Labirintul Secretelor

Capitolul 9

După ce cu greu îl fac pe Abel să nu se mai simtă vinovat pentru ceva ce nu are nicio legătură cu el, ieșim din cameră amândoi și intrăm în bucătărie unde fetele stăteau de vorbă râzând. Ambele se opresc când ne văd și privirea Ștefaniei începe în scurt timp să arunce săgeți în Abel.

Ne așezăm amândoi la masă și nu pot să nu observ faptul că nici Abel nu o privește prea prietenos pe ea. Tensiunea din cameră poate fi tăiată cu un cuțit și o văd pe Ella cum îmi face semne disperată să fac ceva, dar nu știu ce aș putea face. Imediat soneria începe din nou să sune și mă întreb cine a mai venit. Mă ridic de pe scaun și mă îndrept spre ușă și o deschid având o surpriză la care nu mă așteptam. În fața ușii nu sunt nimeni alții decât Tudor și Vlad pe care îi poftesc înăuntru. Cum intră în apartament Tudor mă îmbrățișează strâns și imediat o văd pe Ella cum iese din bucătărie începe să țipe la vederea iubitului ei. Deja încep să mă gândesc că o să ne trezim cu poliția la ușă dacă mai țipă de câteva ori. Vlad mă privește amuzat și nu fac decât să ridic din umeri și să îi zâmbesc la rândul meu. Ștefania și Abel au rămas în bucătărie și sper să nu am vreo surpriză și să văd că se bat când intrăm din nou.

—Ce faci bruneto? mă întreabă Vlad după ce îi vede pe cei doi că au altă ocupație și îmi dă o îmbrățișare scurtă.

—Eu fac bine Vlăduț, tu ce faci?  îl tachinez și văd cum strâmbă din nas la auzul numelui său. Dacă e ceva ce nu suportă atunci e să i se spună Vlăduț.

—Sunt obosit, îmi răspunde fără chef și pentru prima dată de când îl cunosc văd că nu are chef de glume, dar se pare că imediat îi schimbă starea. Unde e sor-mea? întreabă și îi fac semn spre ușa de la bucătărie.

—E cu Abel în bucătărie, sper să mai fie amândoi în viață, răspund și privirea lui îmi dă de înțeles că și el știe ce se întâmplă între ei doi.

Deschid ușa bucătăriei și am parte de șocul vieții mele aș putea spune. Cei doi care până acum jumătate de oră s-ar fi omorât fără probleme, acum se sărutau de parcă lumea s-ar fi sfârșit. Se pare că nu doar eu sunt cea surprinsă pentru că și Vlad la fel ca mine a rămas în prag cu gura deschisă de uimire.

—Ei bine na surpriză ce avem noi aici, spune Vlad ironic și cei doi se despart ca arși unul de celălalt și o văd pe Ștefania cum se înroșește imediat și pe Abel cum iese din bucătărie ca mai apoi să aud ușa de la apartament trântită.

Aș vrea să întreb ce dracu se întâmplă aici, dar realizez că sunt destul de mari amândoi și întrebările mele nu ar face decât să ceară răspunsuri pentru ceva ce nici ei nu știu.

—Ce faci surioară? o întreabă pe Ștefania care își dă ochii peste cap când îl aude.

—Mai bine spus tu ce faci aici? îl ia la rost prietena mea și îmi dau seama că nu îi convine să își vadă geamănul aici.

—Am venit în vizită, sau mai nou nu mai pot face asta? întreabă la rândul lui ironic Vlad și am impresia că asist la un meci de ping pong pentru că niciunul nu are de gând să cedeze.

—Nu am spus asta, spune Ștefania și se așează pe scaun, doar că nu mă așteptam să te văd aici, încheie și îl privește pe fratele ei cum își dă ochii peste cap și acum pot să jur că regretă ce a zis. Cei doi au avut o viață grea, mama lor abandonându-i încă de mici și ei fiind crescuți doar de tatăl lor care s-a chinuit să le ofere toată dragostea de care dispune, dar de cele mai multe ori cei doi frați duceau lipsa mamei lor. Asemănarea lor nu este doar fizică ci și în ceea ce privește felul lor de a fi.  Când i-am cunoscut pentru prima dată am rămas surprinsă de felul în care se sprijineau unul pe celălalt și cum se protejau, la o vârstă la care de obicei frații nu sunt așa de apropiați.