vlad, cuvintele îmi ies pe o voce aproape șoptită care seamănă cu cea a unui copil pedepsit.

Îl văd pe Abel cum respiră ușurat și pe Ella cum mă privește vinovată. Vlad tace și privirea lui e fixată pe mine, dar pare că trece prin mine. Nu pot să îmi dau seama la ce se gândește pentru că pe fața lui nu se poate citi nimic.

-Îmi pare rău Illa, îl aud pe Abel cum îmi spune, dar e prima dată când nu vreau să îl iert din prima.

Mă ridic din pat și ies pe ușă trăgându-l pe Vlad după mine care pare că abia acum realizează ce se întâmplă.

Continui să îmi spun că Abel mă cunoaște și nu pricep cum a putut să se gândească la așa ceva? Pe lângă asta nu știu cum să interpretez gesturile lui Vlad de până acum și asta nu e prea bine. Îl văd ca pe un prieten și așa aș vrea să rămână pentru că între noi nu va putea fi niciodată nimic.

-Să o ia naibi de treabă, nici nu realizez că am zis cuvintele cu voce tare până nu văd cum Vlad mă privește întrebător.

-Are legătură cu ce s-a întâmplat mai devreme? întrebarea lui mă face să înghit în sec și mă văd nevoită să răspund.

-Da, are legătură cu mai devreme, răspund cu jumătate de gură și îi evit privirea.

-Cum s-a ajuns la întrebarea aia că nu am înțeles, îmi spune și după ce semaforul se schimbă accelerează.

-Ella a crezut că e ceva între noi și de aia vrei să te muți aici, îi zic și deși mă așteptam să zică ceva în schimb el tace.

Ajungem la facultate și cobor din mașină după ce îl salut și primesc înapoi un răspuns sec, hotărâtă să merg la bibliotecă de data asta. Sunt bucuroasă să dau acolo peste o doamnă în vârstă care e destul de drăguță și vorbește foarte amabil. După câteva minute bune în care mă plimb printre rafturi găsesc câteva cărți care îmi plac și decid să le iau. Ies din bibliotecă și fără să fiu atentă mă lovesc de cineva și aproape că pic însă simt cum două brațe se înfășoară în jurul meu și cum sunt lipită de un piept dur. Instantaneu simt cum un fior îmi străbate corpul și cum obrajii mi se încălzesc.

-Ușor căpșunico, îl aud pe cel care m-a prins cum îmi zice amuzat și imediat îmi dau seama peste cine am dat, Sebah.

Mă îndepărtez puțin cât să pot să îl privesc și observ imediat privirea lui mă inspectează din cap până în picioare și simt cum mă enervez, urăsc să mă privească cineva în felul ăla.

-Ai terminat? întreb iritată de felul în care continuă să mă privească și îmi mut greutatea de pe un picior pe altul.

-Acum da, îmi spune la fel de amuzat și încerc să mă abțin să nu îi zic ceva.

-Perfect, spun ironică și dau să plec, dar se pune în fața mea oprindu-mă. Acum ce vrei? întreb dorind să plec cât mai repede de acolo prezența lui mă face să mă simt ciudat.

-Ieși în seara asta cu mine, spune din senin și îl privesc de parcă aștept să îmi spună că e o glumă, dar în schimb el pare că așteaptă răspunsul meu.